Pamflet pe pâine

Categorie: dinoraș Page 3 of 12

10 despre bugetul local

Bugetul Local a fost votat fără niciun amendament. Fix cum l-a propus domnul primar. Iată 10 dintre cele mai cool propuneri.

  1. s-au alocat vreo 120 de milioane pentru a schimba mobila de la primar din birou. Întrebarea este: cine o alege? Domnul primar sau nevasta viitorului primar?
  2. Duamna Mitrea a cerut 2 miliarde jumate pentru „ca cultura să înflorește la Buhuș”. A primit aprox. 1.70 miliarde (vechi), sau, cum ar spune dânsa: „banii de un sfert de campanie la Buhuși, puțin, foarte puțin!”
  3. S au alocat 500 de milioane pentru achiziționarea de boscheți pe N Bălcescu. Da! Chiar boscheți în micile scuaruri! Era mai simplu dacă puneau să stea acolo de la Poliția Locală. Mai ieftin. (mă dezic de gluma asta:))) )
  4. Sala Polivalentă a primit de la buget 260 de milioane vechi pentru un proiect care nu se mai face. Fix ca unele posturi din primărie.
  5. Biblioteca a fost salvată de domnul primar de la închidere și de atacul consiliului acum câteva luni! De aceea a dotat-o cu cărți în valoare de 8.000 ron. și rafturi de cărți de 12.0000 ron. Am glumit, domnul primar a refuzat să doteze biblioteca pentru că a dotat-o cu personal pensionar care poate povesti mai multe cărți de politică socialistă pe de rost. Investiție!:))
  6. CSO a cerut 2,2 miliarde pentru sport. Pentru performanță nu au cerut nimic, deci nici nu va avea. Corect!
  7. Spații verzi (departamentul de suflet al vicelui) a cerut si primit aproape 7 miliarde vechi. E cam cel mai scump și bogat departament. La cât de curat este orașul nostru și câte mii de hectare se curăță zilnic, având în vedere că e lună, bec, stele pe stradă, sclipește orașul de curățenie deci… eu cred că e puțin 7 miliarde plus altele pe dotări.. e puțin!:))) Măcar un 20 de miliarde trebuia… Apropo, știți care este asemănarea dintre covrigi și bugetul spații verzi? Ambele au la mijloc o mare gaură. (mă dezic și de asta:)) )
  8. ONG-urile Buhușene au cerut 50.000 ron. și au primit zero! Mi se pare corect! Dacă tinerii din Buhuși vor activități frumoase și alternative pentru timpul liber să meargă la Bacău, la Piatra, la Iași! De ce să susțină primarul activități pentru tineri? Ăia votează aiurea! Huo tinerii!!!
  9. Boboc a cerut cele mai multe miliarde (7 mil la drumuri – dacă am adunat bine ce a mâzgălit dânsul) doar că nu se înțelege nimic din ce cere, e singurul referat scris de mână (sau picioarele). Vreo 10 pagini de calcule, mâzgăleli, tăieturi, hieroglife din care nu se înțelege nimic dar s-au aprobat miliardele. Toate:))). Dacă străzile făcute de ing. Boboc sunt ca referatele scrise de el … o să avem „autostrăzi suspendate”:)))
  10. Mircea Voievod a primit 50.000 ron. HO!, ce vă bucurați așa! Nu se face nimic de ei, se pun deoparte pentru alegeri, ce săriți așa?! La fel și cei 50.000 de pe D. Cantemir! Nu avem timp de investiții aiurea ca să mergeți voi pe asfalt, acum facem economie că în 2 ani avem alegeri! Potoliți-vă!:))
  11. Bonus: Viciu are ceva miliarde de refăcut parcurile. Să dea Dumnezeu să aibe nepoți anul acesta. Măcar 2. Că așa sigur reface locurile de joacă!

Credeți că glumesc? Nu! Ce vedeți mai sus sunt sume propuse de primar și aprobate. The joke is on us! Mulțumim CL pentru tot concursul!:))) Dacă doriți detalii le găsiți pe site-ul instituției sau cereți și voi reveni cu detalii. Ce punct v-a plăcut mai mult?:))) S-ar putea unele puncte să fie sensibil diferit. Când ni se va prezenta forma finală vom vedea dar puteți avea încredere că e pe bune. Încă nu am zis nimic de piață unde sunt niște miliarde Minunistice. Nu mai erau puncte:))))

Poza este cu calculele și referatul ing. Boboc. Anul este 2022 și pe baza acestor calcule consiliul a aprobat miliardele.:))) Ce vă mirați? Se înțelege perfect!:))) Da oare dacă am merge noi cu foi de astea mâzgălite la serviciu sau chiar la domnul primar să ne dea bani… am primi oare ceva?:))) Voi înțelegeți de aici ce și cât se repară? Exact! N-ai cum să-i reproșezi la anul că nu a făcut că nu înțelegi nimic:)))) Marfă strategia! Bravos!:)))

Campanie electorală, etapa pe tomberoane. Dorel în acțiune!

