Pamflet pe pâine

„Costeluș, ai închis porțâli la cai?”

Am auzit această exprimare acum ceva ani, în centru orașului, când o mașină plină de domni și doamne ajunseseră la o nuntă din oraș. Mi-am amintit de domnii și doamnele care se gândeau la porțile „di la cai”, atunci când am văzut pentru prima dată balustrada montată pe Nicolae Bălcescu. Oau! Câta balustrada fraților!

Inițial nu am vrut să scriu nimic. Mă gândeam că este doar o chestiune de gust personal, dar mai apoi am auzit și alte persoane comentând fix așa: „parcă e în din vestul sălbatic, bară să legăm caii când intrăm La doi pași”.

Da! Balustrada este imensă. Cât fier consumat absolut aiurea. Este o balustradă demnă de pușcărie sau de priponit caii, dar nu pentru centru unui oraș oraș european în 2021 de acum. Iată poză cu tonele de fier:

Eu mi-am imaginat că centru orașului, odată modernizat, va arăta… Altfel. Spre exemplu, am crezut că vom avea multe alei, zone mici de spațiu verde, copăcei…ceva modern, ceva european. Credeam că odată renovat, centrul va fi închis în weekend pentru a fi transformat în zona pietonală, ca în orice oraș european, unde să se poată desfășura activități, spectacole mici, târg de miere de albine, de zacuscă, kurtos kolacs, târg de mărțișoare sau poale-n brâu. Am crezut că în zona pietonală, în weekend, copiii se dau cu rolele, părinții papă o înghețată la umbra unui copac…ceva cam cum vedem în centru Bacăului, ca să nu dau exemple de departe. Dar…se pare că nu. Noi punem o balustradă pentru Costeluș. De ce așa o balustradă? Pentru că nu există viziune. Pentru că a organiza centru pietonal înseamnă muncă și nu există muncă mai ales de vineri până luni. Este mai ușor să avem grijă de Costeluș pentru că el a votat și facem ceva pentru el, cel din poză care și-a priponit calul în față la Profi.

Și nu, nu sunt hater acum, chiar îmi doream ceva (ca să mă exprim la nivelul anului 2020) Bombă. Aș fi vrut să scriu despre centru orașului care a ieșit Bombă. Voi mai scrie când e gata (dacă va fi…dacă mai are bani de salarii…) dar cred că va fi o fâsâială, nu o bombă…

Ștefan

Previous

Imagini din Bacău

Next

Biden – Găucan

1 Comment

  1. Robert

    Ctitoria asta face un contrast perfect intre coloratura moscovita a cladirilor si strazile care au inca praful de pe vremea lui ne’a Nelu, daca adaugim si faptul ca ” e frumos pentru orasul nostru” , atunci e clar…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén