Din exterior privit, orașul acesta pare mort, dar, de fapt, el fierbe mereu la foc mic și, uneori, dă în clocot. Apar scandaluri, dramolete, bârfe, etc., dar un lucru rămâne constant în viețile noastre de provincie: Magnoliile.
De când mă știu, primăvara era marcată de florile albe de magnolie. Bulevardul Republicii, atunci mult mai eliberat de trafic și mașini parcate, era parcă pictat… Știu că aveam prieteni sau verișori care mă vizitau și rămâneau uimiți de frumusețea acestor copaci. La facultate, în anul II, la practică, am vizitat cu toții o gradină botanică și în centrul atenției era o magnolie înflorită. Toți colegii și profesorii se pozau cu magnolia mai puțin eu pentru că eu aveam acasă, la Buhuși, magnolii mult mai frumoase.
Uneori, cred că nu știm să apreciem ce avem. Poate ar trebui să ne oprim și să ne bucurăm mai mult de spectacolul naturii ce nu ține cont de circul din oraș.
Sper că se vor bucura și buhușeni de mult plecați din urbe.
Zilele acestea, consilierii orașului au avut un demers extrem de interesant, la care achiesez cu câteva argumente de bun simț. Consilierii au semnat pentru schimbarea din funcția de președinte a Clubului Sportiv Orășenesc Buhuși pe domnul Adrian Păduraru.
Domnul Păduraru, simțind cum i se ia jucăria, a început să „plângă” în presa băcăuană. Am citit un articol atât de elogios, încât aproape că aș fi crezut cât de bun este domnul Adrian Păduraru, dacă nu i-aș cunoaște activitatea. Pe scurt, domnul Adrian Păduraru, se plânge de un atac politic. Oare așa este?
PSD deține monopolul asupra acestui club sportiv, susținut de bugetul local, de ani de zile. Domnul Adrian Păduraru a fost ani de zile președinte de TSD Buhuși (politică…). Deci a fost „uns” în funcție de… partid. Și acum, că partidul nu mai are susținere, se plânge de atac politic.
Așadar: când a fost numit politic era ok, dar revocat politic nu e ok.. Oau! Păi e corect așa?
Păi e la fel de „corect” ca atunci când te lauzi cu performanțele copiilor, nu ale tale. Dar de ce „plânge” atât de tare domnul Adrian Păduraru? Probabil pentru că bugetul CSO Buhuși este cel mai mare din istorie, de câteva miliarde bune? Se duce controlul la vana cu bani?… Întreb.. asta o fi miza? În condițiile în care competițiile sunt oprite, iar anul trecut CSO a rămas în buget cu 65.000 RON pe care nu i-a consumat și voia primarul să cumpere becuri în ultimele 2 săptămâni din 2020, remember?
Eu cred că domnul Păduraru nu are ce căuta în această funcție pentru că postul de Șef Cultură-Sport îl face Incompatibil cu funcția de Președinte CSO. Ori președinte CSO, ori ești șef serviciu Cultură Sport! Alege! Cum se consultă președintele CSO cu Șeful Cultură și Sport pe strategia de dezvoltare a orașului pe departamentul sportiv? Se consultă domnul Adrian cu domnul Păduraru? Nu merge. Să aleagă o funcție și gata! El vrea și președinte și Șef, suferă de el?:)))
Cât despre politică? Acest club sportiv a fost condus de lideri PSD dintotdeauna…și dl. Zaharia a fost președinte la CSO și știm ce performanțe au fost…
Domnilor, vreți transparență decizională și vreți performanță? Vă propun ca acest post să fie ocupat de…un apolitic. Un om care nu e membru de partid. Iată cum depolitizăm o zonă a sportului pentru copii.
Eu nu sunt membru de partid. Tocmai de asta niciodată nu voi fi eu numit acolo deși…dacă-mi dai mie 3-5 miliarde pe mână,… MINUNI fac! Plus performanță, nu vacanțe în Germania și Bielorusia.
Vineri pe la un 11, niște meseriași s-au apucat, din nou, de bd N.Bălcescu. Eu credeam că vin să taie să îl facă așa cum trebuie! Nooo, n-ai să vezi!
