Pamflet pe pâine

Categorie: Politice Page 3 of 5

Despre maidanezi și căței. Ep.2 cățelușul?

Articolul de pe Desteptarea cu cele peste 50 de leșuri de câini a adus un val de frustrare în comunitatea buhușeană și nu numai. Am primit nenumărate cereri de la oameni pentru a scrie despre acest caz. Și am scris, așa cum am crezut eu de cuviință să mă raportez la situația gravă, nedemnă pentru un oraș european în 2021.

După câteva zile, mai multe persoane mi-au scris plângându-se de Gazeta și de atitudinea lui Păscăluță.

Inițial, cetățenii erau indignați de faptul că nu se aborda deloc subiectul la Gazeta. Și asta nu este deloc problema mea. Să scrie ce vrea și la comanda cui dă mai mult, este opțiunea lui și i-o respect, există și această categorie de „ziariști”. Dar ce a urmat este absolut dezgustător. După cum știți, eu nu am scris despre Păscăluță pentru că nu cred că merită să-mi stric așa tastatura, dar acum fac o excepție după ce un prieten dintr-o țară nordică mi-a trimis, în privat, pe contul personal, un articol scris de Păscăluță: Vietnamezul din Buhuși. Oameni buni… așa ceva? Îmi este greu să îmi găsesc cuvintele pentru că această anomalie „literară” nu ar trebui să existe în 2021. În primul rând este un articol de o agresivitate rasistă incredibilă. Nu sunt vreun pudibond, nu îngenunchez la începutul meciului pentru BLM, dar așa o exprimare? Ce imagine avem noi, ca târg, cu așa articole?

Apoi „rezolvarea” pe care o găsește Păscăluță ca să-și scoată șeful direct, Zaharia, din încurcătură: scrie că un vietnamez a mâncat câinii și sunt „mii de piei”.. Doamne Iisuse! Ferească Dumnezeu! Mi s-a umplut tastatura de silă și oroare doar scriind o asemenea porcărie… Și la final mai scrie că vietnamezul este pericol social la Buhuși!!! Voi ați mai auzit așa ceva? 2021…

Abordarea este sub orice critică, atacul rasist, ideea, slugărnicia și rezolvarea sa: „sigur ăsta e misterul miilor de piei de câni morți găsite recent!”… Doamne ferește! Eu am crezut că este doar o glumă proastă dar e ceva… Chiar dacă ar aduce probe pentru tot ce a scris, modul rasist și slugărnicesc în care a pus problema, îmi repugnă total și înțeleg acum, pe deplin, revolta oamenilor ce mi-au scris.

Dar de ce să inventezi așa un articol? Oare există buhușeni care au crezut că un vietnamez le mănâncă potăile? Asta e rezolvarea pe care o vrea buhușeanul? Adică zilele trecute FB-ul mi-a șters o postare cu poza lui Gyuri Pascu. Acea poză deranja cumva dar postarea aceasta rasistă și plină de minciuni cum rezistă? Adică asta este oare oglinda orașului nostru?… oau!

Sper că este pentru ultima dată când mai scriu despre acest personaj. Nu i-am răspuns când m-a calomniat, nu i-am scris nimic nici când a mințit. Pentru mine nu există, dar asemenea regurgitări editoriale să nu mai existe că ne facem de cacao!! Sper din inimă că nu a făcut nimeni plângere la un organism ce luptă cu discriminarea deoarece ajunge Buhușiul celebru fix pentru ceva ce nu are legătură cu acest oraș: rasismul.

„Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește bani”. Mie nu mi-a plăcut povestea vietnamezului și nici nu am uitat că Zaharia și-a „curățat” urmele imediat, fără a aștepta o anchetă serioasă, reală

Despre maidanezi și căței. Ep.1 – Mușamalizare?

Am așteptat să văd care este rezolvarea pentru cazul „cimitirului” de căței pe care l-a semnalat Deșteptarea pe 12 martie a.c. pentru a putea reveni și eu cu un articol.