În iulie 2020, înainte de alegeri, pe strada Ștefan cel Mare erau puse un set de tomberoane noi, de metal. Era o „propunere de variantă”. Dar, în același timp, era și campanie electorală…, deci ni s-a promis de către domnul primar, chiar și pe paginile oficiale, că se rezolvă problema tomberoanelor distruse ASAP. După alegeri s-a așternut liniștea, operatorul și-a luat tomberoanele și gata. Nu se mai auzea nimic despre aceste promisiuni.

Vine februarie 2022, deci un an jumate mai târziu, și vicele toarnă betoane la platformele de gunoi din târg. Am oprit și eu pe strada mea să văd „minunea”. Lângă mi s-au mai oprit câțiva cetățeni care au observat, ce am observat și eu: pare turnat de amatori. Zici că e prima dată în viață când toarnă o placă… Am făcut și poze. Au pus gunoiul cu o rampa de-ți rupi picioarele dacă ninge. Derdeluș fraților. Iar pe laterale au lăsat cimentul „pierdut” pe pământ, direct pe pământ de zici că-s frizeri. Probabil nu mai aveau chef de făcut cofrag, cum se face normal. Concluzia cetățenilor a fost simplă „de-acuma bine că a făcut…. Bun prost… bine că face ceva!” Oamenii s-au săturat de așteptat, de minciunele și de o neîncetată campanie electorală. Se mulțumesc și cu tomberoane pe dealuri cu beton pus direct pe pământ. Oamenii vor ceva, vorba melodiei… „o minune”.

Nu mă pricep eu așa bine la tomberoane dar mă gândeam că vor fi ceva deosebit, ceva la nivelul anul 2022. Din păcate, se pare că amplasamentul e identic, doar se toarnă o palmă de ciment cu cifa. Credeam că vor fi legate la canalizare. Levigatul de la gunoi să poată fi spălat lunar cu turbo-jetul, astfel se scurgea apa rezultată direct la canalizare. Modern, frumos, curat… 2022. Ți-ai găsit! ”Toarnă uăi Doreli, nu ti uita!”:)):)))) Nu văd nicio profunzime sau logică ecologică în soluțiile „tehnice” alese. Arată ca la țară:)))) asta suntem, nu?:))

Pentru mine, problema este alta: în 2020 prețul fierului era unul. Dacă domnul primar era corect, gospodar și se ținea de cuvântul dat, erau făcute toate imediat după alegeri dar a refuzat. Acum, în 2022 a ales altă firmă, cică-s mai ieftine… Eu mă îndoiesc de faptul că vor face tomberoane de aceeași calitate cu mai puțini bani decât era prevăzut/negociat în 2020. Nu cred. Pentru că am mai construit și noi la Parc și am văzut cum s-a scumpit fierul. Cum va face domnul primar mai ieftin (sper că „ieftin” nu înseamnă și de slabă calitate)…? Vom vedea la final când voi publica cât a fost oferta din 2020 și cât a dat dânsul în 2022… bașca întârzierea.

„Important este că se face”, vorba vecinului. Nu e ca și cum le-ar păsa de banii noștri și vor face economie de acum. Totul e politică și strategie de adunat voturi. Practic, tomberoanele noi vor fi puse toate (până) de alegeri(?), ca să păstrăm tradiția!:))

Poze cu articolul și pubelele din 2020 și poză cum a turnat echipa vicelui derdelușul de la ghena de pe Floriloir… artă!:))) Găsiți propunerea din 2020 și pe oficinele primăriei.

Strada Mircea Voievod în 2022

Imediat după alegerile locale din 2020, în luna octombrie, am realizat un interviu domnul Vasile Zaharia, reales în funcția de primar aici, la Buhuși.

Am avut un set de întrebări la care domnul primar mi-a răspuns și mi-a făcut și câteva promisiuni. una dintre ele a fost că strada Mircea Voievod va fi GATA până la finalul anului 2021. Suntem în ianuarie 2022 și strada arată fix la fel. Oamenii de pe acea stradă sunt gospodari, cu case frumoase, au plătit impozitele și au și votat, statistic vorbind, cu domnul Zaharia. Sunt oameni care de 5 ani stau în noroaie, în glod. Oameni care au schimbat bielete antiruliu, capete de bară, bucșe la mași… din banii lor. Acești oameni nu au mașină de serviciu un Duster de la primărie să intre prin acele tranșee.

Dar.. cui îi mai pasă? Îi pasă cuiva? Dacă le păsa, se sesiza cineva că domnul primar nu a alocat bani pentru acea stradă în bugetul din 2021, cel puțin așa reiese din bugetul foarte foarte superficial descris de duamna contabil Șăf.

Consilierii? Dorm! Toți! Ăia de la pesede tac … deși merg prin aceleași noroaie iar Opoziție? Iar o Opoziție adevărată nu ar accepta așa bugete fără explicații de la duamna contabil șăf și nici nu ar accepta așa străzi. Doar că și ei uită de Mircea Voievod.