Ați auzit de cascadorii râsului? Dacă ar publica cineva înregistrarea de pe camerele de filmat din zonă, ne-am prăpădi de râs! Ce lasere, ce tehnologie, ce nivele? Au venit 3 Dorei care au rezolvat problema ca în bancul ăla celebru cu avionul: rușii voiau și ei să facă un avion de ăla invizibil ca al americanilor. Furau piesele de la americani dar când încercau să-l asambleze…surpriză: ieșea tot Suhoi 57. L-au adus pe Bulă să rezolve treaba. Și, după două luni de muncă, Bulă a făcut avionul invizibil!!! Rușii, uimiți, l-au întrebat cum a realizat minunea și Bulă a răspuns sincer: „după prima săptămână am văzut că nu îmi iese tot Suhoi, așa că l-am luat la pilă”.
Cam asta au făcut Doreii noștri de vineri. Au luat bulevardul la pilă fraților! :)) Au pilit strada. Muream de râs. Cum, oameni buni, să hârcâi strada să faci apa să curgă pentru că l-ai turnat prost…de două ori? Apoi, din urma ăluia care lua la aparatul de tăiat, venea unul care sufla praful si pietrele rase…unde? Pe mașinile din parcare, normal. Din urmă venea altul care mătura, apoi iar venea ăla care sufla praful cu un aparat de suflat frunzele. Stan și Bran erau mici copii!
La final, au tras o dungă de smoală topită. Recte rost de dilatație. „Treabă nemțească”, ar spune cineva.
Pun și câteva poze cu bulevardul „luat la pilă” :))). O să țină bulevardul ăsta mai puțin decât ratele la bancă, unde-l plătim. Dar nah, am împrumutat bani in 2015 sa asfaltăm în grabă la campanie. Uraaaa!!!:))))
1. Șvaițer vrea să preia brevetul țevilor de apă din Buhuși. Găurile sunt deosebite.
2. Buhușenii se plâng de lipsa de apă, când de fapt avem atât de multă, încât o dăm și pe stradă.
3. Țevile sparte fac parte din strategia primarului de a spăla străzile.
4. Bordura magică de pe 1 Mai care lăcrimează de 5 zile va fi canonizată de biserica Martorii lui CRAB.
5. Zaharia va breveta unicitatea proiectului: irigația asfaltului.
6. Problema nu este la țevile de apă…problema este la vreme. Când plouă, nu se vede nicio avarie.
7. Văzând cum e spartă strada N. Bălcescu, CRAB a venit să repare o țeavă, din reflex.
8. iUmor l-a rugat pe primarul Zaharia să vină ca invitat special să vorbească despre cum va reface infrastructura de apă.
9. Singura soluție pentru a rezolva toate avariile este simplă: oprim apa. Pariu?:)
10. Problema avariilor este doar vina Munikipiul deoarece noi am recomandat noul CARBOMOL uno, pentru presiune scăzută și gaze. Iată ce face presiunea!
Am scris atâtea articole despre Bulevardul N. Bălcescu încât pot da un Master. Inițial am scris că nu s-a respectat proiectul „promis” de domnul primar în campanie. Apoi am scris despre cât de prost a fost realizat Bulevardul deoarece.. face bălți, din nou.
Am filmat echipa care făcea recepția și m-am luptat cu aroganța Maciucii care spunea că Bd. N Bălcescu este foarte bun. Foarte. Iată linkul AICI. După acea filmare, recepția s-a amânat pentru refacere. Pe străzile din „trauma stradală” cu Florilor s-au refăcut toate geigerele. Pentru Bd. N Bălcescu… ce să zic? Că am avut dreptate? Nu îmi pasă nicio secundă de asta! Îmi pasă că în primărie sunt „specialiști”, că Măciucă a luat 10.000 de lei ca diriginte de șantier și că s-a făcut Prost din start și a trebuit reparat… Reparat? Au reparat și e mai prost decât înainte. Oameni buni! Au „reparat” mai prost!