Să o luăm totuși pe firul evenimentelor: Un cetățean de bună credință (așa ne spune Deșteptarea) a semnalat la ziar, dar și la 112 problema leșurilor. S-a dat drumul unei anchete. Primarul a spus că-s mai „de de mult ” acolo, deci.. dacă nu-s în centru, e ok. Doar că urma să vină DSVSA-ul și multe alte instituții, e cam de penală treaba pentru că totul se întâmpla pe spațiu public la 100 de m de padocul unde sunt adunați câinii vagabonzi din oraș. A venit DSVSA și a spus că totul e bine, că nu a mâncat nimeni usturoi și deci nu pute gura nimănui. Nu există niciun cadavru.

Pe scurt, s-a pus batista pe țambal e puțin spus. S-a ars țambalul, batista, tot. Ca și cum nici nu a existat. Dacă nu vedeam pozele de la Deșteptarea, nu aș fi crezut că a existat cazul.

Eu voi scrie acum care este părerea mea, e o părere nu este o cercetare în teren, este o viziune în „globul de cristal”. E interesant de ce „acum” s-a sesizat toată lumea. Voi ați încercat vreodată să sunați sau să publicați ceva în presă? Vă bagă cineva în seamă dacă sunați la Pro tv?… Deci…de ce acum? Că acele cadavre sunt de ani de zile că și primarul recunoaște că erau acolo, deci știa și era la capitolul „și altele”. Apoi, când a văzut că e groasă, a trimis pe cine a trebuit și până seara era totul curat acolo. Când a venit DSVSA-ul nu mai era nimic. Am văzut raportul DSVSA și la poze e curat curat. În teorie, asta nu se numește că cineva a intervenit în anchetă să mușamalizeze? Nu se numește că a intervenit în dovezi la o anchetă în desfășurare? Este o întrebare pentru autoritățile care se vor face că nu o aud și la care nu vor răspunde

Am întrebat totuși de unde sunt caravele deoarece este ceva ce nu se leagă la mine: canisa are un protocol exact prin care se ocupă de câinii morți și au și camere de filmat. Deci se vedea dacă e de acolo, e greu să mușamalizezi acte din urmă. E greu să facă schimbări pe filmări. Acolo se vede clar. Deci de unde au venit? Cine a aruncat acolo cadavrele? Pentru că unele erau „proaspete”, nu erau de ani… De aceea era nevoie să fi rămas acolo să se facă o anchetă serioasă nu o mușamalizare rapidă.. EU asta cred că a fost, dacă am voie la o opinie în 2021.

Altă necunoscută este cea din start: de ce acum, cine are de câștigat și de pierdut și care este jocul? Dacă vă imaginați că toate au ieșit acum din spirit civic, sunteți tineri și necopți. E clar că e ceva mai complex, mult mai complex și nu avem noi, oamenii de rând, acces la asemenea informații.

În episodul următor discut despre atitudinea „presei” față de acest caz dramatic.

În poză avem ce dădea Deșteptarea și alături poza din comunicatul DSVSA cu zona curățată. „Curat murdar dom’ Fănică!”

Aniversare?

Pe 28 Martie se împlinesc două luni de când Consiliul Local a votat ca mașinile primarului și a Viceprimarului sa fie colantate cu însemnele primăriei. Practic, era metoda pentru ca și noi să vedem dacă (de fapt când) o mașină ce este plătită din banii contribuabilului merge la cumpărături la LIDL, sau la întâlniri de partid, sau pentru a lua un membru al familiei de undeva, sau pentru a muta mobila, sau la mesele de partid luate la crâșmă, sau la biserică, sau în campanie etc… ceva de bun simț.

Doar că… s-a votat, s-a dispus și atât! Opoziția este in continuare sfidată de domnul primar care încă nu a catadicsit să colanteze mașina pe care o folosește în interes de serviciu, dar și în interes personal.

