Vineri pe la un 11, niște meseriași s-au apucat, din nou, de bd N.Bălcescu. Eu credeam că vin să taie să îl facă așa cum trebuie! Nooo, n-ai să vezi!

Ați auzit de cascadorii râsului? Dacă ar publica cineva înregistrarea de pe camerele de filmat din zonă, ne-am prăpădi de râs! Ce lasere, ce tehnologie, ce nivele? Au venit 3 Dorei care au rezolvat problema ca în bancul ăla celebru cu avionul: rușii voiau și ei să facă un avion de ăla invizibil ca al americanilor. Furau piesele de la americani dar când încercau să-l asambleze…surpriză: ieșea tot Suhoi 57. L-au adus pe Bulă să rezolve treaba. Și, după două luni de muncă, Bulă a făcut avionul invizibil!!! Rușii, uimiți, l-au întrebat cum a realizat minunea și Bulă a răspuns sincer: „după prima săptămână am văzut că nu îmi iese tot Suhoi, așa că l-am luat la pilă”.

Cam asta au făcut Doreii noștri de vineri. Au luat bulevardul la pilă fraților! :)) Au pilit strada. Muream de râs. Cum, oameni buni, să hârcâi strada să faci apa să curgă pentru că l-ai turnat prost…de două ori? Apoi, din urma ăluia care lua la aparatul de tăiat, venea unul care sufla praful si pietrele rase…unde? Pe mașinile din parcare, normal. Din urmă venea altul care mătura, apoi iar venea ăla care sufla praful cu un aparat de suflat frunzele. Stan și Bran erau mici copii!

La final, au tras o dungă de smoală topită. Recte rost de dilatație. „Treabă nemțească”, ar spune cineva.

Pun și câteva poze cu bulevardul „luat la pilă” :))). O să țină bulevardul ăsta mai puțin decât ratele la bancă, unde-l plătim. Dar nah, am împrumutat bani in 2015 sa asfaltăm în grabă la campanie. Uraaaa!!!:))))