Deci erau bălți, au tăiat, s-au încordat și.. acum sunt MAI MULTE bălți! Cum așa ceva? Este clar că execuția din start a fost foarte proastă pentru o stradă de doar 300 de metri. Cum să pui din nou geigerul și să ai în continuare baltă FIX lângă geiger? Vezi pozele sau mergi și te uită dacă nu mă credeți.
Sunt curios de o treabă, cum naiba pe vremea lui Ceaușescu toate geigerele erau bine puse? Cum de până astăzi apa se scurge la geigerul pus de inginerii lu Ceaușescu și marii/bravii ingineri din 2021 nu sunt în stare să facă o stradă de 300 de m? Cum? Nu înțeleg asta. Dar cum de pe alte străzi nu se fac așa bălți?…
Concluzia: vor reface din nou să fie corectă? Sau se va pune batista pe țambal și vor semna toți legați la ochi? Ce se va face?
Să faci un bd. de 300 de m prost, de două ori, asta înseamnă să fii mafiot!
PS: toți ăia de mă înjurau zilnic și mi spun că-s hater și lepră, javră etc… pentru că am scris despre problemele de pe Bd. Bălcescu, aceste personaje ce spun acum că s-a tăiat să se repare? Deci am zis corect că erau bube?.. Nu mai ziceți nimic? Mai bine!
Poze cu strada cum s-a „reparat” mai prost! Acu, s-a schimbat din balta lată – în balta lungă!
Pagina oficială de Facebook a primăriei ne-a anunțat că astăzi, 13 aprilie, a avut loc, la Buhuși, lansarea de carte a Narcisei Lecușanu. Evenimentul este unul binevenit și este de lăudat că primăria și federația județeană de handbal organizează așa ceva în urbea noastră. E de bine. Felicitări! Mai ales că Narcisa este un EXEMPLU pentru tinerele noastre handbaliste. Bravo! Doamne ajută să mai faceți, că ne lipsesc evenimentele. Mai ales că s-a combinat un eveniment sportiv cu unul cultural. Cam răruț, dar nu mai contează! E de bine. Noi lansăm anual câte un volum Fabulous și Adrian nu mai scrie nimic, dar nah, e ok:))
Pe data de 4 martie am scris un articol despre parcurile private deoarece Parcul Pionerului și Parcul Nato, precum și terenul de la Marginea sunt închise. Aici găsești articolul. Pe data de 5 martie domnul Adrian Păduraru a dat un răspuns oficial pe aceeași pagina de Facebook (vezi foto). Tzintzi mi-a scris că terenul și cele două parcuri NU SUNT FINALIZATE și că vor fi deschise, oficial, pe 30 aprilie. I-am răspuns a doua zi că terenul este folosit doar la o nevoie și am pus și poze din septembrie când terenul era deschis, apoi lacăt. Iată că astăzi, înainte de data la care scria domnia sa că va deschide oficial parcurile, a organizat un eveniment pe terenul despre care tot domnia sa scria că nu poate fi deschis până pe 30 aprilie. Asta după ce îi răspunsesem într-un articol că terenul de la Marginea a mai fost folosit. Și am pus și poze… Deci terenul e deschis doar la o nevoie? Oare răspunsul domniei sale, are vreo logică?
Sunt câteva variante: e într-un turn (închipuit) de fildeș și nu mai are meciuri reale în picioare, deci nu mai are cuvintele la el? Sau s-a înconjurat doar de lipitori care-i cântă în strună, așa cum și el îi cântă zilnic primarului și nu mai știe și părerea orașului? Adică nu e conectat cu realitatea. Mai este o variantă, e doar arogant. E și posibil, dar și probabil să fie toate variantele plus un dram de incompetență. Adică el chiar nu are legătură cu domeniul. Poate fi și asta.
E grele. E multe.:))
Întrebarea mea rămâne valabilă: este parc privat? Că am mai întrebat o dată și s-a jurat pe verde că nu e așa:))
Pun mai jos pozele: răspunsul Domnului director cultural-sportiv (dar mai ales cultural) și poza cu evenimentul de azi (pentru care zic bravo din toată inima).