Dacă se vota in Consiliul Local să se planteze panseluțe la minus 5 grade, a doua zi erau plantate!!! Sau dacă se vota să se cumpere becuri de 65.000 ron, se cumpărau a doua zi. Vedeți? De aia nu are ursul coadă.

Sunt curios dacă vreun consilier va avea sânge în instalație să-i spună ceva primarului la ședință… Poze cu mașinile necolectate.

Să nu uităm că pe 20 martie sărbătorim și cele 5 luni de când „mâine” mă dă în judecată LedMan. M-a amenințat public prin articole, comentarii… ce era la gura lui, cine nu îl cunoștea, chiar îl credea că i-au crescut înapoi… Dar nu! El era doar disperat să primească un post foooooarte cald în primărie la Agricultură unde NU ESTE SPECIALIST!!! Astfel, a fost răsplătit pentru campania pe care i-a făcut-o lui Zaharia. Este părerea mea bazata pe faptul că nu poți candida la funcția de primar și să dai share la postările altui candidat, ca mai apoi să fii angajat la o lună după alegeri. Bate la ochi sau la buget:))).

Dar lumea a văzut, personajul și-a arătat arama pe față! Nu întâmplător a fost cel mai slab candidat cu partid de la aceste alegeri. Aproape nimeni nu l-a votat pe domnul „faceți o cerere!”. Dan Teslariu, cu toate bubele lui, a făcut în 3 luni ce nu a reușit să facă LedMan în in 4 ani… sau, cum îmi place să-i spun mai nou.. Vestuța Molu’. Acum veți avea în primărie, angajat pe viață, o altă lipitoare. Ca dacă îi plăcea munca, se ducea, așa cum s-a lăudat 4 ani, înapoi la privat. El zicea că la stat câștiga mai puțin decât la privat. Al drecu treabă cum se sacrifica el pentru noi..:))

Doar că la privat e cu munca tati, nu ai atâtea pauze de țigară cu vestuța la bulevard!

Fără nicio legătură cu articolul vă spun că moluștele nu au coloană vertebrală. Fact!

Primarul Zaharia… un ficus!

Care este diferența dintre primarul Zaharia și un ficus?

Cu mare fast, primarul Zaharia ne anunță semnarea a trei proiecte ”noi” care, cumulate, au un buget foarte mare. Dacă veți cumula și alte proiecte, tot bugete mari vor fi. Doar că problema nu este bugetul. Bani au fost și sunt, chiar el o spune din 2016 încoace că are bani, problema este „Ficusul”.

Din campanie și până acum, primarul ne prezintă niște proiecte pe care le va depune cu titlul de „promisiune electorală”. Doar că primarul nu are absolut niciun merit pentru aceste proiecte! ZERO! Oameni buni… citiți cu atenție ce scriu și îmi asum: Primarul orașului Buhuși inginer Vasile Zaharia nu are NICIUN merit pentru NICIUN proiect european. NIMIC! Zero! EL doar semnează ce vine de la un birou. Chiar el a spus asta în interviul pe care mi l-a acordat. Ba mai mult, aceste proiecte mergeau de la sine cu sau fără el. Să se laude în campanie că vor fi aprobate niște proiecte? Păi Orice candidat se putea lăuda cu asta. De ce? Pentru că deja erau scrise de niște oameni dintr-un birou, nu de primar. Primarul ce ne-a oferit nou?

Deci, ori că era Zaharia Vasile, ori că era un ficus, aceste proiecte se făceau (chiar mai ușor fără el). Practic, Zaharia nu are nicio viziune. ZERO barat! El doar trăiește electoral din munca unui birou. De ce zic asta? Simplu: el spune că se va face strada Mihai Viteazul. Ok… Dar, într-un interviu din 2016 dat ziarului Deșteptarea, inginerul Vasile Zaharia spunea: „vom începe imediat cu reabilitarea / lărgirea străzii Mihai Viteazu: refacerea asfaltului, realizarea de trotuare cu pavele, pe toata lungimea ei”. Acum ce să înțeleg că deja a făcut acel proiect și acu o ia de la capăt, sau că A MINȚIT? Ca să nu mai spun ca eu însumi am depus în CL un proiect votat în unanimitate în 2014 și pe care Zaharia a PROMIS că-l scrie și îl depune și? NIMIC! Nici atunci nu a făcut nimic.

Dar să revenim la ce a spus chiar el în 2016 că are banii pentru Mihai Viteazul și se apucă fix atunci… UNDE SUNT BANII pe care spuneți că i-ați alocat în 2016 din împrumut pentru strada Mihai Viteazul? UNDE!?

În teorie, această stradă pentru care au fost făcute atâtea proiecte și atâtea minciuni electorale, va fi terminată în 2023…Deci, pentru finalizare, vor fi trecut 7 ani și 2 finanțări: un împrumut plătit de buhușeni și fonduri europene. Mișto primar? Nu-i crapă obrazul să fie atât de magistral de incompetent? nu!

Vă spun eu, pe final, care este diferența dintre Ficus și Zaharia: Ficusul nu își angajează toate pilele în 4 luni de când e reales!

Va rog să vedeți ce a spus în 2016 și ce spune 5 ani mai târziu:

Țara arde, babele se chiaptănă!

Nivelul de penibil al acțiunilor și priorităților primăriei au ajuns la paroxism. Este incredibil, fraților, cum își bat joc, pur și simplu ÎȘI BAT JOC unii oameni de noi.

Pe aleea din lateralul bisericii Sf. Nicolae din Buhuși, aleea ce vine de la noua capelă (ajungem zilele astea și la ea… vai mamă!), angajații de la primărie au montat astăzi, falnic, un mare semn de „oprirea interzisă”. Ia uitați-vă puțin la poze! Vă rog eu mult!

Oameni buni! Voi vedeți ce MIZERIE este pe jos? Ce gropi, ce noroi, ce uliță de cea mai joasă speță… Totul neîngrijit, lăsat ca la un sat uitat de lume, ca într-un cătun … nu tu asfalt, borduri, NIMIC! SINGURA grijă a autorității locală este să nu parcheze ăia doi amărâți acolo? SUNTEM NEBUNI!??? Măi oameni buni, nu avem apă, facem căcuța în fundu’ curții, străzile sunt ca după bombardament, se pun panseluțe pe ger, nu avem trotuare de îți rupi picioarele, nu avem centru de vaccinare, nu avem parcări de reședință: NU AVEM NIMIC și SINGURA lor grijă este ACEST INDICATOR?, că mă apucă toate spumele! Măi nesimțiților, mă voi chiar vă bateți joc în halul ăsta? Cum bă, să comanzi indicatorul ăla care costă FOARTE mult și să-l pui lângă balta aia plină de glod… Nu vă deranja? Nu vi se lipea GLODUL pe picioare? Dacă pe voi, de la primărie, nu vă deranjează, pe noi ne deranjează. Nu avem NIMIC funcțional în oraș dar avem indicator??!!

Mai stupid demersul primăriei (în frunte cu primarul) când punem în contextul ultimei ședințe de CL. Acolo, consilierul Cristian Pintilie, a adus în discuție problema parcărilor iar primarul s-a făcut că nu înțelege. Adică și-a bătut joc de un consilier votat! Parcări NU FACE, dar interzice lumii să parcheze. Chiar să fie ok demersul, adică indicatorul ăla din glod, nu vi se pare normal mai întâi să facă naibii drumul, să arate ȚIPLĂ, să avem locuri de parcare plătite și abia apoi să pună semne și să amendeze? Nu vi se pare că nu ai unde parca și te amendează dacă pui unde găsești.. fizic nu ai, că nu s-au făcut EVER parcări. Că nu se fac. Eu, dacă aș mai fi locuit la blocul 4, mergeam și parcam mașina în față la primărie. De-a naibii.

