Recunosc, sunt un nostalgic incurabil! Mă uit cu mare drag la poze mai vechi, pe hârtie sau digitalizate, poze din anii 80, 90 sau chiar 2000, anii copilăriei mele, cei mai frumoși ani, cei petrecuți la Buhuși. Mă impresionează și mă bucură enorm să văd că sunt postate mai multe poze pe paginile orașului, poze alb negru cu sportivi și mă gândesc la sportivii, la talentele din perioada mea.

Am scos, din cutia cu amintiri, acestă poză cu echipa de fotbal de la Liceul „Ion Borcea”/Școala 4. Fraților, ce jucători, ce talente! Știu că a existat mereu o echipă de fotbal Textila, o echipă de fotbal cu nume mari, cu talente, dar eu mă raportez la cei pe care i-am prins eu când eram puști. Mi se păreau senzaționali de cum atingeau mingea. Frații Grigoraș, frații Gangan, talente! Gangan dădea vinclu de mijlocul terenului! Andrei Butuc avea torpile, nu picioare. Adrian Acatrinei „Mija”, „Jardel”, Bobec, Bitu (ceva mai târziu) etc… ce talente! Din mine și Tudorel sărea mingea ca din colțul scaunului, dar când atingeau mingea cei citați mai sus… se făcea loc. Se vedea talentul din cum puneau un stop, din cum se demarcau, driblau sau șutau.

Ei bine, poza aceasta cu echipa de fotbal are mai multe vedete ale fotbalului școlar de la finele anilor 90. Clar că îi vedeam ca pe niște titani cu ochii mei de copil, dar erau cu adevărat talente doar că au avut ghinionul de a fi talentele de care nu a avut nimeni nevoie. Mă uit la echipele de tineri de astăzi și nu vreau să fiu răutăcios, dar ei știu mai multă tactică decât și-au șlefuit talentul. Aleargă frumos, se demarcă dar… lipsește ceva și cred că are legătură cu locul în care generațiile anterioare ne întâlneam zilnic pentru fotbal: maidanul.

Exista un teren de fotbal pe care noi îl numeam „terenul de iarbă” în spatele școlii 4. Acolo mergeai oricând să joci, la fel și pe terenul de „pământ” care se afla unde este acum sala de sport de la liceu. Era un teren de baschet cu 2 coșuri și la dimensiuni corecte tot în acea zonă… Plus alte maidane, cele dintre blocuri. Toate erau pline de copii care se jucau de dimineața până seara. Ba chiar riscai să și se taie mingea… Acum suntem moderni, acum, dacă vrei să bați mingea poți DOAR la terenul de fotbal de la spital unde tre să fii la o echipă. Sau la Marginea. Nu mai există acel liant al copilăriei, acel loc unde să bați mingea cu regulile tale, unde să înveți o schemă, unde să te joci până apunea soarele, unde îți făceai prieteni…

Poate par un nostalgic după tinerețea mea. Poate! Dar perspectiva mea acum se schimbă deoarece mă gândesc unde duc eu copilul să se joace? Trebuie să planific cu alți părinți ca niște copii să se joace? Copilul nu mai are unde ieși la maidan să bată mingea.

La Bacău s-a dat un HCL și toate școlile au porțile deschise atfel că terenurile de sport sunt publice. Acolo merg copiii și se joacă. Cam mult ciment dar mai bine decât să stea în casă la PC și tabletă.

O consecință a dispariției maidanul este apariția unui număr mare (și în creștere) de copii obezi. În poza atașată vedeți vreunul plinuț? Eram toți slabi și nu doar de foame că unii din poze aveau carmangerie, aveau ce mânca:))) Eram slăbuți de la bătut mingea toată ziua pe maidan.

Cred că asta ar trebui să fie adevărata temă de campanie pentru 2028: o discuție despre viitor. Nu doar asfalt, că ăsta se pune la alegeri, e ok. Dar ce facem cu viitorul nostru, cu copiii? Îi restrângem la 2 parcuri micronice și un teren de fotbal? E nevoie de un plan serios, de o viziune astfel ca orice cartier să aibe „maidanul” lui, loc de joacă pentru toți!

Să știți că erau multe talente în acei ani. Multe! Din păcate Niciunul nu a ajuns la nivelul la care trebuia, la care talentul lor i-ar fi dus. A fost crunt să trăiești în România la început de 2000 când fabrica murise și toți erau șomeri. Ce echipă să te ia? Nu te lua nimeni! Am pierdut generații întregi de mega talente, depinde de noi cum va arăta viitorul sau vom trăi din amintirile maidanului.

PS: scuze pentru multele talente pe care nu le-am numit cum ar fi Roșcatu… și restul băieților. Să-mi fie cu iertare!