Concluzia o trageți voi, cheile de la parcuri sunt la ei și sunt, cum am mai spus, PRIVATE! Parcurile, nu cheile:))).
P.s.: Toată situația este fix ca în bancul cu vânătorul care merge să vâneze ursul, iar ursul a scăpat de fiecare dată. După ce scăpa, îl „faulta” pe vânător…Și la a treia situație, ursul întreabă: „bă! tu ori ești prost, ori a început să-ți placă?”
Orașul Buhuși pare, datorită arhitecturii, un oraș comunistoid. Capitalismul a dat oportunitatea de a transforma, în rău, imaginea și integritatea vizuală a acestui oraș. De aceea propun:
Bulevardele principale: Republicii, N. Bălcescu, să devină zone de interes local.
Cablurile de pe cele două bulevarde să fie îngropate. În prezent, stâlpii sunt plini de cabluri, aspect nemaiîntâlnit în anul 2021 într-un oraș european.
Bd. N. Bălcescu să devină zonă pietonală la fiecare sfârșit de săptămână.
Blocurile din centru orașului (ex: blocul 24 sau blocurile de bd. N Bălcescu) să fie vopsite cu murale de către artiști plastici. Pe blocuri vor fi pictați actori români celebri și artiști, spre exemplu Dem Rădulescu, Pușa Teslaru, Gheorghe Dinică sau Arșinel. Aceste murale pot fi realizate cu vopsele speciale ce curăță aerul. A se vedea proiectele din orașul Bacău.
Refacerea fațadelor magazinelor de pe Bd. N. Bălcescu cu un design unitar, colorat și vesel. Concurs de proiecte. În centrul orașului să fie interzise expunerea de coroane mortuare.
Întinerirea, treptat și în colaborare cu un peisagist profesionist, a arborilor de pe Bd. Republicii.
Rebranduirea orașului începând cu arhitectura. Demararea unui program amplu de schimbare a arhitecturii plecând de la un concurs național de arhitectură urbană pentru oraș.
Dragi prieteni, vine, în sfârșit, primăvara și vă pot prezenta proiectul/visul meu pentru următorii doi ani. Am tot avut mici proiecte care, de obicei, durau mai puțin. Au fost: evenimente caritabile, strângere de fonduri pentru copii, am strâns bani să renovăm baia de la club etc. TOATE au fost cu succes si vă mulțumesc, încă o dată.
De anul acesta sunt coordonatorul Clubului Copiilor Buhuși, structură a Palatului Copiilor Bacău. Mi-am propus, alături de colegii mei și de direcțiune, reabilitarea fostului parc ZOO și transformarea lui în Parcul Copiilor Buhuși. Acolo este și sediul de la Palatul Copiilor deci are sens ca noul parc să se numească Parcul Copiilor.
Am făcut un scurt video în care prezint starea actuală și ce vă propun să facem împreună. Dacă doriți să ajutați cu bani, sau materiale, sau forță de muncă, sau scule, donații de orice fel, sau să plătiți o parte din datoriile la magazinele de materiale partenere, de acum o puteți face! Las aici și un număr de telefon. 0746054518 Parcul Copiilor Buhuși!
Observăm tensiuni mari în fiecare Consiliu Local. Eu mereu am spus că vreau tensiuni, dar nu tensiuni stupide, vreau tensiuni constructive. Ani de zile am avut CL-uri supuse primarului, indiferent cum se numește el. Încă nu știm că primarul execută ce dictează CL-ul. Încă nu am aflat asta. CL-ul decide, primarul pune în practică. La noi, de ani de zile, primarul este un țar care dick-tează consilierilor ce să voteze. Până anul acesta!
Tensiunile duc la discuții doar că nu sunt discuții, așa cum aș spera eu, constructive. Ba deloc! Opoziția vine cu amendament la care primarul, în loc să răspundă logic, iese la atac. Și atunci știți cine pierde? Cetățeanul! Pentru că domnul Zaharia nu a înțeles care este rolul său în primărie. Așa că se pune de-a curmezișul ca totul să fie ca el și, în consecință, cetățeanul va avea de suferit.
Problema cea mai mare a acestui mandat este că NU EXISTĂ MIZĂ! Pe Zaharia nu îl mai animă nimic în afară de orgoliul de a demonstra oricui se opune că are dreptate. Chiar dacă greșește, chiar dacă proiectele nu vor mai avea finanțare, chiar dacă nu vom avea străzi, chiar dacă vom trăi mai rău… pentru Zaharia NU contează pentru că el nu va mai candida. Dacă el ar fi fost candidat, ar fi făcut PACE cu CL-ul pentru că este FOARTE ușor. Știți de ce? Păi tot acest CL a fost bun la început și a votat vicele, remember? Vicele susținut de Zaharia, apoi tot Zaharia a început războiul nu altcineva. Am scris despre asta în multe articole la acel moment. După alegeri, Zaharia și-a uns apropiații în posturi cheie, vicele și apoi a început scandalul în CL…Vă mai amintiți?…
Așadar, dacă nu mai are, îi amintesc eu MIZA pierdută: nu, nu vei mai candida, dar nu uita că după ce nu vei mai fi primar, vei fi un simplu cetățean la Buhuși și lumea nu va uita că ai 25 de ani de primărie și 2 mandate cu 4 străzi…avem memoria mică, dar nu vei ieși la pensie să te regrete lumea, bre nea’ Vasile. Dacă vei continua așa, vei arde o amintire pe care o avem. Lumea încă îl regretă pe Gheorghiță, pe Turcea…crezi că te va regreta când vei ieși la pictat narcise sălbatice pe câmp cu Zeus la piciorul șevaletului? În stilul/ritmul ăsta războinic și pus pe scandal… sigur nu!
A, miza lui mercantilă există: pensia.. să încasezi 12.000 pe lună 8 ani, e pensie din care cumperi multe acuarele:) zic!:))
Viața culturală din orașul Buhuși nu există deoarece, la nivel local, nu există evenimente culturale tradiționale organizate de instituții publice. Singurul eveniment cultural cu tradiție este volumul de creații literare Fabulous coordonat de subsemnatul și care, în acest an va ajunge la volumul 8. De aceea propun:
a. înființarea unui ansamblu de dansuri și muzică populară. Ansamblu ce poate avea spectacole, turnee, participa la concursuri. Poate descoperi portul tradițional buhușean, dacă acesta există. Conform muzeului de etnografie, la Buhuși nu sunt costume populare tradiționale. Acest aspect poate fi schimbat.
b. Înființarea unui concurs Național de folclor. Orașul Buhuși este un oraș „rural”. Acest gen muzical este preferat de cetățeni și de elevii navetiști. Ansamblul ar deservi toată aria de polarizare a orașului. În acest moment elevii merg la ansambluri de la Bacău, Piatra Neamț sau chiar satele învecinate ce au ansambluri dar la Buhuși nu avem. Propun cu Insistență ca acest festival să fie realizat în parteneriat cu un ansamblu din orașe mai mari sau un ONG și nu de doamna directorul de la Casa de Cultură deoarece este nevoie de experiență pentru a realiza ceva de calitate la nivel național.
c. Realizarea unui Festival Național de Film de scurt metraj (de preferat de comedie). Vom folosi numele regizoarei de geniu Elisabeta Bostan în braduirea trofeului festivalului. Festival de vară, în aer liber, de comedie, cu premii și susținere din partea CNC, UCIN, UARF etc. Acest festival trebuie realizat în parteneriat cu singurul membru UCIN din oraș.
d. Construirea unui teatru/cinema în aer liber în zona Parcului Zoo în colaborare cu Palatul Copiilor Bacău care este disponibil și dorește un astfel de parteneriat. Aceste spațiu poate fi folosit pentru festivaluri, spectacole, premieri la finalul anului școlar, proiecții de cinema etc. Dpdv al geografiei locului, acest proiect este fezabil.
PS: sper că voi putea realizare o parte dintre aceste puncte și fără ajutorul primăriei ci cu ajutorul vostru, a buhușenilor. Deja am pus rotițele în mișcare. Rămâneți aproape!