Sunt curios ce va face primarul duminică. Unde va pune mașina de la primărie. Știți că el merge la biserică și la ședințele de partid cu mașina de serviciu. Da da…pe banii noștri că de asta consumă 70 de l de motorină pe lună. Sau îl vedeți zilnic pe șantierele orașului?:))))Abia aștept să văd mașina primăriei, aia de o șofează primarul, în față la biserică, dar pe interzis și colantată, VIS!! :))))

Concluzia este că nu mai avem voie să parcăm covoarele la bătut și că nu contează că nu avem străzi, trotuare, curățenie.. etc.. contează indicatoarele. Asta este, de fapt, cea mai mare grijă a primăriei. Eu propun ca următorul să fie montat în față la capelă, ca să dai drumul la mort din mers, ce atâta oprire.. INTERZIS!

Show, spectacol și artificii în CL Bohoș. Avem Opoziție?:)

Puțin ocupat cu sărbătorirea primul an din viața Munikipiului, nu am fost foarte atent la Consiliul Local dar am lăsat pentru luni să analizăm cum fu în consiliu. Băi! S-au trezit oamenii! Jur! Ceva e acolo… deci să fi greșit Globul meu de Cristal, s-a defectat? Nu mai are cip de la Bil Geiț?? Nu cred… cred că e doar o amânare. Hai pe rând!

În primul rând domnul Cojocaru a devenit „El Presidente” de ședință pentru următoarele 3 luni. E important de precizat pentru că acum poate vorbi mult și în calitate oficială de „prezidente” nu doar de consilier.

Ședința se aștepta să fie tensionată deoarece și pe comisii avuseseră loc discuții. Practic, unde au putut, consilierii din opoziție l-au ars pe primar din toate pozițiile. Să vezi cum s-a blocat Zaharia văzând cum se votau toate amendamentele. Zaharia se făcea din ce în ce mai roșu la față, știți cum face el când se enervează și e roșu bordo? Așa era la un moment dat când i-au luat până și banii de cafea a lui Zaharia. Da, Fraților! I-au tăiat protocolul! Bahahaha!! Cum plângea, cum se mai milogea la ei, cum au intervenit consilierii PSD că: „haideți să fim oameni”.. adică i-au dat la operație! Așa o karmă de rapidă? DA!! De unde Zaharia era șăfu’ la tot, arogant și superior… acum deodată Zaharia se milogea la ei să nu-i taie cafeaua? DA! Mor!:))))) nu există ceva mai tare! Păi cum bre nea Vasile? Ți-au luat băieții banii de înghețată? Și nici nu a știut Zaharia să o piardă, cu demnitate, NU! A pierdut urât, (as usual) fără să realizeze că a semănat vânt… s-a întors furtuna. Nu poți să fii arogant cu toată lumea… nu se poate. Ți-o iei la un moment dat!

Apoi s-a votat și inscripționarea mașinii de primar și vice! DAAAA!!!! Sunt pentru!, ca să vedem în fiecare duminică primăria la biserică! Da! Ani de zile mașina vicelui era mașină de casă nu de serviciu, o vedeai la LIDL, la karate… peste tot pe banii de motorină plătiți de noi… o fi legal? A stai, venind vorba de motorină! S-a tăiat și acolo! De fapt doar s-a dat cât s-a consumat, propriu zis nu s-a tăiat dar Zaharia, în aroganța-i specifică, a luat-o ca pe o tăiere:))

Vă spun, stătea Vasile ca blonda aia între 5 negri, vai de capul lui:))))

Am râs! Amuzant complet. Mai prezenți și guralivi au fost: Rotaru (PRO), domnul Giani (PSD), Dornescu (PNL). Amuzante total total intervențiile domnului Diaconu. Un Giuvaier! Deci la 20 de minute intervine el cu Tomberonul. Foarte tare protestul domnului Diaconu, mor!:))) Apoi a vorbit și Turcea când se certau pe protocol:)) zice:
Turcea – „Eu am fost 16 ani primar și nu am avut fond de protocol.”
Zaharia – ”Da, dar eu nu am magazin, dumneavoastră trimiteați imediat la magazin”
Superb, deci Zaharia recunoaște că Turcea cheltuia din banii lui și că e supărat că i-a dat la savarinele din protocol.

Apropo de Savarine, să vă zic vedeta incontestabilă a acestui Consiliu Local: Ecler. Vai, cât am râs. Vai, cât de amuzant. Dacă nu știam cine este și îl vedeam prima oară în viață… cred că mă și prostea să-l cred! Cum vorbește el și se înfoaie! :))) Genial. A fost de departe vedeta, bomboana de pe colivă, sclipiciul din bula de Fanta. Clar el are niște calități oratorice si de IG Rusu, vrăjitor, păcat de caracter și că a umblat la 239 de partide în toate combinațiile posibile. Acum multe depind de cât are chef Ecler să îl țină pe Zaharia în priză. Pentru că acum, după MULT timp, avem primar în priză! BUN!

Nu comentez ce s-a votat și părerea mea pentru că la unele puncte am alte păreri, dar nu e despre asta acum, era nevoie de o palmă după TUPEUL lui Zaharia de a scrie mizeria aia cu iluminatul pe Facebook acuzând Opoziția degeaba și știa asta… Știa că este o exagerare… De ce a mai scris mizeria aia pe net? Ce avea de câștigat? Nu mai e campanie. Greșeală de începător… Deci a semănat vânt, nu a fost un primar unificator, el a rămas blocat în campanie. Să-și asume că e bărbat, să nu se smiorcăie pentru 10 cafele, penibil! Lasă că va primi sponsorizare în covrigi, îi recomand eu pe cineva.

Hai Opoziția!(mai ales că am aflat acum că Opoziția are puls):)))
Voi, cetățenii, ce părere aveți despre aceste nisipuri mișcătoare din CL? Până la urmă, părerea voastră este cea mai importantă.

Cum a ratat Zaharia un tun de 65k. part. 2

Am lăsat separat ultima parte a articolului lui Minciuninho pentru că este a patra mare gafă, un stâng în dreptul mai penibil decât spectacolele pe care le organizează și unde sala este goală.

Deci Primarul a cheltuit tot anul 2020 în jur 800 de milioane pe becuri și în ultimile 2 săptămâni, miraculos, cheltuia pe becuri arse, dar fără să știe unde, 650 de milioane? Nici orașul București nu cheltuie pe becuri 650 de milioane în două săptămâni. Poate New York-ul da… Dar Buhuși??? Serios? Să reluăm minunata postare a primarelui cu cea mai interesantă parte, Atenție:

Stimați consilieri, vă amintesc că ați fost votați de buhușeni pentru a le rezolva problemele si nu pentru a plăti polițe!

Interesant. Ce polițe? Că până acum consilierii au votat tot. Chiar si așa…ce polițe are de plătit dl. Cojocaru pentru că și dânsul a votat împotrivă? Dar domnul Vinca sau Mihalcea? Ei ce polițe au de plătit? Domnule Zaharia, ați scris ceva, hai, ce polițe au acești trei consilieri!??

Dar, de fapt la ce Opoziție se referă domnul Zaharia? Care OPOZIȚIE?
Nu această opoziție a votat candidatul PSD la funcția de Vice? Nu această opoziție a votat modificarea bugetului și a listei de investiției după cum a fost inima primarului? Păi cum nea Vasile, atunci era bună și acum e rea?
Care Opoziție… Când vă face pe plac și vă lasă să vă angajați apropiații, vă votează oamenii pe funcții sunt buni și acum nu mai sunt? Si mai cu seamă… unde e graba la acele sute de milioane sparte pe NIMIC în două săptămâni?

De final mă întreb: Oare nu cumva becurile sunt deja luate și votul i-a dat peste cap? Ca la panseluțe… cele care erau plantate înainte de achiziție, am văzut modelul… poate o metodă de lucru aici la noi..

Contactați pentru a da un drept la replică, atât primarul cât și viceprimarul au refuzat. Probabil au de tăiat porcul.

