Am văzut poza aceasta cu parcarea minunată pe pagina cu pricina. Oricum.. cine are curaj să-i pună amendă în „orașul lui”?:))
Amuzant este de ce se află acolo parcat pe loc interzis? Oare e ședința dinainte de ședința de consiliu local?
Intrebare: urmează un episod nou din serialul „angajări cu recomandare la UAT Buhuși”? Eu v-am spus de muuult că mai sunt de angajat și datorii de plătit de primare…
După cum ați observat, primăria orașului Buhuși are o pagină oficială de Facebook. Această pagină prezintă poze oficiale, răspunsuri oficiale ale primăriei, anunțuri oficiale. Deci, este pagina OFICIALĂ a primăriei. Această pagină ar trebui să ne informeze OFICIAL anumite aspecte. Din păcate, pagina cred că are altă tentă.
Ei bine, ieri, 23 iunie pagina dă share unei postări a domnul Vice, Dan Teslariu, de pe contul personal al domnului Dan Teslariu… Pe contul personal, domnul vice își poate face campanie cât vrea, dar când o pagină OFICIALĂ îi face campanie, nu e ok. Iată postarea cu iz de campanie pre-pre-pre-electorală:
Nu știu dacă ați văzut, dar domnul Teslariu este în plină campanie electorală. Postează pe toate grupurile poze cu ce face el. E ca și cum noi toți am poza și posta ce facem… zilnic. Cineva să îi spună domnului viciu că ce face el este în FIȘA POSTULUI, că de aia ia el salariul baban… ca să facă ce face, deci să nu se mai laude cu ce face zilnic pentru că se laudă cu o… normalitatea. Să lase oamenii să vadă dacă e gospodar, nu să spună el că e gospodar. Că atunci când a fost de lăudat, l-am lăudat și eu, nu e nevoie de „autolauda” asta… Am văzut cu toții postările pe toate grupurile în disperarea de atenție și adulație de la trei octogenare simpatice.
În altă ordine de idei, nu știu dacă Mintzi și-a dat seama sau nu, dar îi face campanie gratuit și eficient domnul viceprimar Dan Teslariu. Chiar scrisesem în iarnă că Mintzi a renunțat la ideea de a candida la funcția de primar odată cu acceptarea postului de Șăf pe Cultură. Dacă îi face campanie cu bună știință domnului Teslariu pe pagina oficială a Primăriei, atunci înseamnă că el chiar a acceptat statutul de om sub linie. Dacă o face fără să realizeze, înseamnă că e naiv. Eu am scris primul acum 6 luni că vicele dă primarul așa cum Zaharia a fost vice. Și nu, nu Mintzi va fi viceprimar în următorii 12 ani…:)
A! Și dacă Primăria Buhuși OFICIAL vrea să posteze că s-a făcut o stradă, să posteze ea… cu pozele ei și cuvintele ei (dacă le are). Deoarece străzile nu sunt făcute de Dan Teslariu.. le face Primăria unde el este un angajat! Nu este nici primăria Teslariu și nici nu a decontat el reparațiile, sunt cu angajații primăriei și din bugetul unei primării, nu a unui privat.
Am ajuns la episodul 13 din serialul nostru de la Parcul Copiilor. Pentru că plouă, am profitat de zi și povestesc pe scurt cum ne-am ocupat de Scena parcului. Stresantă dar foarte faină toată experiența pentru că totul s-a făcut in doar câteva zile și nu zic nimic de buget :))). Hai vă pup ne vedem la 14!
Mă tot gândeam zilele astea să-mi schimb mașina. O am de ceva ani pe asta de acum și de vreo 3 ani tot amân schimbarea. M-am tot uitat, am căutat modele, dar nu găsesc un model care să fie nou de ani, să îmi placă și să mă încadrez la bani și la impozit. Salariu de profesor…nu îmi permit să plătesc impozit mare.
Tot discutând cu diverse persoane, îmi spune cineva: „Ce tot te ferești de mașinile cu motor mare? Păi taxele și impozitele e pentru fraEri!” Și cam așa este! Păi sunt oameni din primărie care-și reglează taxele din pix. Plătesc doar 10% din taxe, de exemplu de la 2300 impozit la mașină, ei modifică din pix și plătesc doar la 230. Totul din pix! Tare ce vă spun, sau ce?
A! Evident că s-au sesizat oamenii din primărie doar după ce fostul soț a făcut plângere penală pe faptă. Așa că UNICA problemă actuală a angajaților de la primărie nu este ca un coleg face fals în acte sa plătească impozit mai mic la mașină, ci să-l bârfească pe fostul soț… numai mie mi se pare că e de „d-ale lui Mitică” toată treaba asta?
Stați liniștiți, cu sau fără anchetă penală, angajatul tot angajat rămâne. Ce mă frapează este tupeul.. să faci așa un fals și apoi să ai tupeu să “chemi” primăria unde lucrezi să-ți facă recensământul?… Asta înseamnă să fii mafiot(ă). Sau să ai tupeu inconștient. Vom vedea ce va ieși dar eu mizez că deja se desface batistă pentru țambal, „că așa e în tennis!”
Deci! Revenind la chestiune, întrebarea mea rămâne: ce mașina îmi iau eu?
Off topic: Am văzut că la primărie e momentul când mulți își schimbă mașina… În scurt timp, parcarea va arăta ca un show-room. Poate cu ocazia asta îmi acceptă și mie sfatul și schimbă parcarea. Adică: am propus să se facă parcarea în spate cu intrarea prin lateralul din dreapta primăriei (cum te uiți la clădire de pe Republicii). Cred că dacă nu ar fi așa mândri și ar accepta sfatul meu, ar mai descongestiona parcarea primăriei și ar fi și un flux mai bun, ar încăpea mai multe mașini… Ar avea loc și contribuabilul unde să parcheze când plătește impozitele… zic.
Cred că cea mai mare realizare a primarului Zaharia ține de educație. Să explic.
Am fost invitat la premierea elevilor de clasa a XII-a. Pe scenă a fost invitat și domnul primar care a avut un discurs extrem de bun. De altfel, cred că asta a fost atuul mereu, discursul, e un primar intelectual, poate cel mai din ce am avut noi la Buhuși. Aici.. ce e a lui, e a lui. Deci discursul a fost bun, a punctat corect, a fost afabil și motivațional, dar mai cu seamă a fost modest. Mi-a plăcut foarte foarte mult și am ascultat cu atenție. Poate îl dă la TV Buhuși și veți vedea dacă zic bine sau nu.
Am fost și eu puțin pe scenă să acord un premiu și, spre mirarea multora, am fost de acord cu discursul domnului primar. Avem, în prezent, cele mai faine școli pe care le-a avut vreodată orașul. 90% din elevii ce participă la cursuri în sistemul formal, au parte de condiții demne de 2021. Nu am avut niciodată școli atât de frumoase, dotate, la zi cu toate. Nu am cuvinte să-mi exprim bucuria când văd ce proiecte au ieșit. Da! Au fost mici întârzieri, mici adaosuri la cheltuieli, dar toate sunt normale. Oricine a muncit și a construit ceva va înțelege când apare și neprevăzutul în construcții. Așadar, sper ca noile generații de elevi să conștientizeze ce oportunitate au și să utilizeze la maximum toate resursele pe care le au. Pe vremea mea… ploua în sălile de clasă și iarna nu era căldură și ne dădea seara la știri la TVR1 la telejurnal… alte vremuri… Dar acu, acum putem spune că școlile din formal sunt în anul 2021 (90%). BRAVO!!!
Sper, din toată inima, că domnul primar își va apleca privirea acum și asupra non-formalului – Palate și Cluburi. Și noi facem educație, și noi același beneficiar final: copilul. Poate că un copil nu va ține minte teorema lui Pitagora, dar vă spun sigur că ține minte când a urcat pe o scenă la 13 ani să spună o poezie în fața a 300 de oameni. Asta îl va marca, poate, mai mult. Trecem peste faptul ca CL a avizat planul din care și Clubul Copiilor face parte… Adică nu există doar învățământ formal, există și non formal. Sperăm că vom putea face față să ținem pasul cu investițiile din formal în cazul în care în continuare vom fi uitați pe ultimul loc, oaie neagră:)
A plouat azi, tare. Deci, era un test decent pentru bulevardul reparat de 4 ori, sau 5… dar cine mai numără? Situația este așa: la 2 ore după ploaie, când deja se uscase asfaltul pe Republicii, pe N. Bălcescu situația era ok în prima parte a bulevardului, mai exact de la Florării și până la cofetăria Cojocaru. Se vede în poză, deși e foarte urâtă strada, măcar nu mai are bălți.
Mai dubios este în față la magazinul „La 2 pași”, unde în continuare este baltă. Pe asta nu o vor rezolva până când nu pun geiger acolo. Părerea mea de profan:)
Și aici, în capătul bulevardului, avem MARE baltă pe care toată lumea o ignoră. Atât constructorii, cât și responsabilii din primărie se fac că nu o văd, că nu există balta asta. Deoarece e singura zona unde nu s-au făcut deloc reparații. Vezi foto:
Nu sunt inginer, dar, așa, empiric, pot să îmi dau cu părerea că pendența pe stradă nu este de 2mm per metru. E 2mm pe 10 metri. Abia abia se scurge apa și clar nu suntem în parametri legali.
Pe 4 martie s.c. scriam ACEST articol despre parcurile „private” din Buhuși, cele 3 parcuri pe care UAT le deschide doar la o nevoie, în rest sunt cu lacătul pe porți. Imediat a venit replica din partea primăriei prin „penelul virtual” al unicului Tzintzi care mi-a dat un răspuns…de fapt îl postez in poza de mai jos:
Ce scria domnul Tzintzi? Că termen de finalizare este 30.04. M-am dus și eu, de ziua mea, să văd cum e…pauză! Parcurile închise. Am mers pe 30 mai, poate a greșit luna…pauză! Parcurile închise. Deci, domnul Tzintzi s-a încordat el să-mi dea o replică oficială prin care a…MINȚIT! Deci, de azi, nu mai este Tzintzi, de azi este Mintzi, Mintzi Macarena. Că minte cum respiră. Se pregătește de campania pentru primar probabil, doar că… ghinion, nu va fi candidat din partea PSD că nu are susținere, nu e nici afabil, nici muncitor și nici priceput. Dar are obrăznicie atât în răspunsuri, cât și față de alți angajați cu state vechi în primăriei.
Prevăd că domnul Mintzi nu are zile multe după ce pleacă domnul Primar și, implicit, pleacă și susținerea de care încă se bucură. O susținere bazată pe nimic. Atâția ani, zero realizări profesionale. „Somnoroase păsărele care spun doar minciunele.”
Cu ocazia asta, poate se simte și domnul Mintzi și scoate lacătele alea. Poate dacă noi toți am face o presiune online, poate-poate dă drumul la parcuri că-s pentru oameni, nu-s de expoziție, nu? Și poate explică și minciuna din replică. Deși cred că o să se facă a ploaie:)))
A fost peste așteptările mele. Am vrut 200 de participanți, s-au perindat mult peste 4 sute. STabil 250, pe număratelea. Plus că la final a rămas curat. Niciun gunoi pe jos. Pe scurt, sunt fericit. Un eveniment reușit. Spectacolul a fost maraton, de 3 ore, dar a meritat. Este singurul eveniment unde sunt promovate talente locale!!! Abia aștept următorul eveniment.
În plus, avem o datorie, un credit la materiale de construcții la firma familiei Roșu, firma de pe strada Voioagă. Datoria, cu tot cu ce mai trebuie la gard, ar fi undeva la 5000 de lei, asta dacă nu mai trebuie să plătim unu sau 2 băieți să ne ajute la săpat… e un pic de munca acolo:)
E ciudat totuși să văd la colegii din județ, pentru că evenimente de 1 Iunie se întâmplă în tot județul, cum primăriile sunt implicate și ajută. Toate cluburile și Palatele din țară organizează fie cu primăria, fie cu județeanul. Suntem unicul club din țară care nu are niciun ajutor din partea primăriei. Unici suntem, asta e de bine, nu?:) Mie mi-ar fi jenă să lucrez în primărie, să văd câteva sute de oameni care se uită la un spectacol cu talente locale și să știu că nu am ridicat un deget, nu am ajutat cu nimic pe acești copii… Cam atât valorează non-formalul pentru aceste autorități. În schimb, așteptăm cu interes să vedem cât a plătit primăria pentru spectacolul de 1 Iunie de la Casa de Cultură… Că spectacolele pe bani sunt ok la duamna, când e pe bani e specialistă!
Postez episodul 12 de la parc, cu și despre cele scrise mai sus.