Nu sunt legist. Sunt artist. Dar mă uit și eu la ce văd în jur și folosesc, de cele mai multe ori, intuiția bazată pe Globul de Cristal.
Miercurea trecută m-am trezit dimineața la 8 să văd ședința Extraordinară și De Îndată organizată de primărie pentru votarea Bugetului. Așa dimineață cum era, auzeam consilierii care veneau cu amendamente pentru buget și, surpriză, doamna secretar general al UAT Buhuși, doamna Oana Mihai, a spus public și pe înregistrare că nu se mai pot face amendamente. Eu am urmărit și reluarea și am văzut cum se încercau mai multe amendamente și doamna Oana Mihai spune „nu se pot face amendamente, ele trebuiau făcute și votate pe comisie, acum e prea târziu”. Consilierii au crezut cele spuse și au votat bugetul. Se vede pe filmare că erau pregătiți cu mai multe amendamente. Hai să analizăm situația.
De fiecare dată când am o nelămurire, fac ce am învățat la facultate: caut răspunsul. Așadar am downloadat de AICI regulamentul de organizare al Consiliului Local Buhuși, pe care l-am și citit, la fel cum am citit și cele 418 pagini de Buget. La capitolul 34 desfășurarea ședințelor consiliului local, punctul 12, scrie așa: „ (12) Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale și pe articole, consilierii locali, precum și ceilalți inițiatori prezenți la ședință putând formula amendamente de fond sau de formă. amendamentele se supun votului consiliului local în ordinea în care au fost formulate.”
Regulament CL Buhuși – art. 34 aliniatul 12
Ei bine, ce spune doamna Mihai se bazează pe o altă reglementare care spune că orice amendament se face în comisie. Ba mai mult, consilierii nu au votat ordinea dezi, nu au fost „inspirați” să voteze împotriva bugetului, pentru a relua comisiile. Deci au rămas comisiile unde nu erau amendamente. Aici regulamentele se bat cap în cap.
După părerea mea de ne-specialist, trebuie, într-un fel sau altul, tranșată situația pentru a nu se mai repeta. Ori schimbăm regulamentul CL și trecem că se pot face amendamente DOAR pe comisii, ori se pot face amendamente și în ședințe de CL. Comisiile sunt foruri unde (iarăși e părerea mea) se fac dezbateri punctuale. Concluziile se prezintă în CL unde sunt și consilieri care nu s prezenți la comisii. Nu știu cum se poate face ca această situație ciudată (specifică Ro) să nu se repete.
Imediat după alegerile locale din 2020, în luna octombrie, am realizat un interviu domnul Vasile Zaharia, reales în funcția de primar aici, la Buhuși.
Am avut un set de întrebări la care domnul primar mi-a răspuns și mi-a făcut și câteva promisiuni. una dintre ele a fost că strada Mircea Voievod va fi GATA până la finalul anului 2021. Suntem în ianuarie 2022 și strada arată fix la fel. Oamenii de pe acea stradă sunt gospodari, cu case frumoase, au plătit impozitele și au și votat, statistic vorbind, cu domnul Zaharia. Sunt oameni care de 5 ani stau în noroaie, în glod. Oameni care au schimbat bielete antiruliu, capete de bară, bucșe la mași… din banii lor. Acești oameni nu au mașină de serviciu un Duster de la primărie să intre prin acele tranșee.
Dar.. cui îi mai pasă? Îi pasă cuiva? Dacă le păsa, se sesiza cineva că domnul primar nu a alocat bani pentru acea stradă în bugetul din 2021, cel puțin așa reiese din bugetul foarte foarte superficial descris de duamna contabil Șăf.
Consilierii? Dorm! Toți! Ăia de la pesede tac … deși merg prin aceleași noroaie iar Opoziție? Iar o Opoziție adevărată nu ar accepta așa bugete fără explicații de la duamna contabil șăf și nici nu ar accepta așa străzi. Doar că și ei uită de Mircea Voievod.
Problema mare este că strada Mircea Voievod avea banii din 2015… acolo trebuia să iasă treabă bună și de mult, mai ales dacă avem un primar inginer… nu? Eu așa zic. Dar vă spun 100% că va fi asfaltată… la alegerile din 2024, că noi așa ne-am obișnuit. Revin cu detalii în alt episod mai amplu pe această temă de campanie pesedistă.
Deocamdată vă las cu acest clip în care domnul primar Zaharia promite faptul că cel târziu la final de 2021 va fi asfaltată strada Mircea Voievod. E asfalt invizibil? Există?
La finalul acestui clip vedeți imagini de pe 20 ianuarie 2022 pe aceeași stradă… aceeași mizerie ca în 2021, 2020, 2019, 2018, 2017… e oau! nu?
A trecut deja luna de când primarul Vasile Zaharia are un an din noul mandat. În localitățile care se respectă, primarii fac un raport de activitate, anual. Ca cetățenii să știe cu ce s-au ocupat. La noi nu există această cultură. Pe data de 19 se face un an de când domnul Teslariu este viceprimar prin votul consilierilor. Unii spun că a fost un vot pe bază de trădare. Alții spun că trădarea a fost pe mii de euro. Nu știu ce să zic, nu am fost acolo la flagrant dar e clar că o trădare (sau chiar două) au fost. Iaca a trecut un an și „ancheta” despre trădători merge la fel de bine ca ancheta despre Revoluția din 89.
Așadar, se împlinesc 5 ani eșuați de mandat plini de minciunele de campanie, gogoșele și gogoșici presărate cu zahar de la bugetul local.
Cu ce se poate lăuda primarul? A reușit să asfalteze o parcare. Iar pagina primăriei scria ”continuăm să…”. Ce continuați măi amețiților? Că voi nici nu ați început NIMIC! Doar ați promis dar fără realizări? O parcare la blocul Elegant și niște borduri puse în 2 luni – le puneau cu încetinitorul… Acum despre borduri am scris puțin pentru că lumea se bucura că ÎN SFÂRȘIT se schimbă. Alea erau „bordurile lui Turcea” despre care primarul Zaharia zicea că-s un dezastru dar când era Viceprimar SUB conducerea lui Turcea erau foarte bune bordurile, nu? Cum naiba era așa de spășit și supus Zaharia ca viceprimar și nu știa nimic sărăcuțu despre ce se petrecea în primărie… iar acum tot ce a fost este făcut e greșit? Pare că se comportă de parcă viceprimarul Zaharia și Primarul Zaharia sunt 2 persoane total diferite.
Ce a mai făcut primarul? Păi cred că va fi anul cu cele mai multe angajări în primărie. Nu sunt sigur dar așa, empiric, cred că e în top acest an. Și nu s-a terminat, mai este ceva din el și mi-e poftă de niște angajări pe fir… A mai făcut mult circ refuzând să aerisească organigrama. Păi la câți are de angajat.. cred și eu că nu renunță. Sunt multe datorii:)))) De aici și grotesca piesa a FAKE NEWS-ului primarului că a închis Biblioteca, dar de fapt dăduse (la limita legii, dar cine să mai întrebe) în concediu ambii bibliotecari. Circ ieftin. Atât s-a putut! Poate că atât merită acest oraș. Poate că primarul este oglinda orașului, e neputinței noastre generale de face naibii ceva. De a ne apuca de ceva. Suntem un oraș, o comunitate încremenită în proiect, nu știm nici noi exact ce vrem. Așa e și primarul. Confuzie generală. Parcă vine zilnic la pește, „să vedem la ce trage azi?”… cam acolo Suntem.
Viceprimarul a curățat canalizările, canalele de fugă, s-a ocupat cât de cât de spațiile verzi, a peticit prin oraș, a pus panseluțe și a pus becuri. TOATE sunt în fișa postului. Nu a făcut nimic în plus sau în minus ci fix ce era de făcut. Deocamdată, spre deosebire CATASTROFA de fost viceprimar, domnul Teslariu măcar își face treaba. Nu-l puneți să scrie proiecte că e șah (nu știu dacă ia sporul de proiecte europene la salariu dar asta e altă discuție și e pe cașcaval mult…mult). În plus, am observat că a început să schimbe coșurile de gunoi. Mă bucur că a răspuns la jumătate din problema pe care am ridicat-o mai multor consilieri referitor la coșurile de gunoi. Am bătut la cap pe toată lumea de peste o lună cu coșurile de gunoi. Mă bucur că cicăleala mea ajunge unde trebui! Dar atenție, asta e doar jumătate de problemă. Vedem acuși restul, asta e o temă separată pentru care voi reveni.
Aud mulți buhușeni criticând pe angajații din primărie că nu muncesc. Fals. Unii angajați nu muncesc. Ca în orice instituție, mai ales de stat. Peste tot este medicul praf, profesorul praf, avocatul praf etc. Toate domeniile au uscături. Problema este când șefu ăl mare doarme și nu curăță de uscături. Ba mai mult. Încarcă acest copac cu alte uscături, transformând primăria dintr-un aparat bine uns ÎN SLUJBA CETĂȚEANULUI, într-o instituție cu imagine de sinecură politică. Există vreun angajat din primărie care să fie în alt partid? Nu am auzit, poarte or fi, acei 1%…
Am păstrat bomboana de pe colivă la final: strada Mircea Voievod pentru care primarul Zaharia a PROMIS că e gata în 2021. Minciuninho! V-a mai fentat o dată!?
Concluzie: În acte suntem un oraș, dar în realitate suntem o comună, gestionată ca un cătun de o primărie cu atâția angajați că e demnă de un municipiu.
După ultima ședință de Consiliu Local, asta este întrebarea de pe buzele tuturor angajaților din primărie, dar și a buhușenilor ce urmăresc viața publică a urbei: SCAD SALARIILE DIN PRIMĂRIE?
Dar de la ce a plecat toată această isterie? Pe scurt, consilierii opoziției au cerut, în nenumărate rânduri, aerisirea/diminuarea/micșorarea/reforma organigramei primăriei Buhuși. La aceste cereri, primarul a spus NU de fiecare dată. De aici și falsul conflict cu biblioteca. Un conflict fals deoarece angajații erau în concediu, nu erau dați afară sau biblioteca închisă. Dar dincolo de circul ieftin, situația e clară: primăria are prea mulți angajați. Nu o spune doar opoziția sau eu, o spune un oraș întreg ce observă că primăria a devenit o sinecură pentru datoriile politice, un loc unde poți deveni doamnă sau domn fără să te spetești și la un salariu enorm. Până și angajații din primărie știu colegi care împing aerul prin birouri și poate iau salarii mai mari ca ei. Să știți că există MULȚI oameni care muncesc în primărie, dar nu se văd din cauză ălora de-s acolo doar ca să împingă aerul și sunt veniți pe cale de „partid”.
Așadar, la ultima ședință de CL, opoziția a cerut o diminuare a cotei salariilor din primărie pe următorii ani. Adică dacă salariile (să zicem doar ca exemplu) reprezintă 60% din bugetul NOSTRU (al orașului, nu doar al lor), în doi ani primarul are termen ca aceste salarii să fie 52% din buget. De ce? Pentru a avea mai mulți bani de investiții! Asta este norma solicitării depuse de Opoziție. Degeaba vrei sa asfaltezi sau să faci un leagăn în parc dacă nu sunt bani, pentru că banii noștri se duc pe salariile sinecuriștilor. Ălora de-s acolo doar de formă.
Ce a înțeles primarul? Evident că nu a înțeles să facă reformă. El a înțeles că trebuie să taie salariile. FALS! Nu trebuie tăiate salariile ci doar trebuie să se respecte deciziile Consiliului care a cerut reforma aparatului de specialitate al primarului. În loc să faci audit să tai salarii, mai bine fă un audit de eficientizare a muncii, de reducerea posturilor prin comasare sau reorganizare. Nu putem merge mereu la limita de sus a numărului de angajați, mai ales că noi, REAL, nu avem număr de locuitori pentru câți angajați sunt, asta dacă nu punem la socoteală miile de moldoveni care au domiciliu la Buhuși, sau cetățenii plecați din localitate dar care încă figurează aici.
Orașul e sărac, dar salariile din primărie duduie (pentru unii) și cred că e de bun simț ca în 2 ani să scadă acest procent sub 40%, dacă e să spun cum văd eu. Deoarece orașul are nevoie de bani pentru investiții acum, nu de angajat sinecuriști la ordine. Asta este părerea mea în funcție de ce văd aici, la Bohoș.
Dragi frați din primărie, nu vă lăsați! Nu stați cu capul plecat deasupra sabiei auditului. Nu e normal să mai faceți alte raportări, hârtii și prostii. Este important să fiți uniți și să vă cereți drepturile. Ca sindicalist, vă spun că un drept bănesc câștigat nu se mai ia. Așadar, nu fiți parte la această mojicie și refuzați tăieri salariale. Faceți comisie de paritate, dacă legea permite, faceți orice să forțați o reformă și tăieri salariale deoarece nu trebuie să cedați voi din salariile voastre pentru cei 10-20 de lipitori aduse la recomandare… Cereți reformă! Că pe voi nu vă dă nimeni afară! Trust me! Sunt unii din primărie care sunt așa importanți, încât fără cei 10-20 de oameni de bază, primăria se blochează! Îi și numesc dacă vreți. Fără primar, vice și alți oameni mai mult politici, primăria funcționează, dar sunt unii angajați care duc greul. Ei trebuie protejați!
PS: domnul Viciu a vorbit la ședința de CL din iarnă, când opoziția a cerut reforma organigramei. Ce a zis vicele (parafrazez): „și așa în septembrie ies la pensie 2 oameni, deci nu mai e nevoie să refacem organigramă că reducem posturile de acolo.” Evident ipoteza era falsă și s-a dovedit acum, că spunea o minciunică Viciu și am scris și atunci despre asta. Se pare că nu s-a relaxat cu NIMIC cheltuiala cu salarii așa cum zicea(promitea) Viciu în iarnă. O fi mințit cu bună știință sau habar nu avea despre ce vorbește? Nu vom ști niciodată dar remarc la fiecare intervenție publică a sa din ședință că dă numai gherle. Asta pentru că, deși e consilier de mult timp (până acum la peneleu), el e doar om de acțiune. Poate fi doar vice sau un executant FOARTE bun .. DAR nu are finețea de a înțelege nuanțe. E un om harnic și mă bucur că face treabă, doar că mai e nevoie să învețe administrație.
Astăzi am fost la ședința de Consiliu Local. Discuții aprinse, ca de fiecare dată. Au fost voturi plicticoase, replici acide și un pic de dramă.)
Cea mai dubioasă dezbatere a fost punctul despre auditul de la CSO. Doar că nimeni nu a vorbit despre audit, a fost o văicăreală continuă. Povestea e lungă și plicticoasă, pe scurt: domnul Cojocaru a cerut audit pentru CSO. Duamna Lili s-a supărat pentru că nu i-a fost „reperată onoarea iei” de duamnă! Că a fost ea acuzată pe nedrept! Așa că și-a dat demisia! Doar că la ședință am aflat de la avocatul Rotaru că de fapt situația la CSO este crâncenă! Că de luni de zile, ba chiar ani de când contabilitatea se plânge de contract. Că duamna Lili a muncit ca o ieroină pentru CSO, că nu are echipă. Că nu-s uniți consilierii să ajute CSO care este în moarte clinică pentru că sunt ”probleme vechi”. Oameni buni, toți consilierii care au luat cuvântul după plecarea domnului Cojocaru, au deplâns situația și au zis „nu știam că e așa grav și e de mult așa!”… Și a luat cuvântul duamna Lili care plângea de se cutremura banca pentru cât a muncit ea și ea nu mai poate. Ok, până aici e ok?
Doar că de abia de aici urmează partea faină! În primul rând, avocatul Rotaru ia cuvântul și prezintă soluția și rezolvă situația cu contabilitatea. În 2 săptămâni!
Au luat cuvântul alți consilierii care au deplâns situația financiară a clubului! SERIOS? DE BANI! Că trebuie să fim alături de CSO că nu au bani! Domnul primar ia cuvântul și spune ceva CORECT! Oameni buni, CSO are bani și a avut mereu buget ok! Nu a fost niciodată problemă de bani! Anul trecut au rămas cu 65.000 ron… Acum au primit 82.000 la rectificare. Oameni Buni! La finalul anului au buget mai mare decât au cerut! Și tot vor rămâne cu bani! Atunci, care e problema?
O lluăm pe logică și pe afirmațiile domnului Rotaru. De când sunt problemele? Păi de mai de mult, de pe vremea celuilalt CA, cel controlat de PSD și președinte era Tzintzi. Remember? Ce a făcut Tzintzi atâția ani? De ce a trebuit să își dea demisia duamna Lili și Rotaru să salveze in extremis situația cu economistul? De ce? Pentru că la CSO nu a fost niciodată transparență. De ce nu a venit nimeni în echipa aceasta? De ce pe vremuri erau performanțe?
Țin să atrag atenția domnului Rotaru că CSO nu era sub zero când a venit duamna Lili. Echipa de handbal avea performanțe pe vremea când era la CSO domnul Viceprimar Vasile Zaharia și era și Nae la echipă! Atunci erau cu performanțe MULT peste ce este acumâ și bani MULT mai puțini!
Concluzia mea este că în ședința de astăzi domnul Rotaru a explicat care-s problemele la CSO, toate descoperite și rezolvate după demisia duamnei. Se rezolvă cu firma de contabilitate, se degrevează de treaba directorul executiv. Și se deleagă o parte din sarcini altor oameni din primărie sau de la CSO. Eu aș adăuga și schimbarea statutului cu plata salarială a dir. executiv de la Buget local și alocarea dr bonusuri salariale ÎN FUNCȚIE DE CRITERII DE PERFORMANȚĂ!
Poate avem o discuție aplicată și despre performanță. Că duamna Lili s-a lăudat astăzi cu un turneu amical în Ungaria, dar nu spune nimic despre momentul în care echipa a fost retrasă din turneul final din România de Tzintzi, ca să plece la o stagiune în Germania. Oameni buni, neavând niciun reper, niciun standard de perfomanță, nicio misiune din partea CA-ului, executivul poate lua astfel de decizii aberante: pleci cu echipa în Germania și te retragi de la Turneu Final în țara ta!!!
Nu înțeleg, deci, de ce a plâns duamna Lili? Că nu i-a fost „reperată onoarea”, sau pentru că nu mai făcea față muncii deoarece nu a fost în stare vechiul președinte să rezolve aceste probleme? Păi noul CA este din aprilie… Iar problemele sunt „de mult” după cum a spus chiar și duamna Lili!
Părerea mea este că duaman Lili ar fi un bun executant. Excelent! Este un om foarte muncitor la fel ca și Vicele. Buni la muncă și executat și au inițiativă. Dar ea nu poate fără un lider. Nimeni în oraș nu i-a contestat munca și meritele duamnei Lili. ATENȚIE! NIMENI! Laurii nu au fost niciodată în discuție? Deci de ce plângea? De ce și-a dat demisia? Vă spun eu: de oboseală! Că muncește prea mult la un cal mort. Trebuie reforma acolo. Niste măsuri asunate! Că de fapt CSO era băgat în pământ de vechiul președinte și vechiul CA, total absenți și neimplicați
Soluția reală ar fi ca duamna Lili să renunțe la orgoliu și să meargă frumos la concurs și să se reangajeze. CA-ul trebuie să găsească formule de plată din Bugetul Local a salariului. Apoi plată de bonusuri de performanță. Că nu există sport fără o minimă performanță sau target!
Lipsește cuvântul „teamwork” la CSO. Și pentru că duamna Lili nu a învățat termenul de „echipă”. Poate devine mai caldă…
În luna Aprilie, la votarea bugetului orașului am fost și eu în sală și Consiliu a votat TOT ce a vrut primarul Zaharia. Articol AICI. Mai puțin niște bani pentru CSO deoarece nu erau competiții încă fiind pandemie de COVID, dar consilierii opoziției au promis că la rectificare vin cu bani pentru CSO. Zis și făcut. Vine rectificarea bugetară în ședință extraordinară luni și se votează rectificare bugetară pentru CSO! Surpriză: consilierii PSD au votat împotriva rectificării. Au votat ÎMPOTRIVA sportului Buhușean. CUM? Aceeași consilieri care urlau ca nu sunt bani la CSO că „ne batem joc de munca de atâția ani”, acum votează împotrivă? Da!
Motivația consilierilor PSD (mânați în luptă de primar) a fost că vor să dea banii alocați la rectificare CSO către salarii. Deci banii pentru copii trebuiau să se ducă la Salariile din primărie? Oau! Asta au votat consilierii PSD Buhuși! Pe scurt: Consilierii Opoziției au cerut primarului de la începutul anului reforma aparatului/primăriei, reducere de posturi pentru eficiență deoarece domnul Zaharia a angajat mult și fără eficiență și asta cerem TOȚI din oraș: o primărie mai aerisită și cu mai multă eficiență. Domnul primar a refuzat reforma și a dus compartimentul Cultural în imposibilitate de plată! Acum se plânge pentru că și „bărbații plâng câteodată”. Ok, și de ce trebuie să sufere clubul? De ce să sufere copiii? Ca să aibe salarii niște prăfuiți neremaniați? Doar că Opoziția a votat ca banii să ajungă la CSO, la copii și susțin reforma sistemului bugetar din primăriei.. ceva ce domnul Zaharia urăște: reformă! Având în vedere că a angajat cu duiumul și normal ca nu vrea reformă.
Pentru a da o replică(a se văita), domnul Zaharia s-a cerut la „presă” și a comandat un interviu. Acel interviu este comandat după părerea mea. În interviu, domnul primar spune niște neadevăruri incalificabile. Fake newz-ist în toată regula. Este trist să văd cum, în prag de pensionare, acest domn se face de băcănie și pune lipsa de bani la salarii de la compartimentul Cultură pe seama Consilierilor din opoziție și nu spune că Bugetul votat în Aprilie, bugetul lui, a fost Prost făcut! Ba mai mult, cu mult tupeu, primarul amenință că va suspenda activitatea de la Casa de Cultură și de la Bibliotecă de la 1 septembrie. Ei zău? Și ce facem? Mințim oamenii că avem spectacol de teatru în Septembrie dar de fapt nu se ține? Asta facem? Bravos!!!
Declarațiile domnului primar sunt TOTAL iresponsabile. Nu știu ce a pățit, dar atitudinea asta va duce orașul în faliment doar pentru câteva acțiuni politice eșuate.
Haideți să analizăm de ce nu sunt bani! Cine ține „pușculița cu 2 bani! ai orașului? Păi duamna Contabil Șăf? Duamna aceasta a ajuns la Buhuși NU PRIN CONCURS DE ANGAJARE, ci prin transfer de la Racova și promovare! Oare e corect să angajezi așa? Dacă era bună, de ce nu a fost concurs de angajare. dar asta e alt subiect pentru o altă adresă la ANFP. A fost și în cazul duamnei o angajare pentru reîntregirea familiei? Dacă nu mă înșel și soțul era angajat la primăria Buhuși. Duamna Contabil ȘĂF de ce nu a făcut bugetul corect? De ce nu a bugetat și salariul lui Tzintzi sau a domnului pensionar Fercu? De ce acum suntem amenințați de domnul Zaharia cu închiderea spațiilor de cultură, alea cu activitate minimală și propagandistă pentru PSD? Doar pentru că vrea să arate că e șef și face doar ce poftește sau pentru a-și proteja niște oameni angajați? Atitudinea lui este de a îngropa CSO și Cultura, după el potopul!
Despre CSO …. o să scriu mai pe larg cum PSD Buhuși încearcă falimentarea acestui Club, după ce ani de zile a fost o vacă de muls, cel puțin dpdv imagistic pentru că în campanie atâta s-a tras de CSO… poze peste poze. Iar acum este lăsat în paragină de domnul primar (dimpreună cu consilierii) Este părerea de outsider dar voi avea în curând și ceva documente de studiat și vin cu detalii mai ample. O să analizăm și (deloc) surprinzătoarea demisie a duamnei Lili, cea care a fost angajată la CSO mai mult fără activitate din cauza pandemiei. Acum, că există activitate, dânsa fuge de muncă? Că încă nu știm de ce a demisionat. Sau s-a speriat de legea 544?:)))) Mai (ne) amuzăm și noi, nu?… Nu!:)))
Stimați consilieri PSD, fiți consecvenți. Dacă ați cerut la Bugetul din aprilie bani la CSO, votați asta și nu împotriva copiilor că nu au nicio vină. Nu folosiți CSO în lupta politică pentru că lumea va vorbi! Lumea nu e așa proastă și când vine vorba de copii… veți vedea!
Concluzia este că domnul Zaharia nu se dezminte. În loc să facă administrație publică, să se ocupe de străzi, de canalizări, de apa care NU ESTE, de parcuri.. el face mici tarantele politice pentru a hrăni gurile a două trâmbițe răsuflate. Penibil pentru statutul său de… primar. Demn de un episod din D’ale lui Mitică. Curat murdar!
Am fost ieri la ședința ordinară de CL unde, printre altele, s-a luat iarăși în discuție organigrama după care funcționează primăria. Pentru cei care nu știu, consilierii opoziției au solicitat primarului Vasile Zaharia o eficientizare a aparatului de specialitate, o aerisire având în vedere că acum primăria funcționează la aproape maximum posibil legal de angajați (din datele pe care le am, peste 150).
Primarul nu vrea nicio modificare a organigramei. Vicele vrea mai mulți angajați, iar opoziția vrea reduceri de personal, mai ales că duamna contabil șef spunea deunăzi că nu sunt bani, păi cum să fie dacă marea majoritate a veniturilor primăriei se duc pe salarii, de unde să fie și de investiții?
Ce m-a frapat în discuții este agresivitatea și lipsa de logică din discursul „domnului” viceprimar Teslariu a.k.a. Covrigutz. Aș vrea să vă relatez, pe scurt, doar o idee simplă: Răzvan Rotaru vine cu o propunere de bun simț, citez: „Domnule primar, noi vă solicităm o eficientizare a organigramei deoarece considerăm că sunt prea mulți angajați la primărie!”
La această solicitare ce răspunde Dan Covrigel Teslariu?: „Din toamnă ies doi oameni la pensie, nu e nevoie de reorganizare”. Răzvan Rotaru (ingenuu) încercă să explice: „Faptul că o persoană iese la pensie nu înseamnă că se reorganizează și se eficientizează organigrama!” Just 100%. De mare bun simț argumentul care nu doar că nu a fost înțeles, dar am văzut prima dată Covrigu’ Înfuriat (așa cum este la mare Gogoașa înfuriată…). S-a dat într-un spectacol penibil vicele ridicând tonul și făcând Dero pe buze, explicând că el nu are oameni la cosit la spații verzi.
Domnu’ Șerban intervine și întreabă „Ce departament trebuie remaniat sau reorganizat?” Rotaru explică simplu că șeful serviciu Cultură Sport – Adrian Păduraru zis și Tzintzi (copilul de suflet al primarului) – are în subordine 7 oameni care, în general, se ocupă cu ce se ocupă și Tzintzi: cu nimic. Și vin exemplele: la Sala Polivalentă este un angajat, la Cinema un angajat (DA! Este un angajat de la primărie la Cinema…wtf???), la bibliotecă 2 (ca să pape și gurița lu’ nea Ion), la Casa de „Cultură” alți doi… pe scurt, întrebarea avocatului Rotaru e simplă: unde este atâta cultură și activitate sportivă de avem de 7 angajați cu atâtea exemple despre angajați (angajați fantomă le-aș zice eu…). Aici iar a făcut spume Covrigel și a început cu niște explicații de mori de râs. Ne explica despre angajații care au grijă de acele spații… DAAAAR tot vicele se plânge că nu are oameni la cosit. Pe scurt: Nu era mai eficient (adică ce cere Rotaru) să mute 3 oameni din subordinea lui Tzintzi la spații verzi? Dacă e un om la cinema… de ce? De ce să blocăm un post acolo, la sala polivalentă etc etc? Când i-am putea muta pe toți la spații verzi!!!??? Asta este eficientizarea, nu că ies doi la pensie…
Acum vă spune fratele vostru DE CE e nevoie de acei 7 oameni INVENTAȚI de primar pentru un departament fără activitate: ca să poată fi Tzintzi Șef Serviciu. Adică nu poți fi Șef Serviciu într-o primărie dacă nu ai oameni în subordine, că așa e legea. Iar Tzintzi vrea ȘEF neapărat deoarece titulatura vine cu un salariul mai mare..! Așadar, s-au inventat oameni care să fie în subordinea sa, altfel nu poate avea acel salariu baban:)) e simplu, e pe saiele totul:))) lupta pentru ciolan.
După părerea mea și a globului de cristal, soluția ar fi FOARTE simplă: desființarea postului de Șef Serviciu urmând ca partea Culturală să fie trecută în subordinea Casei de Cultură cu sarcini concrete de la primar: să organizeze „n” spectacole, festivaluri etc. Deci duamna să se ocupe de astea și să fie pusă la treabă, că nu a făcut nic 5 ani, alta care visează doar pensia după o viață de partid…
Apoi trebuie inventat alt post pentru Tzintzi, ceva…director sportiv sau ceva consilier pe sport în primărie, ca să se ocupe de sport și să îl poată răsplăti și pe el pentru campanie. Mutați oamenii de la Cinema și de la Sala Polivalentă la Spații Verzi, dacă tot se plânge Viciu că n-ar cu cine lucra. Și de acolo plecată discuția, fix așa, despre reorganizarea organigramei astfel încât ea să nu țină cont de amante, rude, pile, datorii de campanii și cumetrii sau REÎNTREGIREA FAMILIEI ci de nevoile reale ale orașului și resursele pe care se bazează această primărie.
Dezamăgitoare, pentru mine, este prestația vicelui. Nu-l credeam atât de arogant și agresiv. Era roșu de nervi și zicea niște enormități…oau! Este clar că nivelul de gândire logică pe care o are nu se pupă cu funcția la care aspiră. Din atitudine, el deja se vede primar, dar dacă acesta este nivelul de discurs dar mai ales de logică al unui om care se vede primar peste un oraș (nu sat de munte), atunci suntem cu toții pierduți! Mai bine vindem tot și ne mutăm la Racova, unde suntem vecini TOT CU EL deoarece Covrigutz, care se vrea primar la Buhuși, plătește impozite și locuiește la Racova…interesant, nu?
Ca idee a rămas totul neschimbat, adică așa cum a vrut primarul, ceea ce am și prezis de acum 3 luni când unii naivi se bucurau de demiterea lui Tzintzi. Doar că nu a fost demis și nici nu va fi demis. Și eu cred că Tzintzi trebuie pus la treabă. Dacă tot s-a ocupat de handbal atâția ani, ar fi bine să continue DAR să i se pună obiective. Că el, neavând obiective, doarme în teniși. Deci eu nu îmi doresc să fie demis ci doar să-l văd că face CEVA. Faptul că face campanie la partid nu poate fi considerată muncă pentru oraș. E ca în cazul Dragnea… Deci, la muncă și restructurare la primărie! Nu mai zic de duamna Mitrea – Martinaș că… e o discuție fără sfârșit despre turnătoarea de la „cultură”.
PS: Domnu’ primar a tăcut. Deja e la pensie. Observ cu regret totala sa nepăsare. Știu că mai are doar 3 ani până la pensie, dar a promis niște lucruri în campanie. Nu, nu mă refer la posturile pentru x si y, mă refer la ce a promis oamenilor și care este „moștenirea” sa… ce lasă în urmă? Lumea are memoria scurtă și uită cele 4 străzi… poate se mai trezește și face ceva…are timp!
Acum ceva timp scriam un articol în care spuneam că în Globul de Cristal îmi dă că Tzintzi va rămâne pe funcție în primărie, pe viață. Mulți mi-ați scris că mă înșel, că nu e adevărat… că Globul de Cristal s-a damblagit. Acum, că tot vine „fatidica” ședință în care se discută organigrama, vă spun exact ce cred: în realitate, în ședințele de consiliu e doar un soi de spectacol pentru mine. Merg și mă distrez. Pentru că sunt replici amuzante, se înțeapă, unii mai au și documente, dar, de facto, rămâne cum am stabilit. Adică rămâne cum zice primarul. Să nu uităm că deciziile importante până acum au fost luate tot de primar: viceprimarul e dat de Zaharia, bugetul a trecut cu minuscule amendamente. Minuscule… credeți-mă. O să se repare străzile, dar mai stați, nu vă grăbiți!:)) Că anul acesta nu s-a alocat un cent pentru urgențele promise… voi reveni…
Așadar, cam ce a realizat, pe bune, opoziția? Păi, o dată a tăiat banii de suc de la protocolul primarului. Mizilic. Și i-au luat lui Tzintzi singurul motiv care părea că arată că ar munci ceva sau are motiv de campanie, că în rest împinge aerul prin primărie.
Să vă spun ce se va întâmpla la ședință? Ce am văzut în Glob… păi vor veni cu o organigramă, Zaharia se va răzvrăti și va reorganiza primăria… doar că reorganizarea cerută de consilieri va impune… alte angajări. Primăria va da (de ochii lumii) vreo 3 afară, din care 2 sunt la pensie deja, dar va angaja minimum alți 5, că mai are datorii Zaharia. Iar Ținți va fi șef birou și nu serviciu. Sau Șef de departament. Sau șef de ajutor de băgător în seamă la poze. În realitate, va fi o oportunitate pentru nenea primar să mai facă o treabă. O fi aburit Globul, dar până acu a fost cam spot on! Cu alte cuvinte se face schimbare și nu se schimbă nimic:))
Nu mă înțelegeți greșit, sunt încă un mare fan al Consiliului. Dacă pot, voi merge la fiecare ședință, dacă nu votează Scribitoru să mă dea afară:)))). Ședințele sunt amuzante, doar că Opoziția încă nu are pârghiile să facă ceva. Încă are multă putere primarul, chiar dacă pozează cu mare talent în victimă. A plecat nervos de la ședință dar, judecând la rece, bugetul a trecut. S-a supărat pe replici, dar lucrurile au rămas 95%, cum a zis el. Are bani de salarii, de motorină, de panseluțe… totul e în ordine. He the boss!:)
Domnul primar a colantat mașina de serviciu de la primărie! Nici nu a durat 4 luni, dar la cum a colantat-o, merită să analizăm profunzimea unui gest care poate fi aroganță sau ceva mai mult!…:))
Să începem cu produsul final. Pun aici poza cu mașina de serviciu a domnului primarul colantată. Și, dacă nu aveți ochelari buni, nu o să observați. A colantat mașina cu un scris mic, meschin, la haion, culoarea gri închis pe mașina gri închis. Deci…nu se vede nimic, nimic! Dacă nu îți arăt cu mâna, nu vezi!:))) Mai jos poză, unde e cu roșu e scris „primăria Buhuși”!
Voi vedeți ceva? Trebuie să fii la 30 de cm distanță să vezi. Dar știți ce se vede de 30 de metri distanță? Pancarta cu „REZERVAT” locul de parcare pentru mașina de serviciu a primarului. Domnul primar a pus în fața primăriei pancarte cu REZERVAT și numerele de mașină pentru care e rezervat locul, tare nu? Doar că, ce să vezi. Nu mă deranjează că primarul și-a rezervat locul de parcare în fața primăriei. Pentru că domnul primar, pentru prima dată în cariera sa de politician, a lăsat puțin orgoliul deoparte și a lăsat mașina de serviciu… la serviciu, adică la primărie. Eram obișnuiți să vedem mașina de serviciu, mașina primăriei, parcată pe strada Văioagă (care devenise „strada primarului”). Ceea ce nu e ok pentru că e mașină de serviciu și pentru că asociezi omul cu funcția, asociind puterea instituției cu imaginea personală a unui cetățean, duce la un soi de bullying.
Colantarea cu culoarea gri pe gri, cu scris mic, a fost criticată de consilieri care au interpretat gestul ca fiind gen: „Ia că am colantat, ce-o să faceți!?”.
Ei! știți ce a făcut domnul Zaharia cu acest gest? A arătat că îi este rușine de orașul nostru. Îi este rușine de instituția pe care o reprezintă. Îi este rușine de noi. Altfel, de ce să scrii atât de mic? De ce să te ascunzi? Dacă eu eram în locul lui, oameni buni, făceam o colantare de mă ținea minte oricine. Păi, în 2021, să iei la mișto această OPORTUNITATE în loc să folosești această șansă ca să te marchetezi, ca să arăți că ești MÂNDRU de orașul pe care îl conduci? Pfoai!
Domnu’ primar, dacă nu aveți cu cine vă consulta, sunați-mă că știți ce idei v-am dat până acum, pro bono. Chiar dacă nu mai candidați, mândria de fi buhușean TREBUIE să fie pentru că acest oraș v-a făcut cine sunteți și dvs. Sunteți dator față de el.
Cum era să colantați Duster-ul cu un peisaj buhușean superb și pe capotă un slogan al orașului. Uite, vă dau eu 10 slogane, și alegeți unul. Vă dau și ideea asta gratuit. Ne trebuie un slogan pentru oraș, ca să facem ceva și pe turism. „Buhuși, puternici împreună!” Nu vă place acesta, mai am nouă bucăți:))
Pe mine nu mă deranjează cum ați colantat, este problema dvs., mă deranjează că primarul orașului nostru se jenează sau îi este rușine de orașul meu, orașul Buhuși sau de primăria orașului nostru. Asta nu doar mă deranjează, asta mă doare. Pentru că asta e mesajul pe care îl transmite această aroganță care pare inofensivă, dar nu e.
Pun și poze cu câteva colantări luate de pe net, dar ideile sunt mărginite doar de imaginația noastră. Vă ofer imaginația mea gratis!
P.S. – Autobuzul din poze e foarte tare, este reclamă pentru o grădină zoo. Arată creativitate… uite ce se poate face, pff!
La ședința de Consiliu Local s-a mai discutat pe tema noului Consiliu de Administrație al CSO. Miza e mare: Adrian Păduraru rămâne sau nu în CA, cu posibilitatea de a fi reales președinte de club sportiv sau nu? Asta e de fapt miza, dacă Tzintzi rămâne președinte la CSO sau nu…
Adrian s-a plâns pe net că urmează să fie înlăturat de la șefia CSO, explicând câte a făcut el pentru sport, iar noi… am suspinat cu toții (nu). Situația, dincolo de lăcrimele de crocodil ale lui Tzintzi, este simplă. Să explic:
După alegeri, s-a împărțit spoiala: Vice a ieșit Covrigel, Tzintzi a rămas la postul de Șăf serviciu Cultură Sport. Ca să fie Șăf pă cultură, Tzintzi trebuia să-și dea demisia din funcția de Consilier Local, logic. Ce nu au prevăzut cei doi și sunt superficiali: nu au citit statutul, nu s-au pregătit. De ce? Păi președintele CSO este membru CA SI este ales de CA. Iar componența CA-ului este aleasă de CL și e formată din: consilieri locali, părinți și un profesor de sport. Așa scrie la statutul asociației. Păi Adrian nu e nici părintele unui copil de la handbal, nu e nici consilier local și nu e profesor de sport (este informatician).
Trebuia schimbată organigrama CA-ului înainte de alegeri, când PSD avea majoritate (alături de partidul lui Rezmireș). Atunci trebuia votat în CL componența CA-ului de la sport (mai nou CSO), astfel încât primarul trebuie să dețină un reprezentant în CA, adică Adrian. Nu s-au asigurat bine. Slăbuți. Adică s-au crezut ușor invincibili. Doar că nu mai este chiar așa. Dacă ei sunt supermeni, consiliul este kryptonita…
Daaaar, să nu-i plângem de milă tânărului informatician. Era clar oricum că, oricât s-ar poza cu persoane publice, nu îl ajută să fie candidat la primar. E clar că Teslariu e candidat din partea PSD. Tzintzi va rămâne pe post. Eu așa cred. Nu văd încă în stare opoziția să schimbe organigrama. E nevoie de mult sânge în instalatie ca acest consiliu sa schimbe organigrama. Ar fi o surpriză pentru Globul meu de Cristal să ma înșel. Adică ar trebui restructurate multe posturi pentru că sunt 15 milioane salarii și 4 milioane investiții, primăria este un mamut cu aproximativ 160 de angajați (plus minus). Ca să fiu sincer, acel post de șăf serviciu, nu-și are rostul acum, după pandemie. Pare rău să o spun dar am mai zis-o: este un post inventat într-o perioadă pentru cineva, dar care nu are logică acum, după pandemie când sunt închise toate. Trebuia să-i dea postul dinainte de Pandemie. Iar nu s-au asigurat bine. Slăbuț…off! Mă rog, surprize au mai fost. Spre exemplu nu se aștepta nimeni că va exista opoziție din 2021… nimeni… nici globul…
Concluzia este ca au luat doar funcția onorifică, neremunerată și a rămas postul plătit. Prognoza mea este că rămâne pe post pentru ca dacă e scos de acolo, Dan Teslariu nu mai are adversar in PSD pentru alegerile de peste 3 ani…
Interesant. Urmărim în glob evoluția. Ideea este că ceva, ceva se mișcă, nu ne plictisim la Buhuși:)))).