Angajări cu recomandare la UAT Bohoș Ep.3

S-a întors Vestuța!:)) președinte de partid și contracandidat la funcția de primar, angajat fără studii de specialitate in aparatul de specialitate al primarului Zaharia.

În episodul 3 vorbim despre LedMan Molu’ , cel care nici nu a apucat să plece la muncă și a revenit la pauza de țigară pe un post de Agricultură (angajat și la privat, ca-competență).

Povestea: cum a ajuns LedMan Molu’ în primărie? Păi, mai întâi a fost un traseist politic – este buhușeanul care a fost la cele mai multe partide, până când a găsit un partid care l-a primit sus pe liste. M10, fie-i țărâna ușoară!

Votat ca-consilier, nimeni altul decât Turcea l-a uns ca vice. Da, ați citit bine, TURCEA (merită înjurat) e cel care a negociat și l-a făcut LedMan Molu’ vice. Așa se face că după ce a amenințat că va aduce controale în primărie, el primește funcția de „viceprimar la primărie” in schimbul formării majorității in CL.

După patru ani în care nu a reușit, după cum vedem din ultimele ședințe de consiliu, să rezolve nici măcar banala problemă a iluminatului, LedMan a îndrăznit să spere că poate candida din nou. Doar că Molu’ de fapt, nu voia să fie primar, voia doar să rupă de pe dreapta, așa cum i-a cerut șeful său, Zaharia. De aceea, LedMan NU și-a făcut campanie, ci dădea share la postările lui Zaharia…

Cea mai mare palmă și-a luat-o de la cetățenii care i-au dat cele mai puține voturi. A fost surpriză și pentru el și pentru Zaharia. Cum să fii vice 4 ani și să nu reușești nici măcar un loc de consilier?:))))))). Vicele, de obicei, dă primarul. Dar acum, la alegeri, vicele a avut un rezultat istoric de slab…

Părerea mea este că LedMan Molu’ este pus la Agricultură pentru a se ocupa de actele lui Dănuț, cel care nu este așa prieten cu scrisul și, după cum am văzut ultima achiziție de panseluțe, nu știe nici cum se fac actele.

În toată această perioadă, Leduțu’ Molu’ m-a amenințat în toate felurile și pe toate canalele cu procesele, crezând că mă poate intimida:))))). Dacă avea cu ce, aveam deja citația, așa cum o flutura online numai să nu scriu că va fi angajat pe Agricultură un inginer în șaibe, înainte ca postul să fie măcar scos. Vă dați seama? Să știu și să scriu despre ce post va primi înainte ca postul să fie scos la concurs…? Așa un glob de Cristal bun, sau așa previzibil și corect e procesul de angajare/răsplată? Voi alegeți! Dar e interesant să vadă TOT orașul cum a procedat, cum mă amenința din disperarea că poate scriu ceva și pierde postul.:))))))

O să vă întrebați oare dace e pamflet? Păi scrie mare sus că acest site este un pamflet, ca să fie bine, să nu fie rău. Cine are de înțeles, înțelege.:*

Ionel, Ionelule, ce mai faci Tetelule? LMA!

Azi e ziua de nume al celui care a nășit o întreagă generație de politicieni de la actualul primar, la Tzintzi scos din anonimat cu contracte profitabile pentru oficina PSD și până la LedMan pe care tot Ionel l-a uns vice. El este Nașul politicii buhușene. Dacă aveți de înjurat pe cineva pentru cum este guvernată primăria…cam el i-a adus pe majoritatea. Încep totuși cu o mică petiție către domnul primar Zaharia. Dacă se poate să interzică cu desăvârșire microfoanele la ședința de consiliu…Dom’le, se face un zgomot infernal în sală și îl trezim pe dl. Turcea din somn. Are o„ vârsta de etate” care va să zică, încă nu s-a întors de la auto-pensionarea din 2016, e încă amorțit și dacă se trezește, iar zice cum va dezvălui si cum va, si o să, si stai să vezi…… și apoi un mare fâs că nu face nimic, ci doar somnic. Vă rugăm puțin respect! Liniște la ședințe sau vorbiți mai încet!:)))

Și vă mai rog, dacă se poate domnule primar, un fotoliu Dormeo pe partea stângă, pentru Nașu dvs. politic, ca la reclamă: „Dormeo, noapte bună!”