Problema mare este că strada Mircea Voievod avea banii din 2015… acolo trebuia să iasă treabă bună și de mult, mai ales dacă avem un primar inginer… nu? Eu așa zic. Dar vă spun 100% că va fi asfaltată… la alegerile din 2024, că noi așa ne-am obișnuit. Revin cu detalii în alt episod mai amplu pe această temă de campanie pesedistă.

Deocamdată vă las cu acest clip în care domnul primar Zaharia promite faptul că cel târziu la final de 2021 va fi asfaltată strada Mircea Voievod. E asfalt invizibil? Există?

La finalul acestui clip vedeți imagini de pe 20 ianuarie 2022 pe aceeași stradă… aceeași mizerie ca în 2021, 2020, 2019, 2018, 2017… e oau! nu?

Raport de activitate la un an de mandat

A trecut deja luna de când primarul Vasile Zaharia are un an din noul mandat. În localitățile care se respectă, primarii fac un raport de activitate, anual. Ca cetățenii să știe cu ce s-au ocupat. La noi nu există această cultură. Pe data de 19 se face un an de când domnul Teslariu este viceprimar prin votul consilierilor. Unii spun că a fost un vot pe bază de trădare. Alții spun că trădarea a fost pe mii de euro. Nu știu ce să zic, nu am fost acolo la flagrant dar e clar că o trădare (sau chiar două) au fost. Iaca a trecut un an și „ancheta” despre trădători merge la fel de bine ca ancheta despre Revoluția din 89.

Așadar, se împlinesc 5 ani eșuați de mandat plini de minciunele de campanie, gogoșele și gogoșici presărate cu zahar de la bugetul local.

Cu ce se poate lăuda primarul? A reușit să asfalteze o parcare. Iar pagina primăriei scria ”continuăm să…”. Ce continuați măi amețiților? Că voi nici nu ați început NIMIC! Doar ați promis dar fără realizări? O parcare la blocul Elegant și niște borduri puse în 2 luni – le puneau cu încetinitorul… Acum despre borduri am scris puțin pentru că lumea se bucura că ÎN SFÂRȘIT se schimbă. Alea erau „bordurile lui Turcea” despre care primarul Zaharia zicea că-s un dezastru dar când era Viceprimar SUB conducerea lui Turcea erau foarte bune bordurile, nu? Cum naiba era așa de spășit și supus Zaharia ca viceprimar și nu știa nimic sărăcuțu despre ce se petrecea în primărie… iar acum tot ce a fost este făcut e greșit? Pare că se comportă de parcă viceprimarul Zaharia și Primarul Zaharia sunt 2 persoane total diferite.

Ce a mai făcut primarul? Păi cred că va fi anul cu cele mai multe angajări în primărie. Nu sunt sigur dar așa, empiric, cred că e în top acest an. Și nu s-a terminat, mai este ceva din el și mi-e poftă de niște angajări pe fir… A mai făcut mult circ refuzând să aerisească organigrama. Păi la câți are de angajat.. cred și eu că nu renunță. Sunt multe datorii:)))) De aici și grotesca piesa a FAKE NEWS-ului primarului că a închis Biblioteca, dar de fapt dăduse (la limita legii, dar cine să mai întrebe) în concediu ambii bibliotecari. Circ ieftin. Atât s-a putut! Poate că atât merită acest oraș. Poate că primarul este oglinda orașului, e neputinței noastre generale de face naibii ceva. De a ne apuca de ceva. Suntem un oraș, o comunitate încremenită în proiect, nu știm nici noi exact ce vrem. Așa e și primarul. Confuzie generală. Parcă vine zilnic la pește, „să vedem la ce trage azi?”… cam acolo Suntem.

Viceprimarul a curățat canalizările, canalele de fugă, s-a ocupat cât de cât de spațiile verzi, a peticit prin oraș, a pus panseluțe și a pus becuri. TOATE sunt în fișa postului. Nu a făcut nimic în plus sau în minus ci fix ce era de făcut. Deocamdată, spre deosebire CATASTROFA de fost viceprimar, domnul Teslariu măcar își face treaba. Nu-l puneți să scrie proiecte că e șah (nu știu dacă ia sporul de proiecte europene la salariu dar asta e altă discuție și e pe cașcaval mult…mult). În plus, am observat că a început să schimbe coșurile de gunoi. Mă bucur că a răspuns la jumătate din problema pe care am ridicat-o mai multor consilieri referitor la coșurile de gunoi. Am bătut la cap pe toată lumea de peste o lună cu coșurile de gunoi. Mă bucur că cicăleala mea ajunge unde trebui! Dar atenție, asta e doar jumătate de problemă. Vedem acuși restul, asta e o temă separată pentru care voi reveni.

Aud mulți buhușeni criticând pe angajații din primărie că nu muncesc. Fals. Unii angajați nu muncesc. Ca în orice instituție, mai ales de stat. Peste tot este medicul praf, profesorul praf, avocatul praf etc. Toate domeniile au uscături. Problema este când șefu ăl mare doarme și nu curăță de uscături. Ba mai mult. Încarcă acest copac cu alte uscături, transformând primăria dintr-un aparat bine uns ÎN SLUJBA CETĂȚEANULUI, într-o instituție cu imagine de sinecură politică. Există vreun angajat din primărie care să fie în alt partid? Nu am auzit, poarte or fi, acei 1%…

Am păstrat bomboana de pe colivă la final: strada Mircea Voievod pentru care primarul Zaharia a PROMIS că e gata în 2021. Minciuninho! V-a mai fentat o dată!?

Concluzie: În acte suntem un oraș, dar în realitate suntem o comună, gestionată ca un cătun de o primărie cu atâția angajați că e demnă de un municipiu.

Somn ușor! Să stingă unu lumina!

SCAD SALARIILE DIN PRIMĂRIE?

După ultima ședință de Consiliu Local, asta este întrebarea de pe buzele tuturor angajaților din primărie, dar și a buhușenilor ce urmăresc viața publică a urbei: SCAD SALARIILE DIN PRIMĂRIE?

Dar de la ce a plecat toată această isterie? Pe scurt, consilierii opoziției au cerut, în nenumărate rânduri, aerisirea/diminuarea/micșorarea/reforma organigramei primăriei Buhuși. La aceste cereri, primarul a spus NU de fiecare dată. De aici și falsul conflict cu biblioteca. Un conflict fals deoarece angajații erau în concediu, nu erau dați afară sau biblioteca închisă. Dar dincolo de circul ieftin, situația e clară: primăria are prea mulți angajați. Nu o spune doar opoziția sau eu, o spune un oraș întreg ce observă că primăria a devenit o sinecură pentru datoriile politice, un loc unde poți deveni doamnă sau domn fără să te spetești și la un salariu enorm. Până și angajații din primărie știu colegi care împing aerul prin birouri și poate iau salarii mai mari ca ei. Să știți că există MULȚI oameni care muncesc în primărie, dar nu se văd din cauză ălora de-s acolo doar ca să împingă aerul și sunt veniți pe cale de „partid”.

Așadar, la ultima ședință de CL, opoziția a cerut o diminuare a cotei salariilor din primărie pe următorii ani. Adică dacă salariile (să zicem doar ca exemplu) reprezintă 60% din bugetul NOSTRU (al orașului, nu doar al lor), în doi ani primarul are termen ca aceste salarii să fie 52% din buget. De ce? Pentru a avea mai mulți bani de investiții! Asta este norma solicitării depuse de Opoziție. Degeaba vrei sa asfaltezi sau să faci un leagăn în parc dacă nu sunt bani, pentru că banii noștri se duc pe salariile sinecuriștilor. Ălora de-s acolo doar de formă.

Ce a înțeles primarul? Evident că nu a înțeles să facă reformă. El a înțeles că trebuie să taie salariile. FALS! Nu trebuie tăiate salariile ci doar trebuie să se respecte deciziile Consiliului care a cerut reforma aparatului de specialitate al primarului. În loc să faci audit să tai salarii, mai bine fă un audit de eficientizare a muncii, de reducerea posturilor prin comasare sau reorganizare. Nu putem merge mereu la limita de sus a numărului de angajați, mai ales că noi, REAL, nu avem număr de locuitori pentru câți angajați sunt, asta dacă nu punem la socoteală miile de moldoveni care au domiciliu la Buhuși, sau cetățenii plecați din localitate dar care încă figurează aici.

Orașul e sărac, dar salariile din primărie duduie (pentru unii) și cred că e de bun simț ca în 2 ani să scadă acest procent sub 40%, dacă e să spun cum văd eu. Deoarece orașul are nevoie de bani pentru investiții acum, nu de angajat sinecuriști la ordine. Asta este părerea mea în funcție de ce văd aici, la Bohoș.

Dragi frați din primărie, nu vă lăsați! Nu stați cu capul plecat deasupra sabiei auditului. Nu e normal să mai faceți alte raportări, hârtii și prostii. Este important să fiți uniți și să vă cereți drepturile. Ca sindicalist, vă spun că un drept bănesc câștigat nu se mai ia. Așadar, nu fiți parte la această mojicie și refuzați tăieri salariale. Faceți comisie de paritate, dacă legea permite, faceți orice să forțați o reformă și tăieri salariale deoarece nu trebuie să cedați voi din salariile voastre pentru cei 10-20 de lipitori aduse la recomandare… Cereți reformă! Că pe voi nu vă dă nimeni afară! Trust me! Sunt unii din primărie care sunt așa importanți, încât fără cei 10-20 de oameni de bază, primăria se blochează! Îi și numesc dacă vreți. Fără primar, vice și alți oameni mai mult politici, primăria funcționează, dar sunt unii angajați care duc greul. Ei trebuie protejați!

PS: domnul Viciu a vorbit la ședința de CL din iarnă, când opoziția a cerut reforma organigramei. Ce a zis vicele (parafrazez): „și așa în septembrie ies la pensie 2 oameni, deci nu mai e nevoie să refacem organigramă că reducem posturile de acolo.” Evident ipoteza era falsă și s-a dovedit acum, că spunea o minciunică Viciu și am scris și atunci despre asta. Se pare că nu s-a relaxat cu NIMIC cheltuiala cu salarii așa cum zicea(promitea) Viciu în iarnă. O fi mințit cu bună știință sau habar nu avea despre ce vorbește? Nu vom ști niciodată dar remarc la fiecare intervenție publică a sa din ședință că dă numai gherle. Asta pentru că, deși e consilier de mult timp (până acum la peneleu), el e doar om de acțiune. Poate fi doar vice sau un executant FOARTE bun .. DAR nu are finețea de a înțelege nuanțe. E un om harnic și mă bucur că face treabă, doar că mai e nevoie să învețe administrație.

Ioan Borcea – Lungul drum al străzilor buhușene către asfaltare – ep.3

Tot buhușeanul a auzit de Ioan Borcea pentru că 98% dintre noi am fost elevi la cel mai bun liceu din oraș, liceul ce poartă numele celui mai mare zoolog român.

Liceul poartă numele Ioan Borcea în semn de recunoștință față de cercetătorul, zoologul, corespondentul Academiei Române, cel care a înființat stațiunea de cercetări de la Agigea, ministrul Cultelor, profesorul, Doctorul honoris causa al Universității din Montpellier și francmasonul, membru al Lojii Dimitrie Cantemir din Iași.

Suntem în 2021 și așa arată strada „Ion Borcea” din Buhuși.

În gropi găsim vietăți ce trăiesc în ape, cu siguranță studiate de profesorul Borcea. Adică intenționat este „rustică” stradă… abis e mai „wild”, să fie mai în ton cu natura, cea pe care atât a iubit-o marele Borcea și eventual să avem și un iaz cu broaște și să facem disecție la laboratorul de Bilogie, nu??? Probabil așa vor explica halul în care arată o stradă într-un ORAȘ din EUROPA în 2021. Halal…

Autoritatea buhușeană cred că a fost bună la orele de laborator de zoologie pentru că a pus proiectul pentru această stradă direct în formol.

PS: strada este spatele grădiniței nr. 6 (din centru…Centru). Oare e în zona B de impozitare?…

Borduriada!

De vreo săptămână orașul se află în șantier. Se schimbă bordurile de la scuarurile centrale de pe Bd. Republicii, adică de pe centru. De multe ori am început să scriu acest articol doar că nu prea înțeleg care e noima. Eu tot am mers la ședințele de CL încă de anul trecut și de multe ori am auzit discuții despre bordurile „lui Turcea”. Așa erau numite pentru că pe vremea lui Turcea au fost montate dimpreună cu refacerea întregului bulevard cu canalizare schimbată în doar câteva luni, remember? Asta e de fapt motivul real pentru care nu au fost schimbate de domnul Zaharia… ca să fie înjurat mereu contracandidatul, amuzant, ții un oraș în mizerie pentru o miză politică:))

De fiecare dată când se discuta în CL (Consiliul Local) despre acele borduri, se propunea desființarea scuarurilor de pe mijlocul bulevardului Republicii. 
Acu cică nu se poate să le desființeze pentru că, așa cum ziceau consilierii, nu pot monta stâlpi de iluminat decât dacă taie copacii. Mă miră acest argument deoarece știu bulevarde în alte orașe unde s-au montat stâlpi pe laterale și s-au trase șufe între stâlpi iar pe aceste șufe s-a montat iluminatul public. Destul de banal, dacă e să mă întrebați pe mine. Dar ce știu eu?:))

Nu mă înțelegeți greșit, sunt PENTRU orice se face în acest oraș. Important este să se facă CEVA, nici nu mai contează că inițial propuneau altceva. Să se facă, asta contează. Știu asta pentru că eram la ședință la care chiar domnul Vinca, dacă nu mă înșală memoria, a spus „domnu primar, trecutul e trecut, să ne uităm la prezent și să schimbăm bordurile că arată rău”(parafrazând, bineînțeles).

De fapt, eu am aflat „pe surse” de ce se schimbă bordurile și nu au renunțat la scuaruri… ba chiar se și grăbesc să termine, nu de alta dar acuș vine frigul, vine luna decembrie și e sezon de plantat panseluțe! Acesta este adevăratul motiv pentru care se schimbă bordurile: vine luna decembrie sau, cum o numim noi, luna panseluțelor… Vă dați seama câte miliarde or să mai pape scuarurile alea cu panseluțe puse la temperaturi sub limita înghețului?

Doamne ajută!

Lacreme și tânguieli pentru CSO

Astăzi am fost la ședința de Consiliu Local. Discuții aprinse, ca de fiecare dată. Au fost voturi plicticoase, replici acide și un pic de dramă.)

Cea mai dubioasă dezbatere a fost punctul despre auditul de la CSO. Doar că nimeni nu a vorbit despre audit, a fost o văicăreală continuă. Povestea e lungă și plicticoasă, pe scurt: domnul Cojocaru a cerut audit pentru CSO. Duamna Lili s-a supărat pentru că nu i-a fost „reperată onoarea iei” de duamnă! Că a fost ea acuzată pe nedrept! Așa că și-a dat demisia! Doar că la ședință am aflat de la avocatul Rotaru că de fapt situația la CSO este crâncenă! Că de luni de zile, ba chiar ani de când contabilitatea se plânge de contract. Că duamna Lili a muncit ca o ieroină pentru CSO, că nu are echipă. Că nu-s uniți consilierii să ajute CSO care este în moarte clinică pentru că sunt ”probleme vechi”. Oameni buni, toți consilierii care au luat cuvântul după plecarea domnului Cojocaru, au deplâns situația și au zis „nu știam că e așa grav și e de mult așa!”… Și a luat cuvântul duamna Lili care plângea de se cutremura banca pentru cât a muncit ea și ea nu mai poate. Ok, până aici e ok?

Doar că de abia de aici urmează partea faină! În primul rând, avocatul Rotaru ia cuvântul și prezintă soluția și rezolvă situația cu contabilitatea. În 2 săptămâni!

Au luat cuvântul alți consilierii care au deplâns situația financiară a clubului! SERIOS? DE BANI! Că trebuie să fim alături de CSO că nu au bani! Domnul primar ia cuvântul și spune ceva CORECT! Oameni buni, CSO are bani și a avut mereu buget ok! Nu a fost niciodată problemă de bani! Anul trecut au rămas cu 65.000 ron… Acum au primit 82.000 la rectificare. Oameni Buni! La finalul anului au buget mai mare decât au cerut! Și tot vor rămâne cu bani! Atunci, care e problema?

O lluăm pe logică și pe afirmațiile domnului Rotaru. De când sunt problemele? Păi de mai de mult, de pe vremea celuilalt CA, cel controlat de PSD și președinte era Tzintzi. Remember? Ce a făcut Tzintzi atâția ani? De ce a trebuit să își dea demisia duamna Lili și Rotaru să salveze in extremis situația cu economistul? De ce? Pentru că la CSO nu a fost niciodată transparență. De ce nu a venit nimeni în echipa aceasta? De ce pe vremuri erau performanțe?

Țin să atrag atenția domnului Rotaru că CSO nu era sub zero când a venit duamna Lili. Echipa de handbal avea performanțe pe vremea când era la CSO domnul Viceprimar Vasile Zaharia și era și Nae la echipă! Atunci erau cu performanțe MULT peste ce este acumâ și bani MULT mai puțini!

Concluzia mea este că în ședința de astăzi domnul Rotaru a explicat care-s problemele la CSO, toate descoperite și rezolvate după demisia duamnei. Se rezolvă cu firma de contabilitate, se degrevează de treaba directorul executiv. Și se deleagă o parte din sarcini altor oameni din primărie sau de la CSO. Eu aș adăuga și schimbarea statutului cu plata salarială a dir. executiv de la Buget local și alocarea dr bonusuri salariale ÎN FUNCȚIE DE CRITERII DE PERFORMANȚĂ!

Poate avem o discuție aplicată și despre performanță. Că duamna Lili s-a lăudat astăzi cu un turneu amical în Ungaria, dar nu spune nimic despre momentul în care echipa a fost retrasă din turneul final din România de Tzintzi, ca să plece la o stagiune în Germania. Oameni buni, neavând niciun reper, niciun standard de perfomanță, nicio misiune din partea CA-ului, executivul poate lua astfel de decizii aberante: pleci cu echipa în Germania și te retragi de la Turneu Final în țara ta!!!

Nu înțeleg, deci, de ce a plâns duamna Lili? Că nu i-a fost „reperată onoarea”, sau pentru că nu mai făcea față muncii deoarece nu a fost în stare vechiul președinte să rezolve aceste probleme? Păi noul CA este din aprilie… Iar problemele sunt „de mult” după cum a spus chiar și duamna Lili!

Părerea mea este că duaman Lili ar fi un bun executant. Excelent! Este un om foarte muncitor la fel ca și Vicele. Buni la muncă și executat și au inițiativă. Dar ea nu poate fără un lider. Nimeni în oraș nu i-a contestat munca și meritele duamnei Lili. ATENȚIE! NIMENI! Laurii nu au fost niciodată în discuție? Deci de ce plângea? De ce și-a dat demisia? Vă spun eu: de oboseală! Că muncește prea mult la un cal mort. Trebuie reforma acolo. Niste măsuri asunate! Că de fapt CSO era băgat în pământ de vechiul președinte și vechiul CA, total absenți și neimplicați

Soluția reală ar fi ca duamna Lili să renunțe la orgoliu și să meargă frumos la concurs și să se reangajeze. CA-ul trebuie să găsească formule de plată din Bugetul Local a salariului. Apoi plată de bonusuri de performanță. Că nu există sport fără o minimă performanță sau target!

Lipsește cuvântul „teamwork” la CSO. Și pentru că duamna Lili nu a învățat termenul de „echipă”. Poate devine mai caldă…

Bălcescu pietonal!

În sfârșit domnul primar ține cont de ce sfaturile pe care le dăm aici, pe Munikipiu. Încă de la primul articol (AICI) despre Bd. N. Bălcescu am subliniat faptul că tot acest bulevard ar trebui să fie PIETONAL în weekenduri. Practic, un bulevard, prin definiție, este o zonă de promenadă. Așadar, din luna August, chiar din weekend, Bulevardul va fi închis, inițial, doar duminica și, dacă totul e bine, se va închide și sâmbăta. Ah! De când tot am scris despre asta!

Ce aș vrea să adaug este faptul ca poate lasă (din nou) mândria și acceptă că acel gard e o abominație și îl scoate. Promit că scriu frumos dacă îl scoate și poate îl montează pe partea cealaltă. 😀

Cât despre bulevard în sine… e horror… Ați mers vreodată la amiază pe Bulevard? E dezastru. Mori de cald. Nu sunt copaci, doar 10 flori puse de vicele zis și Mr. Panseluță. În promisiunea electorală apar poze cu copaci, mulți copaci pe Bălcescu. În realitate, mori de cald că nu ai unde să te protejezi de soare. E un furnal și nu e ok să stai în zonă. Desigur că acei copaci puteau fi puși DACĂ avea chef sau dacă Vicele Covrigel era un om căruia să-i placă natura, verdele, copacii. Dar știu că Vicele nu suportă copacii. Îi detestă pentru că „lasă frunze și mizerie și sunt greu de întreținut”. Deci tot noi, cetățenii, ar trebui să insistăm pentru a avea un bulevard frecventabil nu doar betoane încinse.

Ne vedem la promenadă.

PS: Păcat că demersul nu este dublat de ceva acțiune din partea Șefului de Cultură sport care nu a făcut NIMIC să marcheze momentul și nu a organizat NIMIC în acest sens. Oricum salariul merge și dacă stă și doar spionează angajații din primărie, e ok:)))

În poze avem Nicolae Bălcescu așa cum a fost promis și N Bălcescu așa cum exista el în realitate..

Încă ceva doar pentru cunoscători: după ce că bulevardul s-a finalizat cu mari probleme tehnice și întârzieri enorme, primăria a turnat această alee de beton pe banii noștri… această „alee” care dă în stâlpi, deci e și stupidă că nu are utilitate dacă nu scoate mizeria aia de gard rămasă de la benea Ka. Aleea e turnata ca sa nu tundă iarba vicele, v-am zis că urăște verdeața și tot ce e natural. Problema nici măcar nu e asta, problema este că noi, orașul, plătim rate la împrumutul cu care s-a făcut proiectul acesta și tot noi plătim, încă o dată cifele pentru alt beton la alee?! De ce nu s-a adaptat proiectul să toarne din start betonul? De ce să mai cheltuim de 10 ori să facem același borș prost? Asta înseamnă slabă organizare, asta înseamnă dezinteres… trist! Ne batem joc de bani!

De ce nu se va schimba organigrama primăriei

Am fost ieri la ședința ordinară de CL unde, printre altele, s-a luat iarăși în discuție organigrama după care funcționează primăria. Pentru cei care nu știu, consilierii opoziției au solicitat primarului Vasile Zaharia o eficientizare a aparatului de specialitate, o aerisire având în vedere că acum primăria funcționează la aproape maximum posibil legal de angajați (din datele pe care le am, peste 150).

Primarul nu vrea nicio modificare a organigramei. Vicele vrea mai mulți angajați, iar opoziția vrea reduceri de personal, mai ales că duamna contabil șef spunea deunăzi că nu sunt bani, păi cum să fie dacă marea majoritate a veniturilor primăriei se duc pe salarii, de unde să fie și de investiții?

Ce m-a frapat în discuții este agresivitatea și lipsa de logică din discursul „domnului” viceprimar Teslariu a.k.a. Covrigutz. Aș vrea să vă relatez, pe scurt, doar o idee simplă: Răzvan Rotaru vine cu o propunere de bun simț, citez: „Domnule primar, noi vă solicităm o eficientizare a organigramei deoarece considerăm că sunt prea mulți angajați la primărie!”

La această solicitare ce răspunde Dan Covrigel Teslariu?: „Din toamnă ies doi oameni la pensie, nu e nevoie de reorganizare”. Răzvan Rotaru (ingenuu) încercă să explice: „Faptul că o persoană iese la pensie nu înseamnă că se reorganizează și se eficientizează organigrama!” Just 100%. De mare bun simț argumentul care nu doar că nu a fost înțeles, dar am văzut prima dată Covrigu’ Înfuriat (așa cum este la mare Gogoașa înfuriată…). S-a dat într-un spectacol penibil vicele ridicând tonul și făcând Dero pe buze, explicând că el nu are oameni la cosit la spații verzi.

Domnu’ Șerban intervine și întreabă „Ce departament trebuie remaniat sau reorganizat?” Rotaru explică simplu că șeful serviciu Cultură Sport – Adrian Păduraru zis și Tzintzi (copilul de suflet al primarului) – are în subordine 7 oameni care, în general, se ocupă cu ce se ocupă și Tzintzi: cu nimic. Și vin exemplele: la Sala Polivalentă este un angajat, la Cinema un angajat (DA! Este un angajat de la primărie la Cinema…wtf???), la bibliotecă 2 (ca să pape și gurița lu’ nea Ion), la Casa de „Cultură” alți doi… pe scurt, întrebarea avocatului Rotaru e simplă: unde este atâta cultură și activitate sportivă de avem de 7 angajați cu atâtea exemple despre angajați (angajați fantomă le-aș zice eu…). Aici iar a făcut spume Covrigel și a început cu niște explicații de mori de râs. Ne explica despre angajații care au grijă de acele spații… DAAAAR tot vicele se plânge că nu are oameni la cosit.
Pe scurt: Nu era mai eficient (adică ce cere Rotaru) să mute 3 oameni din subordinea lui Tzintzi la spații verzi? Dacă e un om la cinema… de ce? De ce să blocăm un post acolo, la sala polivalentă etc etc? Când i-am putea muta pe toți la spații verzi!!!??? Asta este eficientizarea, nu că ies doi la pensie…

Acum vă spune fratele vostru DE CE e nevoie de acei 7 oameni INVENTAȚI de primar pentru un departament fără activitate: ca să poată fi Tzintzi Șef Serviciu. Adică nu poți fi Șef Serviciu într-o primărie dacă nu ai oameni în subordine, că așa e legea. Iar Tzintzi vrea ȘEF neapărat deoarece titulatura vine cu un salariul mai mare..! Așadar, s-au inventat oameni care să fie în subordinea sa, altfel nu poate avea acel salariu baban:)) e simplu, e pe saiele totul:))) lupta pentru ciolan.

După părerea mea și a globului de cristal, soluția ar fi FOARTE simplă: desființarea postului de Șef Serviciu urmând ca partea Culturală să fie trecută în subordinea Casei de Cultură cu sarcini concrete de la primar: să organizeze „n” spectacole, festivaluri etc. Deci duamna să se ocupe de astea și să fie pusă la treabă, că nu a făcut nic 5 ani, alta care visează doar pensia după o viață de partid…

Apoi trebuie inventat alt post pentru Tzintzi, ceva…director sportiv sau ceva consilier pe sport în primărie, ca să se ocupe de sport și să îl poată răsplăti și pe el pentru campanie. Mutați oamenii de la Cinema și de la Sala Polivalentă la Spații Verzi, dacă tot se plânge Viciu că n-ar cu cine lucra. Și de acolo plecată discuția, fix așa, despre reorganizarea organigramei astfel încât ea să nu țină cont de amante, rude, pile, datorii de campanii și cumetrii sau REÎNTREGIREA FAMILIEI ci de nevoile reale ale orașului și resursele pe care se bazează această primărie.

Dezamăgitoare, pentru mine, este prestația vicelui. Nu-l credeam atât de arogant și agresiv. Era roșu de nervi și zicea niște enormități…oau! Este clar că nivelul de gândire logică pe care o are nu se pupă cu funcția la care aspiră. Din atitudine, el deja se vede primar, dar dacă acesta este nivelul de discurs dar mai ales de logică al unui om care se vede primar peste un oraș (nu sat de munte), atunci suntem cu toții pierduți! Mai bine vindem tot și ne mutăm la Racova, unde suntem vecini TOT CU EL deoarece Covrigutz, care se vrea primar la Buhuși, plătește impozite și locuiește la Racova…interesant, nu?

Ca idee a rămas totul neschimbat, adică așa cum a vrut primarul, ceea ce am și prezis de acum 3 luni când unii naivi se bucurau de demiterea lui Tzintzi. Doar că nu a fost demis și nici nu va fi demis. Și eu cred că Tzintzi trebuie pus la treabă. Dacă tot s-a ocupat de handbal atâția ani, ar fi bine să continue DAR să i se pună obiective. Că el, neavând obiective, doarme în teniși. Deci eu nu îmi doresc să fie demis ci doar să-l văd că face CEVA. Faptul că face campanie la partid nu poate fi considerată muncă pentru oraș. E ca în cazul Dragnea… Deci, la muncă și restructurare la primărie! Nu mai zic de duamna Mitrea – Martinaș că… e o discuție fără sfârșit despre turnătoarea de la „cultură”.

PS: Domnu’ primar a tăcut. Deja e la pensie. Observ cu regret totala sa nepăsare. Știu că mai are doar 3 ani până la pensie, dar a promis niște lucruri în campanie. Nu, nu mă refer la posturile pentru x si y, mă refer la ce a promis oamenilor și care este „moștenirea” sa… ce lasă în urmă? Lumea are memoria scurtă și uită cele 4 străzi… poate se mai trezește și face ceva…are timp!

Page 3 of 12

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén