Am observat, de-a lungul acestor ani, un „modus operandi” al echipei manageriate de domnul primar Zaharia. „Ne apucăm în forță, luăm fața la oameni (la fraieri), apoi ne ducem acasă învingători, fără să mai și muncim…”
Cazul Cojocaru este specific și endemic Buhușiului. Pe scurt, avem un cetățean în oraș pe nume Cojocaru. El este mistuit de mai multe afecțiuni printre care și de „hordism”. Astfel că el adună de la gunoaie tot felul de lucruri și le duce acasă. Casa de pe strada Vaioagă, lângă nea Ilie Mecanicul, la doar 100 de m de casa domnului primar.
Pe 8 aprilie 2021 am scris articolul postat mai jos, articol în care lăudam inițiativa de a face curat în această zonă ce a devenit un pericol public. A început domnul primar și a curățat timp de maximum… câteva ore… apoi.. pauză.
Pauza a durat aproape un an. Deși domnul primar a promis în ședință publică, pe video înregistrat, că va curăța zona, suntem pe 22 februarie 2022 și arată mai rău. Domnul Cojocaru nu mai stă acolo de ceva vreme, iar cazul său este reprezentativ. Așa am fost obișnuiți de administrația locală să ni se promită, să înceapă în forță și să termine precoce la doar 10% din treaba făcută. Sunt străzi la fel începute și abandonate… sau proiecte tărăgănate de ani deoarece, se pare, avem o problemă la finalizare… Totul este cu finalizare precoce la noi… Impotența aparatului administrativ a domnului primar a depășit de mult limitele unui simplu Prostamol Uno.
Mie mi-ar fi rușine ca primar să am așa o mizerie, așa o infecție pe strada unde locuiesc, la doar 100 de m de casă. Mi-ar crăpa obrazul de rușine. Ce fel de primar sunt dacă nu sunt în stare nici măcar lângă mine să fie curat?… Iată, deci, oglinda acestui oraș, mărimea impotenței de a acționa real, eficient și sigur, dintr-o singură intervenție.
Atât s-a putut și atât merităm, se pare. Hai! Somn ușor națiune, alături de noi dorm și „autoritățile”. Dar, în somn, gândiți-vă că somnul lor e mai bine plătit ca somnul vostru.
Nu sunt legist. Sunt artist. Dar mă uit și eu la ce văd în jur și folosesc, de cele mai multe ori, intuiția bazată pe Globul de Cristal.
Miercurea trecută m-am trezit dimineața la 8 să văd ședința Extraordinară și De Îndată organizată de primărie pentru votarea Bugetului. Așa dimineață cum era, auzeam consilierii care veneau cu amendamente pentru buget și, surpriză, doamna secretar general al UAT Buhuși, doamna Oana Mihai, a spus public și pe înregistrare că nu se mai pot face amendamente. Eu am urmărit și reluarea și am văzut cum se încercau mai multe amendamente și doamna Oana Mihai spune „nu se pot face amendamente, ele trebuiau făcute și votate pe comisie, acum e prea târziu”. Consilierii au crezut cele spuse și au votat bugetul. Se vede pe filmare că erau pregătiți cu mai multe amendamente. Hai să analizăm situația.
De fiecare dată când am o nelămurire, fac ce am învățat la facultate: caut răspunsul. Așadar am downloadat de AICI regulamentul de organizare al Consiliului Local Buhuși, pe care l-am și citit, la fel cum am citit și cele 418 pagini de Buget. La capitolul 34 desfășurarea ședințelor consiliului local, punctul 12, scrie așa: „ (12) Asupra proiectelor de hotărâri au loc dezbateri generale și pe articole, consilierii locali, precum și ceilalți inițiatori prezenți la ședință putând formula amendamente de fond sau de formă. amendamentele se supun votului consiliului local în ordinea în care au fost formulate.”
Regulament CL Buhuși – art. 34 aliniatul 12
Ei bine, ce spune doamna Mihai se bazează pe o altă reglementare care spune că orice amendament se face în comisie. Ba mai mult, consilierii nu au votat ordinea dezi, nu au fost „inspirați” să voteze împotriva bugetului, pentru a relua comisiile. Deci au rămas comisiile unde nu erau amendamente. Aici regulamentele se bat cap în cap.
După părerea mea de ne-specialist, trebuie, într-un fel sau altul, tranșată situația pentru a nu se mai repeta. Ori schimbăm regulamentul CL și trecem că se pot face amendamente DOAR pe comisii, ori se pot face amendamente și în ședințe de CL. Comisiile sunt foruri unde (iarăși e părerea mea) se fac dezbateri punctuale. Concluziile se prezintă în CL unde sunt și consilieri care nu s prezenți la comisii. Nu știu cum se poate face ca această situație ciudată (specifică Ro) să nu se repete.
Bugetul Local a fost votat fără niciun amendament. Fix cum l-a propus domnul primar. Iată 10 dintre cele mai cool propuneri.
s-au alocat vreo 120 de milioane pentru a schimba mobila de la primar din birou. Întrebarea este: cine o alege? Domnul primar sau nevasta viitorului primar?
Duamna Mitrea a cerut 2 miliarde jumate pentru „ca cultura să înflorește la Buhuș”. A primit aprox. 1.70 miliarde (vechi), sau, cum ar spune dânsa: „banii de un sfert de campanie la Buhuși, puțin, foarte puțin!”
S au alocat 500 de milioane pentru achiziționarea de boscheți pe N Bălcescu. Da! Chiar boscheți în micile scuaruri! Era mai simplu dacă puneau să stea acolo de la Poliția Locală. Mai ieftin. (mă dezic de gluma asta:))) )
Sala Polivalentă a primit de la buget 260 de milioane vechi pentru un proiect care nu se mai face. Fix ca unele posturi din primărie.
Biblioteca a fost salvată de domnul primar de la închidere și de atacul consiliului acum câteva luni! De aceea a dotat-o cu cărți în valoare de 8.000 ron. și rafturi de cărți de 12.0000 ron. Am glumit, domnul primar a refuzat să doteze biblioteca pentru că a dotat-o cu personal pensionar care poate povesti mai multe cărți de politică socialistă pe de rost. Investiție!:))
CSO a cerut 2,2 miliarde pentru sport. Pentru performanță nu au cerut nimic, deci nici nu va avea. Corect!
Spații verzi (departamentul de suflet al vicelui) a cerut si primit aproape 7 miliarde vechi. E cam cel mai scump și bogat departament. La cât de curat este orașul nostru și câte mii de hectare se curăță zilnic, având în vedere că e lună, bec, stele pe stradă, sclipește orașul de curățenie deci… eu cred că e puțin 7 miliarde plus altele pe dotări.. e puțin!:))) Măcar un 20 de miliarde trebuia… Apropo, știți care este asemănarea dintre covrigi și bugetul spații verzi? Ambele au la mijloc o mare gaură. (mă dezic și de asta:)) )
ONG-urile Buhușene au cerut 50.000 ron. și au primit zero! Mi se pare corect! Dacă tinerii din Buhuși vor activități frumoase și alternative pentru timpul liber să meargă la Bacău, la Piatra, la Iași! De ce să susțină primarul activități pentru tineri? Ăia votează aiurea! Huo tinerii!!!
Boboc a cerut cele mai multe miliarde (7 mil la drumuri – dacă am adunat bine ce a mâzgălit dânsul) doar că nu se înțelege nimic din ce cere, e singurul referat scris de mână (sau picioarele). Vreo 10 pagini de calcule, mâzgăleli, tăieturi, hieroglife din care nu se înțelege nimic dar s-au aprobat miliardele. Toate:))). Dacă străzile făcute de ing. Boboc sunt ca referatele scrise de el … o să avem „autostrăzi suspendate”:)))
Mircea Voievod a primit 50.000 ron. HO!, ce vă bucurați așa! Nu se face nimic de ei, se pun deoparte pentru alegeri, ce săriți așa?! La fel și cei 50.000 de pe D. Cantemir! Nu avem timp de investiții aiurea ca să mergeți voi pe asfalt, acum facem economie că în 2 ani avem alegeri! Potoliți-vă!:))
Bonus: Viciu are ceva miliarde de refăcut parcurile. Să dea Dumnezeu să aibe nepoți anul acesta. Măcar 2. Că așa sigur reface locurile de joacă!
Credeți că glumesc? Nu! Ce vedeți mai sus sunt sume propuse de primar și aprobate. The joke is on us! Mulțumim CL pentru tot concursul!:))) Dacă doriți detalii le găsiți pe site-ul instituției sau cereți și voi reveni cu detalii. Ce punct v-a plăcut mai mult?:))) S-ar putea unele puncte să fie sensibil diferit. Când ni se va prezenta forma finală vom vedea dar puteți avea încredere că e pe bune. Încă nu am zis nimic de piață unde sunt niște miliarde Minunistice. Nu mai erau puncte:))))
Poza este cu calculele și referatul ing. Boboc. Anul este 2022 și pe baza acestor calcule consiliul a aprobat miliardele.:))) Ce vă mirați? Se înțelege perfect!:))) Da oare dacă am merge noi cu foi de astea mâzgălite la serviciu sau chiar la domnul primar să ne dea bani… am primi oare ceva?:))) Voi înțelegeți de aici ce și cât se repară? Exact! N-ai cum să-i reproșezi la anul că nu a făcut că nu înțelegi nimic:)))) Marfă strategia! Bravos!:)))
De Crăciun, toată lumea primește cadouri. Din partea Munikipiului vă transmit numai veselie, fericire în familie, sănătate și liniște. Să dea Dumnezeu zile mai frumoase și mai multă liniște.
Am consultat Globul de Cristal și mi-a spus să vă transmit că nu vă uită și că vă salută pe fiecare în parte acum, de ziua lui Iisus, cea mai longevivă petrecere din istoria noastră, a acestui popor. Serbăm această zi cu sfințenie și cei mai bucuroși sunt copiii.
Desigur, în fiecare dintre noi este un copil. Globul mi-a arătat ce cadouri au primit copiii din fiecare persoană publică a orașului. Așadar, avem 10 cadouri de la Moșu pentru copilul din ei:)
Copilul din primarul Zaharia a primit mai multe pensule, pânze, culori în ulei și un bilet doar dus către Toscana, pentru a picta peisaje acum, că tot a intrat la pensie de un an:)
Copilul din viceprimarul Danuț a primit un set de lopățele de jucat în nisip la mare, la Jupiter. El de mic făcea treabă și când se juca.
Copilul din doamna contabil șăf a primit o mașină de cusut pentru visul său din copilărie:)
Copilul din domnul Găucan a primit poze de la școală alături de colegii de generație: Gelu Voican Voiculescu și colegul de banca Ion Iliescu.
Copilul din Bosul Sârmos a primit un set de mașinuțe de jucărie că asta și-a dorit mereu. Pe GPL.
Copilul din nea Ionel a primit o minge de rugby și un echipament complet pentru veritabil nr. 10. A mai primit și un joc de Monopoly, spre exersare.
Copilul din avocatul Rotaru a primit o motocicletă de jucărie, cu roți ajutătoare. A doua zi i-a dat foc pentru că „vreau una adevărată, nu sărăkie de asta”. (ceea ce s-a întâmplat mai târziu puțin)
Copilul din dl. Cojocaru a primit secretul pentru cele mai bune ecleruri din copilăria noastră!
Copilul din Adrian Păduraru a primit un fluier de arbitru de divizia A la fotbal.
Copilul din LedMan nu a primit nimic deoarece nu era acasă, era la tribunal, dădea cu pietre în geamuri și fuma chiștoace. Anul ăsta iar nu primește cadou.
Bonus: Copilul din Munikipiu a primit… Globul de Cristal.
Copilul din voi ce a primit de Crăciun? Sărbători cu bine!!:*
Mă tot gândeam zilele astea să-mi schimb mașina. O am de ceva ani pe asta de acum și de vreo 3 ani tot amân schimbarea. M-am tot uitat, am căutat modele, dar nu găsesc un model care să fie nou de ani, să îmi placă și să mă încadrez la bani și la impozit. Salariu de profesor…nu îmi permit să plătesc impozit mare.
Tot discutând cu diverse persoane, îmi spune cineva: „Ce tot te ferești de mașinile cu motor mare? Păi taxele și impozitele e pentru fraEri!” Și cam așa este! Păi sunt oameni din primărie care-și reglează taxele din pix. Plătesc doar 10% din taxe, de exemplu de la 2300 impozit la mașină, ei modifică din pix și plătesc doar la 230. Totul din pix! Tare ce vă spun, sau ce?
A! Evident că s-au sesizat oamenii din primărie doar după ce fostul soț a făcut plângere penală pe faptă. Așa că UNICA problemă actuală a angajaților de la primărie nu este ca un coleg face fals în acte sa plătească impozit mai mic la mașină, ci să-l bârfească pe fostul soț… numai mie mi se pare că e de „d-ale lui Mitică” toată treaba asta?
Stați liniștiți, cu sau fără anchetă penală, angajatul tot angajat rămâne. Ce mă frapează este tupeul.. să faci așa un fals și apoi să ai tupeu să “chemi” primăria unde lucrezi să-ți facă recensământul?… Asta înseamnă să fii mafiot(ă). Sau să ai tupeu inconștient. Vom vedea ce va ieși dar eu mizez că deja se desface batistă pentru țambal, „că așa e în tennis!”
Deci! Revenind la chestiune, întrebarea mea rămâne: ce mașina îmi iau eu?
Off topic: Am văzut că la primărie e momentul când mulți își schimbă mașina… În scurt timp, parcarea va arăta ca un show-room. Poate cu ocazia asta îmi acceptă și mie sfatul și schimbă parcarea. Adică: am propus să se facă parcarea în spate cu intrarea prin lateralul din dreapta primăriei (cum te uiți la clădire de pe Republicii). Cred că dacă nu ar fi așa mândri și ar accepta sfatul meu, ar mai descongestiona parcarea primăriei și ar fi și un flux mai bun, ar încăpea mai multe mașini… Ar avea loc și contribuabilul unde să parcheze când plătește impozitele… zic.
Pe 4 martie s.c. scriam ACEST articol despre parcurile „private” din Buhuși, cele 3 parcuri pe care UAT le deschide doar la o nevoie, în rest sunt cu lacătul pe porți. Imediat a venit replica din partea primăriei prin „penelul virtual” al unicului Tzintzi care mi-a dat un răspuns…de fapt îl postez in poza de mai jos:
Ce scria domnul Tzintzi? Că termen de finalizare este 30.04. M-am dus și eu, de ziua mea, să văd cum e…pauză! Parcurile închise. Am mers pe 30 mai, poate a greșit luna…pauză! Parcurile închise. Deci, domnul Tzintzi s-a încordat el să-mi dea o replică oficială prin care a…MINȚIT! Deci, de azi, nu mai este Tzintzi, de azi este Mintzi, Mintzi Macarena. Că minte cum respiră. Se pregătește de campania pentru primar probabil, doar că… ghinion, nu va fi candidat din partea PSD că nu are susținere, nu e nici afabil, nici muncitor și nici priceput. Dar are obrăznicie atât în răspunsuri, cât și față de alți angajați cu state vechi în primăriei.
Prevăd că domnul Mintzi nu are zile multe după ce pleacă domnul Primar și, implicit, pleacă și susținerea de care încă se bucură. O susținere bazată pe nimic. Atâția ani, zero realizări profesionale. „Somnoroase păsărele care spun doar minciunele.”
Cu ocazia asta, poate se simte și domnul Mintzi și scoate lacătele alea. Poate dacă noi toți am face o presiune online, poate-poate dă drumul la parcuri că-s pentru oameni, nu-s de expoziție, nu? Și poate explică și minciuna din replică. Deși cred că o să se facă a ploaie:)))
Echipa de canotaj a României și-a anunțat următorul cantonament la Buhuși.
Primăria Buhuși va lansa programul „prima Gondolă” pentru taximetriștii care vor să-și schimbe mijlocul de transport.
Mihăiță Piticul a fost sunat de Ion Ivanovici să schimbe din Valurile Dunării pentru Buhuși. (cam așa https://www.youtube.com/watch?v=89q0UkQBZY0)
La vederea rezultatului, constructorul a exclamat: „a cincea oară va fi cu noroc!”
Văzând situația, Hagi a concluzionat: „Trebuie să vedeți partea bună! Când nu plouă, nu sunt probleme pe bulevardul N. Bălcescu.”
Pentru a rezolva problema pendenței, primăria va achiziționa 30 de mopuri noi, să împingă apa spre geiger.
Piscina Bora Bora va da in judecată primăria pentru concurenta neloială.
Este pentru prima dată când nu este înjurat CRAB Buhuși pentru problema legată de apă. Totuși, din reflex, CRAB și-a golit frigiderul.
CSO Buhuși anunță deschiderea unei noi secții de surf, in locul celei de coniac canoe.
Iazul nou format va fi populat cu pești de abia în luna august, atunci se întorc din Germania.
PS: dincolo de glumă, nu cred că aici e vina primarului sau a primăriei în speța de față. E vina prestatorului care habar nu are să termine o stradă. Partea bună, pe bune și nu ca la Hagi, este că primăria tot forțează prestatorul să repare. Asta e de bine, pe bune!
Acum ceva timp scriam un articol în care spuneam că în Globul de Cristal îmi dă că Tzintzi va rămâne pe funcție în primărie, pe viață. Mulți mi-ați scris că mă înșel, că nu e adevărat… că Globul de Cristal s-a damblagit. Acum, că tot vine „fatidica” ședință în care se discută organigrama, vă spun exact ce cred: în realitate, în ședințele de consiliu e doar un soi de spectacol pentru mine. Merg și mă distrez. Pentru că sunt replici amuzante, se înțeapă, unii mai au și documente, dar, de facto, rămâne cum am stabilit. Adică rămâne cum zice primarul. Să nu uităm că deciziile importante până acum au fost luate tot de primar: viceprimarul e dat de Zaharia, bugetul a trecut cu minuscule amendamente. Minuscule… credeți-mă. O să se repare străzile, dar mai stați, nu vă grăbiți!:)) Că anul acesta nu s-a alocat un cent pentru urgențele promise… voi reveni…
Așadar, cam ce a realizat, pe bune, opoziția? Păi, o dată a tăiat banii de suc de la protocolul primarului. Mizilic. Și i-au luat lui Tzintzi singurul motiv care părea că arată că ar munci ceva sau are motiv de campanie, că în rest împinge aerul prin primărie.
Să vă spun ce se va întâmpla la ședință? Ce am văzut în Glob… păi vor veni cu o organigramă, Zaharia se va răzvrăti și va reorganiza primăria… doar că reorganizarea cerută de consilieri va impune… alte angajări. Primăria va da (de ochii lumii) vreo 3 afară, din care 2 sunt la pensie deja, dar va angaja minimum alți 5, că mai are datorii Zaharia. Iar Ținți va fi șef birou și nu serviciu. Sau Șef de departament. Sau șef de ajutor de băgător în seamă la poze. În realitate, va fi o oportunitate pentru nenea primar să mai facă o treabă. O fi aburit Globul, dar până acu a fost cam spot on! Cu alte cuvinte se face schimbare și nu se schimbă nimic:))
Nu mă înțelegeți greșit, sunt încă un mare fan al Consiliului. Dacă pot, voi merge la fiecare ședință, dacă nu votează Scribitoru să mă dea afară:)))). Ședințele sunt amuzante, doar că Opoziția încă nu are pârghiile să facă ceva. Încă are multă putere primarul, chiar dacă pozează cu mare talent în victimă. A plecat nervos de la ședință dar, judecând la rece, bugetul a trecut. S-a supărat pe replici, dar lucrurile au rămas 95%, cum a zis el. Are bani de salarii, de motorină, de panseluțe… totul e în ordine. He the boss!:)
Într-un comentariu pe pagina noastră (unde nu este blocat cum sunt eu blocat la ei pe pagini), Șeful de la Cultură-Sport a încercat o plăpândă „revergorare” în spațiul online. Articolul plătit pe paginile buhușene (am poze la o nevoie de dovadă) nu a dat roade, așa că s-a băgat în seamă pe pagina care, ciudat, mai e citită. Dincolo de limbajul demn de un șef serviciu Cultură, domnul nostru dovedește că musca nu-s eu, ci musca este el, deoarece vrea puțintică atenție. Ca un fost prieten bun ce sunt, i-o acord.
Din păcate pentru acest domn, el nu a citit cu atenție articolul. L-a enervat pozică de mireasă și m-a reportat, e ok, a șters-o FB-ul. E un pamflet, dar un pamflet pe bani publici dragi cetățeni. Pentru că sunt mulți bani publici. Să le luăm pe rând. Voi răspunde, punctual, la replica domnului Șef serviciu Cultură și Sport:
Argumentarea mea se referă, în paragraful următor al articolului pe care nu cred că l-ai citit cu atenție, la faptul ca în consiliu se alege componența CA-ului și că asta trebuia făcută înainte de alegeri. Dacă ai fi fost în sala de ședințe, ai fi auzit motivarea consilierilor de a schimba componența CA-ului: „dacă primăria este finanțator principal, e normal să avem, noi, CL-ul, cei mai mulți membri”. Cam justă observația chit că te deranjează. Dacă erai în sală, îl auzeai pe domnul Giani care a propus, spre salvarea ta, un membru CA din partea primarului. Astea trebuiau votate ÎNAINTE de alegeri, când aveți majoritate, iar acum CL-ul nu mai avea motiv să te schimbe. Ai înțeles ce am scris? Te-ai lăudat că ai secție de șah, mai frecventeaz-o, te-ar ajuta să vezi câteva mutări înainte. Și da, sunt varză că e post săptămâna asta.
Tot ce am spus la punctul 1 se aplică aici dar aș mai adăuga, pe scurt, faptul că au fost 10 consilieri, nu 11. Și faptul că, așa, pentru adevăr, anul trecut ți-au rămas, dragă președinte, 65k de lei. Anul acesta aveai cerut buget mai mare ca anul trecut, cu competiții oprite. Las-o jos cu banii că te-a învățat domnu primar prea burghez. Prea ți-a aprobat tot fără performanțe pe măsura bugetului. Ca să nu compar bugetul lui Nae și performanțele lui, cu bugetele și performanțele tale… Deci au tăiat 25% dintr-un buget cerut mai mare (decât ce reușiseși să cheltui) în condițiile în care NU sunt încă deloc competiții și e acuși jumătatea anului iar tu ai rămas anul trecut cu 65k pe care le dădeai pe becuri? Bună argumentație!
Și da, ai dreptate parțial, s-a „depolitizat” CSO… doar de PSD. Acum că are doar consilieri din opoziție, s-a schimbat frontul de putere spre opoziție, dar nu s-a depolitizat, așa cum scriam înainte de vot. S-a depolitizat doar de PSD, ai dreptate aici și nu mă doare mâna să-ți dau dreptate, n-am așa mare aroganța că eu nu câștig nimic din scris…ca alții…
Dacă mai scrii despre dezbateri, te rog fă-o ca să mă provoci la o dezbatere publică, online. Eu accept.
Începutul comentariului său este un giuvaer al lipsei de logică, domnul zice, citez: „Ce fericire pe noi ca suntem contemporani cu un asemenea expert in tot si-n toate și care ne vrea doar binele!” Am crezut că este autodescrierea lui. Păi este informatician și a fost președinte la un club sportiv. Este informatician și e șef serviciu CULTURĂ! Da pe bune acum, ce legătură are el vreodată cu activitățile culturale?… Mă rog! Să fie primit pe salariu baban! Doamne ajută!:))
La final, zice că „pozez în fată mare” doar că nu îmi amintesc să-mi fi ținut el lumânarea la pat vreodată. Dar dacă asta este exprimarea unui șef la Cultură pe oraș, se aprobă! Și da, îmi permit să spun că-s deontolog. Eu m-am retras la alegeri și nu am scris nimic. Nu am fost și nu sunt membru de partid. Nu am primit funcții de la partid. Nu am scris minciuni pentru partid, Nu am atacat la comandă online pentru partid. Și, „previzibil”, nu am lins clanțele judecătoriilor pentru a face contestații omului care m-a creat și mi-a dat să mănânc atâția ani…
Vedeți, spre deosebire de alții, la mine se poate comenta. Aceeași trupă m-a blocat pe multe pagini/grupuri. La domnul primar sau la grupurile deținute de fostul consilier, sunt blocat să comentez, dar eu NU l-am blocat pe unica mea pagină unde scriu despre oraș. Asta înseamnă să fii deontolog și să nu-mi fie frică de adevăr. Eu nu mă ascund în spatele block-urilor.:)
La ședința de Consiliu Local s-a mai discutat pe tema noului Consiliu de Administrație al CSO. Miza e mare: Adrian Păduraru rămâne sau nu în CA, cu posibilitatea de a fi reales președinte de club sportiv sau nu? Asta e de fapt miza, dacă Tzintzi rămâne președinte la CSO sau nu…
Adrian s-a plâns pe net că urmează să fie înlăturat de la șefia CSO, explicând câte a făcut el pentru sport, iar noi… am suspinat cu toții (nu). Situația, dincolo de lăcrimele de crocodil ale lui Tzintzi, este simplă. Să explic:
După alegeri, s-a împărțit spoiala: Vice a ieșit Covrigel, Tzintzi a rămas la postul de Șăf serviciu Cultură Sport. Ca să fie Șăf pă cultură, Tzintzi trebuia să-și dea demisia din funcția de Consilier Local, logic. Ce nu au prevăzut cei doi și sunt superficiali: nu au citit statutul, nu s-au pregătit. De ce? Păi președintele CSO este membru CA SI este ales de CA. Iar componența CA-ului este aleasă de CL și e formată din: consilieri locali, părinți și un profesor de sport. Așa scrie la statutul asociației. Păi Adrian nu e nici părintele unui copil de la handbal, nu e nici consilier local și nu e profesor de sport (este informatician).
Trebuia schimbată organigrama CA-ului înainte de alegeri, când PSD avea majoritate (alături de partidul lui Rezmireș). Atunci trebuia votat în CL componența CA-ului de la sport (mai nou CSO), astfel încât primarul trebuie să dețină un reprezentant în CA, adică Adrian. Nu s-au asigurat bine. Slăbuți. Adică s-au crezut ușor invincibili. Doar că nu mai este chiar așa. Dacă ei sunt supermeni, consiliul este kryptonita…
Daaaar, să nu-i plângem de milă tânărului informatician. Era clar oricum că, oricât s-ar poza cu persoane publice, nu îl ajută să fie candidat la primar. E clar că Teslariu e candidat din partea PSD. Tzintzi va rămâne pe post. Eu așa cred. Nu văd încă în stare opoziția să schimbe organigrama. E nevoie de mult sânge în instalatie ca acest consiliu sa schimbe organigrama. Ar fi o surpriză pentru Globul meu de Cristal să ma înșel. Adică ar trebui restructurate multe posturi pentru că sunt 15 milioane salarii și 4 milioane investiții, primăria este un mamut cu aproximativ 160 de angajați (plus minus). Ca să fiu sincer, acel post de șăf serviciu, nu-și are rostul acum, după pandemie. Pare rău să o spun dar am mai zis-o: este un post inventat într-o perioadă pentru cineva, dar care nu are logică acum, după pandemie când sunt închise toate. Trebuia să-i dea postul dinainte de Pandemie. Iar nu s-au asigurat bine. Slăbuț…off! Mă rog, surprize au mai fost. Spre exemplu nu se aștepta nimeni că va exista opoziție din 2021… nimeni… nici globul…
Concluzia este ca au luat doar funcția onorifică, neremunerată și a rămas postul plătit. Prognoza mea este că rămâne pe post pentru ca dacă e scos de acolo, Dan Teslariu nu mai are adversar in PSD pentru alegerile de peste 3 ani…
Interesant. Urmărim în glob evoluția. Ideea este că ceva, ceva se mișcă, nu ne plictisim la Buhuși:)))).