Nea Ionel sau Tătucul, așa cum se află în inima domnului Zaharia…ce-aș putea spune ce nu s-a mai spus deja despre nea Ionel? A fost mereu acuzat de mită, șpagă…paradărăt. Dar niciodată nu a fost dovedit. Pentru că Ionel a descoperit metoda perfectă de a nu fi prins. El a luat mereu ce nu se poate dovedi… Vorba melodiei..: ”Cu ce m-am ales din viață? Ce-am băut, ce-am mâncat și…cu ce am strâns in brațe”, ia dovedește-o! Cum dovedești asta, a? Dar mai ales, cum cuantifici? Le iei la legătură, la smoc, la ciorchine? Cum se cântărește? La ladă, kilogram, litri, hectar sau departament?

Acum, Nașu’ lor stă singur la căsuța din pădure vizitată doar de urs uneori, că se văd semne pe acolo. Nu mai vine nimeni să-i pupe inelul, adios, acum s-a schimbat… E o degenerație nouă. Nu se mai pupă inelul ca pe vremuri. NU! Acum se pupă wireless. Adică fără fir, dar pe sârma. Se pupă sârma din orice direcție, le e frică tare! Bravos, așa se face, se ține la respect orice tabără! Iar primarul este drepți la orice oră! Corect! Așa merită!

La mulți ani, nea Ionel și.. somn ușor!:) N-ai făcut nimic în deja trei luni… Nu cred că vei face ceva colegului matale de dosar penal, domnul Zaharia, nu, nu am uitat că ați fost anchetați împreună. Frați de Cruce? Nu! Frați de dosar 😉

Unde sunt banii? Show me the money!!

Iată că am intrat in 2021 cu dreptul. De ce spun asta? Pentru că am intrat cu mulți bani în vistierie doar că, din păcate, nu știm unde sunt banii.

În anul 2019 nu s-au organizat concerte de ziua orașului ca să „facem economie”, zicea primarele, de 70.000 de RON ca să renoveze parcul. Adică aproape 2 ture bune de panseluțe, că noi așa calculăm totul la Buhuși, în panseluțe. În 2018 Oficina PSD Buhuși scria că 70k se duc la parc…

În alți ani, de Revelion, aveam artificii. Și alea costau ceva, măcar un 10.000 (adică 5k de panseluțe). Doar că anul acesta artificii canci. Deci, altă economie. Ca să nu mai spun de economie de 65.000 de RON de la CSO care NU A AVUT ACTIVITATE (dar va mai avea un șef plătit gras, ce mizerie:))) o susțin!:)).

În total sunt multe mii de lei. Dacă anul trecut ne-a anunțat Ținți cu mare fast ce face cu banii, acum…unde sunt banii, domnilor? Unde sunt sutele și sutele de milioane de lei? Orașul acesta nu are niciun plus valoare de la voi. Să vă lăudăm că faceți 4 străzi, e ca și cum aș lăuda un bancomat că-mi dă bani din salariul meu:)).

UNDE SUNT BANII???? Că noi, pulimea de rând, de doi ani trăim in austeritate cultural-artistică și ne mințiți că e economie pentru scopuri mărețe. Care-s alea că e dreptul nostru să le știm. Domnule primar, sunt banii noștri, ai buhușenilor, nu-s banii matale și nici de la PSD. Unde sunt banii?:)

Show me the money zice Cuba Gooding Jr. Să strigăm cu toți către Republicii 5:

Ps: În afară de piesele de teatru odioase aduse de primar cu banii de la primărie și jucate cu sala goală, dar cu biletele vândute doar pe hârtie… sau filme plătite de primărie pentru campanie electorală. Voi reveni…:)

Page 3 of 5

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén