Pamflet pe pâine

Lună: octombrie 2021

Heracom nu e om(?)

A fost ședința la Sfatul Popular și acolo, la diverse, am fost surprins de o discuție foarte interesantă. Se pare că de câteva luni de zile firma Heracom încearcă să obține o autorizație ca să facă un acoperiș de terasă sau ceva de genul ăsta, undeva la blocul 227, la parterul blocului de vis a vis de CFR (dacă am înțeles eu bine). Se pare că PSD, prin consilieri și primar, fac front comun împotriva acestei firme care încearcă să supraviețuiască în criza momentului.

Dacă vă întrebați despre ce firmă e vorba, vă spun eu că e vorba de patronul de la fostul Melody. La aceeași ședință, contactat telefonic pentru a vota, Vasile Teslaru, consilier și frate, a spus: „votez da la tot mai puțin Heracom” – afirmație care mi-a atras atenția. Dar de ce așa o ură? De ce această disciplină de partid?

Vă spun eu dece: cine a fost SINGURUL om care a îndrăznit să se ia de Șeful Sârmos? Cine a dat în presă înregistrarea cu Sârmosul Rollsroyan care înjura și amenința le telefon: „las că pun io pi tini niști țâgănoi di la Orghic” (am încheiat citatul parafrazat)?

Așa veți înțelege de ce dl Spătaru nu va primi prea curând nicio aprobare deoarece Șeful ăla mare, cel care controlează tot în oraș, la care mașina primarului e parcată în curtea-i seara, cel care „aprobă” orice angajare în primărie, cel care are cea mai mică lesă pe primar și vice… ei… el a dat informația pe sârmă către Inexistentul și fără de cohonesul PSD Buhuși. Ordinul se execută!

Ce mă face curios este atitudinea domnul Teslariu. De cele mai multe ori domnul Teslariu tace la ședințe și dă senzația unui om profund, taciturn… acum a vorbit! Dar nu normal, a ridicat tonul de parcă era o chestiune personală. Era! Ese o chestiune personală deoarece trebuia să se laude la stăpân că „uite ce m-am luat de dujmanul tău! Merit un os!” Penibil!

O singură precizare am către domnul Teslariu care cam ridica tonul în ședință despre betonarea unor stâlpi/fundații etc: dumneavoastră și firma de covrigi și (mai ales gogoși) are TOATE ACTELE ok? Că aveți betonați niște stâlpi în față. Aveți autorizație de construcție la ei? Poate aveți, nu contează, ce contează este că nu-mi amintesc ca TESLARIU DANUȚ să fi fost vreodată așa hăituit de primărie ca în cazul Heracom, un comersant buhușean cum e de fapt și vicele! Ba mai mult, chiar Viciu este cel care participă activ la hăituirea unui coleg de breaslă, până la urmă. Nu mă înțelegeți greșit, nu-mi pasă DELOC de acea terasă. Nu mi afectează și nu ne va afecta viața noastră cu nimic, dar mă amuză îndârjirea Covriguțului.

Oare doar unii comercianți sunt ajutați la Buhuși? Alții au interdicție dă la șef? Ce urmează? Să pună vize pe „orașul lui”? Suntem tolerați? Mai suntem tolerați? Ce vă spun sigur este că Buhuși nu e Orbic:)


CINE NE ASCULTĂ?

Am fost ușor prins cu diverse proiecte în ultima perioadă (acuș postez și un clip sau două), dar mi-am făcut timp să urmăresc, periodic, viața buhușeanului atât live, la firul ierbii, cât și prin intermediul Facebook ului care este o oglindă interesantă a orașului.

Observ pe grupurile orașului, sau chiar la persoane private, postări ce fac apel la UN SINGUR OM: Viciu! Una două apare ceva de menționat și este tăguit Vicele care este pus la treabă de oameni… iar Vicele se pare că răspunde!

Când spun că „răspunde” mă refer la două aspecte la fel de importante:

  1. „Răspunde” adică se ocupă de acele probleme: bine sau rău… le rezolvă cumva. Majoritatea problemelor semnalate au fost rezolvate și vă încurajez să dați cât mai multe taguri. Domnu Vice e mare, puternic… le duce… sau mai vedem:)
  2. Răspunde în scris la comentarii, pe Facebook, la postarea unde este tăguit numele său. Acest aspect este foarte important pentru mine! Sunt deja 4 ani de când jumătate din oraș este blocat pe pagina primarului unde sunt acceptați doar cetățenii care scriu de bine, care laudă, aplaudă sau felicită primarul (unele conturi sunt și fake). Pe restul cetățenilor domnul primar i-a blocat. Multe persoane îi atrăgeau atenția primarului în funcție despre PROBLEME REALE ale comunității și primarul nu doar că nu răspunde sau nu ia act.. ba chiar bloca pe acești cetățeni. Subsemnatul e blocat pentru că a îndrăznit ca la o postare a domnului primar să citez din președintele partidului, domnul Dragnea, care atenționa că „sunt bani”… doar că ei nu ajungeau și la Buhuși.. deci am meritat să fiu blocat:))

Vă mai amintiți ultimii doi viceprimari? Domnul Zaharia a fost viceprimar 120 de ani:)))… când v-a răspuns vreunei cereri? Vă mai amintiți? În acea perioadă el avea delegare de sarcini să se ocupe de contractul la iluminat public?… o fi fost bine? O fi rău? O fi procurorul pe fază? Om vedea! Sunt doar întrebări. Cert este că am fost eu la dânsul cu o problemă: îmi fusese spart garajul a 3-a oară într-un an și aveam o pagubă serioasă iar dânsul mi-a spus „lasă că-ți trece”… Am dat 100 de euro la hoți și mi-au înapoiat produsele… ca la Buhuși, deci mi-a trecut, a avut dreptate. Ca să nu mai spun de momentul în care am propus în Consiliul Local, în calitate de cetățean, un proiect pentru o stradă și a fost votat în unanimitate. Vicele de atunci, domnul Zaharia, a promis că va redacta el un proiect și îl va depune în Consiliu la următoarea ședință de CL. Au trecut 6 ani de atunci. Cred că atât durează să redacteze o propunere că altfel nu îmi explic. Nu a scris nimic… nu a vrut, era ocupat cu contractele de la ETWO? Întreb… Lista cu probleme nerezolvate de fostul vice Zaharia e prea lungă pentru un articol.

Apoi a urmat CATASTROFA INTERNAȚIONALĂ de vice numit LedMan. O catastrofă de Viceprimar. Eu n-am întâlnit încă o primărie cu un vice atât de incapabil de a realiza lucruri. Dar, mai important de atât, era EXTREM de vocal pe Facebook până când, după vreun an de mandat, toată lumea îl tăguia la probleme și el nu doar că nu le rezolva, ba mai era și tupeist, arogant cu cetățenii. Urmarea a fost simplă: a dat unfriend și a devenit cont privat… Un viceprimar cu cont privat?:)))) Amuzant! Ca să nu mai fie deranjat cu problemele proștilor care îi plăteau salariu și mașină 4×4 – drept pentru care nu deszăpezea în spatele blocului, nu-l interesa nici măcar de vecini!!! Dar destul despre LedMan că sunt doar 4 ani de nimic de trecut în realizările sale din perspectiva mea. Nu are NIMIC notabil în afară de aroganța pe care a afișat-o până când a fost dat afară de alegători ca pe o măsea stricată. A intrat în istoria locală ca un dezastru la alegeri.. oamenii au mereu dreptate și oamenii au votat ORICE altceva dar pe el nu. Așa că a revenit pe ușa din dos a primăriei pe un post ținut cald de primar pentru lacheul său preferat.

În concluzie, nu am avut până acum un Vice care chiar răspunde oamenilor. Care nu se vede Dumnezeu doar pentru ca e Vicele unui oraș uitat de vremuri. Încă răspunde la salut la orice om și încă recunoaște că mai are de învățat, nu se supără când primește critici și mai ține cont și de sfaturi. Tot ce sper este să-i țină Dumnezeu năravul că abia a trecut un an… mai are 3 până la alegeri și acolo va fi lupta aia mare, deși l-aș prefera Vice pentru încă 3 mandate, dacă e să mă întrebați pe mine. Îi stă bine ca Vice că e un om activ.

Fiți pe pace că asta nu înseamnă că dacă pune panseluțe sau mai face vreo nefăcută îl uit… nu, nu! Și asta apreciez. că înțelege că trebuie să mai existe și oameni care au păreri, nu doar lăudaci de partid. Spor!

Go Go – Gogoși!

De curând, în timp ce veneam cu mașina pe Bd. Bălcescu spre centru, pe dreapta, am observat niște gogoși imense deasupra cizmăriei din centru. Ciudat, două pete de culoare pe un perete gri. Îți atrage atenția așa că m-am apropiat și am simțit că e de bine… S-a deschis o gogoșărie nouă la Bohoș.

Nu cred că e Doar gogoșărie că are și alte sortimente. Gogoșile sunt modelul ăla de la mare, mici și cu glazură. Gogoșile sunt bune, se vede că e ulei pus nou, sincer sunt bune, daaaar dacă își vor schimba gustul vă promit că scriu. Acum sunt bune dar glazura e cam standard, prefer doar un pic de cioco.

Pentru mine, vedeta e goufra/waffle-ul cu ciocolată. E un soi de clătită mai groasă făcută la aparat, cu forme de cofraj cu multe găuri prin care pot pătrunde multe bunătăți: cioco, miere, sirop de arțar, frișcă, gemuri, dulcețuri.. Recunosc faptul că e mai bună ca cea pe care o fac eu acasă, se vede când e aparat industrial că o face altfel, acasă nu are acea textură. Iar pe stradă simți mirosul ăla de unt… de unt care se prăjește… mmm… „ca la Paris!”- până deschizi ochii și ești la Buhuși, dar mirosul de unt e de acolo. Nu recomand să cereți bombonele peste glazură că-s cam dure după o vârstă (luni am programare la dentist -mersi Cătălin:)) ). Prețul mi s-a părut un pic mare că-s profesor și eu sunt învățat cu covrigi de la Viciu, mie tre` să-mi dai o pâni` cu o canâ di apă și ăla-s!

Toate ca toate dar mi-o plăcut MULT mai ales gaufra așa că menționez aici pentru că vreau să scriu despre micile bussinisuri din Buhuși, atunci când mă întâlnesc cu ele și mai mult că mi-a și plăcut, iar pe bulevard miroase a: „mi-e poftă”.

Ce remarc pe final este că trebuie să ai tupeu să faci o gogoșărie în oraș. Păi tu te iei la concurență cu gogoșile Vicelui…? sau ale primarului? Oau, alea-s gogoși de nivel galactic. Asta da nebunie frumoasă!:*

Ioan Borcea – Lungul drum al străzilor buhușene către asfaltare – ep.3

Tot buhușeanul a auzit de Ioan Borcea pentru că 98% dintre noi am fost elevi la cel mai bun liceu din oraș, liceul ce poartă numele celui mai mare zoolog român.

Liceul poartă numele Ioan Borcea în semn de recunoștință față de cercetătorul, zoologul, corespondentul Academiei Române, cel care a înființat stațiunea de cercetări de la Agigea, ministrul Cultelor, profesorul, Doctorul honoris causa al Universității din Montpellier și francmasonul, membru al Lojii Dimitrie Cantemir din Iași.

Suntem în 2021 și așa arată strada „Ion Borcea” din Buhuși.

În gropi găsim vietăți ce trăiesc în ape, cu siguranță studiate de profesorul Borcea. Adică intenționat este „rustică” stradă… abis e mai „wild”, să fie mai în ton cu natura, cea pe care atât a iubit-o marele Borcea și eventual să avem și un iaz cu broaște și să facem disecție la laboratorul de Bilogie, nu??? Probabil așa vor explica halul în care arată o stradă într-un ORAȘ din EUROPA în 2021. Halal…

Autoritatea buhușeană cred că a fost bună la orele de laborator de zoologie pentru că a pus proiectul pentru această stradă direct în formol.

PS: strada este spatele grădiniței nr. 6 (din centru…Centru). Oare e în zona B de impozitare?…

Proteste, proteste!

Sâmbăta trecută, România a fost asaltată de proteste anti: certificat verde, prețuri la gaze, guvern etc. Sunt fan proteste, în general. Cred în puterea poporului, în libera exprimare, în drepturile fundamentale, deci cred că ORICE om are dreptul la protest.

Cu atât mai mult mă bucură un demers de protest la Buhuși. De ce se protestează? Păi pentru a nu se tăia Pădure Runc. Dacă vă amintiți și eu am postat clipuri cu tir-uri care cărau lemne din pădure. Ei bine acum e groasă pentru că se cam rade tot până la tabără. Practic, ce se vedea de sus frumos, nu va mai fi; ras, tuns frezat.

De legal… e legal ce se întâmplă pentru că acea parte de pădure nu este protejată prin lege și are peste 120 de ani. Abia după tabără este aria protejată. Aici avem noi un minus, trebuia să luptăm pentru asta ca această porțiune să fie protejată prin lege. Pe de altă parte, cred că NU operatorul e de vină. El a participat la o licitație organizată de stat… deci ce vină are el?

Așadar, pădurea la 120 de ani ajunge la maturitate și se taie, așa e legea. Cred că doar soluția protestului nu ajunge. Trebuie mai mult, spre exemplu semnată o petiție prin care noi buhușenii să spunem că acea pădure face parte din patrimoniul nostru, că este sursa noastră de relaxare de peste 100 de ani. Și să se găsească o metodă de exploatare cu replantare. Știu că legal scrie că va crește singură înapoi dar sunt sceptic, aș prefera să se taie pe spații restrânse, foarte controlat și cu replantare.

Fabrica și stația CFR au ajuns aici pe la 1880, cam acum 140 de ani. La 1900 aveam o fabrică puternică, o zonă industrială care atrăgea populație, o comunitate evreiască puternică și tot atunci lua naștere ce vedem noi în Pădurea Runc de pe deal. Tăind această pădure, ne rupem de orice relație cu trecutul nostru frumos. Vrem să evoluăm spre ce? Dintre toate pădurile, dintre toate județele, statele lumii, continentele, fix acea parcelă de 20 de ha este aleasă, fix drumul copilăriei noastre spre tabără, la mănăstire, la izvor, sau chiar la Ciuperci… le punem cruce la toate?

Salut demersul cetățenilor care au anunțat un nou protest sâmbătă, 9 octombrie. Să sperăm că au obținut autorizațiile necesare.

Până una alta țineți minte și fotografiați pădurea în această toamnă. Ea nu va mai fi niciodată la fel.

Borduriada!

De vreo săptămână orașul se află în șantier. Se schimbă bordurile de la scuarurile centrale de pe Bd. Republicii, adică de pe centru. De multe ori am început să scriu acest articol doar că nu prea înțeleg care e noima. Eu tot am mers la ședințele de CL încă de anul trecut și de multe ori am auzit discuții despre bordurile „lui Turcea”. Așa erau numite pentru că pe vremea lui Turcea au fost montate dimpreună cu refacerea întregului bulevard cu canalizare schimbată în doar câteva luni, remember? Asta e de fapt motivul real pentru care nu au fost schimbate de domnul Zaharia… ca să fie înjurat mereu contracandidatul, amuzant, ții un oraș în mizerie pentru o miză politică:))

De fiecare dată când se discuta în CL (Consiliul Local) despre acele borduri, se propunea desființarea scuarurilor de pe mijlocul bulevardului Republicii. 
Acu cică nu se poate să le desființeze pentru că, așa cum ziceau consilierii, nu pot monta stâlpi de iluminat decât dacă taie copacii. Mă miră acest argument deoarece știu bulevarde în alte orașe unde s-au montat stâlpi pe laterale și s-au trase șufe între stâlpi iar pe aceste șufe s-a montat iluminatul public. Destul de banal, dacă e să mă întrebați pe mine. Dar ce știu eu?:))

Nu mă înțelegeți greșit, sunt PENTRU orice se face în acest oraș. Important este să se facă CEVA, nici nu mai contează că inițial propuneau altceva. Să se facă, asta contează. Știu asta pentru că eram la ședință la care chiar domnul Vinca, dacă nu mă înșală memoria, a spus „domnu primar, trecutul e trecut, să ne uităm la prezent și să schimbăm bordurile că arată rău”(parafrazând, bineînțeles).

De fapt, eu am aflat „pe surse” de ce se schimbă bordurile și nu au renunțat la scuaruri… ba chiar se și grăbesc să termine, nu de alta dar acuș vine frigul, vine luna decembrie și e sezon de plantat panseluțe! Acesta este adevăratul motiv pentru care se schimbă bordurile: vine luna decembrie sau, cum o numim noi, luna panseluțelor… Vă dați seama câte miliarde or să mai pape scuarurile alea cu panseluțe puse la temperaturi sub limita înghețului?

Doamne ajută!

Avem reprezentanți la Lotul Național de Karate!

Shuseki Shihan Traian Costin studiază artele marțiale de mai bine de 30 de ani și predă, la Buhuși, de mai bine de 20. A deschis aici un dojo de karate când la Buhuși se închidea totul. A oferită o alternativă de a face sport pentru toate vârstele iar acum că e retras competițional, își dedică tot timpul dojo-ului și elevilor săi din noua generație. O nouă generație plină de speranțe pentru noi toți.

Deși este mai mult singur în demersul său și mai puțin ajutat, determinarea și încăpățânarea l-au transformat într-un antrenor nu doar cu diplomă, dar și cu clasă. Dojo-ul din Buhuși are campioni naționali și europeni la karate în stilul Ashihara, sub îndrumarea senseiului devenit, între timp și antrenor acreditat. Zilele acestea, Shuseki Shihan Traian Costin se află la Brașov alături de trei elevi ai săi, în cantonament cu lotul național deoarece elevii vor concura la Mondiale.

Așadar, elevi de la dojo-ul buhușean vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Ashihara karate! Nu știu cum vi se pare vouă, dar mie mi se pare Foarte Tare! Senzație. Nu mai contează că nu prea sunt ajutați, important este că există un om care este destul de încăpățânat încât să scoată campioni.

Spațiul în care se antrenează micii karatiști se află sub scena Casei de Cultură „Elisabeta Bostan” și trebuie felicitată doamna Mitrea că îi primește acolo cu titlu gratuit. Sincer, cred că ar merita o săliță mai mare dar poate se face (până la urmă) Sala Sporturilor și vor găsi un spațiu și pentru ei.

Înainte de plecarea la lot, sensei Traian mi-a zis câteva cuvinte, le-am înregistrat și a ieșit acest clip. Multă baftă la Mondiale, vă țin pumnii!

Oss!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén