Pamflet pe pâine

Categorie: Ștefan Page 9 of 11

Panseluța buclucașă

Intrigat de faptul că în luna decembrie la Buhuși se plantează panseluțe pentru că… era nevoie în primul rând de panseluțe, Am cerut de la primărie în baza legii 544/2001 care a fost costul, dar și actele aferente acestei ample operațiuni. Am constatat mai multe aspecte inedite.

Prima dată s-a realizat plantarea de material vegetal, în speță panseluțe pe 2-3 decembrie. Apoi, pe 4 decembrie, viceprimarul Dan Teslariu face un referat către primar în care cere panseluțele. Iaca documentul:

Pe data de 7 ale lunii are loc achiziția în SEAP, iar pe data de 9 ale lunii are loc procesul verbal de recepție. Pe 10 decembrie se eliberează și factura în valoare de 8000 de lei (80 de milioane vechi) pentru 4000 de panseluțuri… Iaca factura:

Avem două aspecte: pe de o parte, ați mai văzut așa ceva? Deci, a luat panseluțele, le-a plantat și abia după a făcut referat. De unde știa că referatul va fi acceptat sau că sunt bani? Abia după referat se face factura. Așa ceva eu nu am mai văzut. Nu am mai văzut în mediul bugetar cel puțin.

Pe de altă parte…de ce naiba aveam noi nevoie înainte de ger de panseluțe? Scrie la carte că se plantează iarna doar dacă e un mediu protejat. Când o să se umple de sare și de nisip panseluțele alea, vor fi bani și muncă aiurea…O să îmi spuneți că nu contează 8.000 de lei… iaca e salariul meu pe 3 luni și pentru un om de rând, nu ștabii de la primărie, 8.000 de lei e o sumă importantă de care v-ați bătut joc…ca de obicei. Se puteau cumpăra tablete, nu pentru consilieri, ci pentru elevi. Sau măcar de banii ăștia îi jucau la păcănele că avea mai mult sens.

Interviu cu Ionel Turcea

Ultimul interviu din seria celor postelectorale. Ionel Turcea, președinte PRO România Buhuși. Cu popcorn.

Să postez tot interviul?

Așa cum am mai spus/scris, am dorit să fac o serie de interviuri, post campanie, cu principalii 3 candidați la funcția de primar la urbe. AU fost domnii Zaharia și Diaconu. Rămăsese restant domnul Turcea și am filmat săptămâna trecută un interviu în ultima zi de toamnă târzie un interviu în natură. Postez un mic teaser de 2 minute. Eu zic să vă uitați că e interesant. Mai vedem cu restul:)))

Întrebare către inginer(i)

În poza atașată vedem niște meseriași care prind în ciment niște borduri pentru trotuar.

Se dă următoarea problemă inginerească: dacă afară sunt minus 3 grade și „meseriașii” cârpesc cu niște ciment înghețat dintr-o roabă înghețată niște borduri pe un vechi trotuar necurățat în prealabil de pământ, nisip etc… Întrebare: în cât timp se crapă tot?

Răspunsurile le aștept pe adresa „redacției”:)))

Ca să nu spuneți că sunt hater, atașez și o poză cu temperatura. Iaca -3

Mesaj pentru frații și surorile mele de la Republicii nr. 5

Dragii mei, știți bine că vă iubesc si vă stimez pentru munca pe care o faceți. Sunteți permanent îndoctrinați că eu vă urăsc sau am ceva cu voi. Știți bine că nu e așa. De altfel, de fiecare dată când vin la primărie cu câte o problemă aceasta se rezolvă, deci eficiență.

Umbla vorba prin târg la ceas de seară că prin primărie e la modă melodia aia veche a lui Timberlake „Cry me a river” cu noile angajări. Asta pentru că aveți sau veți avea noi șefe și șefi peste noapte. Ei, dar ce vă mirați așa? Nu așa ați votat? Nu a fost isteria din primărie „să nu vină Turcea!” era hit în toamnă:)). Ați uitat că el v-a angajat, nu Zaharia. Lasă că acum aveți noi șefi(?). Sau credeați că vin oameni noi, umili, care mai întâi vor să învețe apoi … Trezirea! Vin șefi! Boși! Iar voi? Muncă dublă!:))))

Pare rău pentru voi, mai ales pentru vreo 2 care nici nu vă bănuiți pentru că informațiile mele mă fac să-mi fie milă.

Nu uitați esențialul : cine intră în primărie, iese doar la pensie de acolo. Vă doresc mult succes!:):*

PS: Adevărul este că noroc de site-ul ăsta că mai spunem și noi ce gândim că în rest e tare plictisitor în Bohoș. Viața ar fi plictisitoare fără noi:))) Vă pup și știți că vă iubesc. În afară de câțiva, îi știți voi (pe) care:))))

Marea panselizare

M-am deplasat astăzi prin urbe cu treburi uzuale și am rămas uimit. Cruce am făcut și eu și mulți cetățeni pe care-i zăream. Azi, 3 decembrie 2020, la minus 2 grade la Buhuși se plantau panseluțe. Da! La mașină arăta un minunat minus 2 și panseluțele „râdea” la soare. Cui trebuiau panseluțele astea acum? Oricum în martie sapă tot ca în fiecare an. Cine naiba a comandat panseluțe la masa unu? Serios, le și plătim?

Iaca poză… Minunea de la Buhuși. ”De Crăciun înflorește, boss!” mi-a zis un tânăr și bine făcut cerșetor.

Scriitorul Ion Fercu premiat de Academia Română

Profesorul Ion Fercu primește astăzi , 3 decembrie, o distincție deosebită din partea Academiei Române (conform Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău). Domnului Fercu i se va acorda premiul „Ion Petrovici“ pentru lucrarea: „Prin subteranele dostoievskiene”.

Din acest punct de vedere, ar trebui să ridicăm o mică statuie pentru profesorul Fercu. Lucrarea premiată de altfel reprezintă un studiu extrem de fin, foarte apreciat de critici și specialiști, un studiu care a ocupat și obsedat poate multe nopți, mulți ani de muncă, trudă.

Felicitări și îi dorim mulți ani și sănătate domnului Fercu pentru a putea lansa mai multe astfel de lucrări. Poate că tradus, ar avea alt impact în mediul academic internațional, sărăcit parcă prin lipsa accesului la acest material valoros și foarte riguros analizat.

Felicitări!

Am fost astăzi în consiliu!

Am fost astăzi să cuvântez în Onoratul Consiliu Popular.
La speța pe care am prezentat-o răspunsul se rezumă într-un cuvânt: „previzibil”. Nimic nou.

În rest, atmosfera, discuțiile, ședința au fost mai amuzante decât mă așteptam. A fost o ședință cu toate stereotipurile unui consiliu de la Buhuși. Votări plicticoase și foarte frig în sală. Puțini consilieri chiar iau cuvântul sau ridică probleme. Cel mai vocal a fost dl. Cojocaru. Nu știam că este așa priceput că a luat cuvântul la toate spețele, mai mult decât primarul, să moară Chinko dacă nu am crezut că el e Șerifu pă sală! Tot dânsul ne-a mai spus și care este singura și adevărata presă buhușeană. Doamne ajută!

Domnul Doru Vinca a cuvântat, pe alocuri interesant, dar mai e nevoie de experiență ca să înțeleagă ce răspunsuri va da primarul sau îi va anticipa mutările. Cumva primarul îl făcea din vorbe. Adică toți știm, simțim că e ceva putred, dar nimeni nu are toate actele și nu a muncit să descopere chiar tot adevărul…Cam ăsta e feelingul din sală.

A mai cuvântat avocatul Rotaru, interesant, dar nesusținut de alții. Interesantă abordarea și mai ales apărarea domnului Cojocaru. Oricum un punct Rotaru, un punct Cojo. Egal.

Evident că a fost și un moment tipic Păscăluță cu el strigând neîntrebat ceva cu „penalii!” Între foarte amuzant și limită cu penibiluț! A intervenit primarul și l-a pus la punct, pe drept de data asta. Întrebarea mea punctuală pentru Mustacino ține de ținuta vestimentară: de ce poartă mereu sacoul și cămașa cu 3-4 numere mai mici? Se vede că se chinuie. Stă așa încordat că mi-e să nu se scape. Păi dacă strănută plesnesc și sacoul și cămașa la spate!

Ca la Pașcani: „Frumos, da nu prea.” Mă mai duc?

PS: Admit că am râs cu zgomot când președintele dă cameră a spus la microfon: „nu”. Mai sec de atât nu se putea. A irosit 2 litere, atât!:)))

Ați plecat după fentă?

Scrolând pe Facebook pentru glume de la Emeric Imre, am dat peste aceasta minunată reclama pentru campania electorală a tov. Fenechiu de la PNL. Dacă poza era postată de tanti Ileana sau Cosminel, era de înțeles că mai sunt specimene. Dar așa…Danel plătește să văd poza asta drept campanie electorală, iar strategia PNL de a câștiga este hate-ul, ura. DOAMNE FEREȘTE!

Băi penele, voi v-ați tâmpit de tot? Cum să faci, bă, așa campanie? Noi vrem altceva nu doar „Jos PSD”. Ne-am săturat de placa asta că nouă ne e foame, avem rate, nu e de muncă și Winter is coming, să mor io! A, și era să uit: și vrem „marea schimbare” a clasei politice și din țară, schimbările promise la ultimele 2 alegeri. Minte-ne că ne dai locuri de muncă, că investitorii, ceva de mediul privat, că economia…etc. și mai promite dracu o autostradă, băi! O campanie de dreapta, pe chestiuni de dreapta, liberale nu doar: „votați-ne că altfel vine Dragnea”. Așa și? Dacă vine Dragnea e la fel de rău în țară, băi Fenechiule! Ne-am săturat să-l văd la teve pe Johannis că spune „Pe Se De” pe săsește și că orice se întâmplă nașpa e vina ciumei roșii. Da mai lasă-mă că sunteți varză completă și voi, prăpădiților! Zi-mi, bă Fenechiule, ceva constructiv, ca o ființă umană – că de asta aș vota, nu anti Pe Se De!

Și mai circulă și o variantă cu un articol din 2015. Băi… 2015. Chiar nu aveți nimic nou despre Benea? Vă e rușine sau frică să căutați/scrieți ceva nou?… Chiar nu mai ține fenta asta cu articole de acum 5 ani.. pe bune?

După ce am văzut poza asta, mă gândeam că dacă o postez ca unii cetățeni să poate înțelege greșit. Sunt persoane care văd poza și dau share fără să citească articolul…și s-ar putea crede că l-aș susține în campanie pe Fenechiu, ceea ce e NU! Așadar, meditam la noțiunea abstractă a moralității postării unei poze cu Benișor. Apoi mi-am amintit că e Benișor tată…Benoni! Benny al nostru sărăkiilor! Adică l-aș jigni pe Benișor să fiu așa moral cu el… Deci, punem poza! Că până la urmă e și oleacă de adevăr, ne-am săturat de baronuțu’…dar nu prin metoda asta.

PS: 241 de distribuiri? Băi, deci încă mai există creduli… tare!

Cum a câștigat Zaharia primăria?

Am așteptat alegerea vicelui pentru a scrie, la rece, un articol cu fabulațiile mele despre alegerile locale 2020, de la Buhuși. Din start vă spun că este un articol mai lung și mai complex. Poate voi plictisi pe unii, dar dacă ai urmărit puțin scena politică buhușeană, vei înțelege toate aspectele.

Primarul „en titre” Vasile Zaharia, alături de echipa PSD, au reușit victoria având două atribute: primul este cel strategic – anihilându-și, pe rând, adversarii. Al doilea este unul ce nu poate fi catalog atât de banal ca fiind un simplu noroc, ce a avut se numește, în termeni colocviali: „bulan chior”. Să începem cu norocul

Păi până și domnia sa a recunoscut că erau altele rezultatele dacă alegerile erau la termen, în luna Mai. Vă reamintesc faptul că în Mai nu era absolut nimic asfaltat, nimic terminat în 4 ani. Niște proiecte începute și nimic finalizat. Așadar, a profitat de o tragedie mondială: apariția lu’  Covid care a mutat alegerile în luna Septembrie. Deci a avut timp să e mâzgălească niște asfalt. Cu ce bani a pus asfaltul? Cu banii împrumutați în 2015 de Tătucu’ sau Nașu’  lor. Deci lui Zaharia i-au trebuit 5 ani să pună o mână de asfalt și nici acum nu a terminat banii din împrumutul din 2015 și îi riscăm să îi ratăm dacă nu facem acum repede ceva cu ei că se termină 2020, ultimul an când pot fi folosiți și de aceea se face marți ședință Extraordinară că nu a cheltuit la timp banii?? DA! Bahahaha:))))

Un alt noroc este faptul că alegerile se desfășoară într-un singur tur. Dacă era turul 2 … Mai Ne vedem, mai Ne gândim, mai Ne discutăm…

Trecem la strategie și la metodele prin care Zaharia și-a anihilat adversarii. A făcut-o genial, ușor malefic și foarte murdar! Zaharia a luptat pe la spate și a dus cea mai perfidă campanie dintre toate. Nu a luptat ca un samurai, cu onoare. A pozat în sfânt, dar jocurile de culise au fost hidoase. Să le luăm pe rând:

  1. Pe Tătucu’  Turcea l-a anihilat folosindu-l pe Benea care și-a transmis amenințările pe Facebook la pachet cu multe acțiuni în instanță. Ce căuta Consilierul primarului Adrian Păduraru în timpul serviciului plătit din banii mei și ai tăi de contribuabil să stea să lingă clanțe de tribunale la orele la care trebuia să fie la muncă, nu la intimidarea contracandidaților? Nimeni nu se autosesizează pentru aceste abuzuri și pentru faptul Că Consilierul mergea în timpul serviciului să depună contestații peste contestații deși, previzibil, toate au fost anulate de toate instanțele? De fapt ei contestau ca să îl julească la imagine pe Tătucu’ , știau că-s fără sorți de izbândă atacurile în instanță, dar asta a fost campania primarului: contestații și amenințări de dosare penale.
  2. Pe Diaconu l-a anihilat și mai murdar. L-a racolat, via Ecler, pe fostul adversar publicistic: pe tov. Păscăluță. După ce 3 ani Păscăluță l-a atacat în toate felurile pe Zaharia, în campanie a lins unde a scuipat. Așa se face că în campanie Mustacino l-a făcut praf pe Diaconu și nu l-a iertat nici pe Turcea. Dar îl ridică în slăvi acum pe Zaharia?:))
  3. Mai spun de lansarea înregistrării convorbirii dintre Diaconu și Poiană. O altă lovitură pur politică având în vedere cine a postat-o și dat-o la presă, la Antena3?
  4. A activat alți adversari politici de pe partea dreaptă pentru a rupe voturi de la Diaconu. Au fost cei mai mulți candidați de dreapta, chiar dacă unii nici nu voiau să câștige. De altfel, LedMan a dat share la postările de campanie ale domnului Zaharia. Ce înseamnă asta? Așa se comportă un candidat care vrea să câștige? Dă share altui candidat?

Dar campania PSD Buhuși a avut și părți pozitive. Spre exemplu s-au adus câțiva oameni noi în partid. Și-a format lista din nume care până atunci aveau o imagine bună. Genială mișcare, deși previzibilă, dar genială. S-a folosit de imaginea domnului Poiană (care, sper eu, a înțeles că pe viitor e mai ok să nu candideze- a muncit prea mult pentru ce a realizat și imaginea să o strice așa… și pentru cine?…merită?). S-a folosit și de imaginea domnului Brașoveanu. E o strategie de campanie foarte bună.

Marea realizare a fost acum, la final de mandat când a mâzgălit un strat penibil de asfalt. Asfaltul l-a pus la repezeală iar străzile astea nu sunt finalizate nici acum, la două luni jumate după. „Marea asfaltare” a 4 străzi s-a produs între prima și ultima zi de campanie, absolut întâmplător…? Nu am mai văzut un muncitor pe Florilor de la meciul cu Scoția. Sunt primari de comune și de sate care au asfaltat mult mai mult decât noi la Buhuși în 4 ani jumate… mergeți de vedeți. Doar că nimeni nu a punctat pe bune toate astea în campanie. Cumva le era jenă că dacă vin ei, e greu să facă mai multe:))). Deci poate că nu toți și-au dorit pe bune să câștige…

La toate acestea se mai adaugă bomboana de pe colivă: o masivă confuzie a unor alegători pro Turcea care au pus ștampila ”pi trandafiri mânca-ți-aș! Că trandafirii i-am votat mereu!” Doar că aici Tătucu’ și-a primit o poliță divină…Deoarece, pe vremuri, de acolo lua voturi multe Tătucu’ iar acum tot acolo le-a pierdut: ”la trandafiri”. În plus, nici Tătucu’ nu a făcut campanie. A cam lăsat-o „la malo” pe ultima sută. A fost ca găina aia care nu a vrut să pară nici ușuratică, dar nici proastă… așa că s-a împiedicat când era fugărită de cocoș. Așa și Tătucu’: s-a apucat de campanie luni și s-a împiedicat marți că nu putea miercuri că se termina campania joi. ’Ai lasă-mă bre că nici mata nu ți-ai dorit la 100%… juma’  de prosop era pe jos…:))

Iată cum strategia politică rece și cinică a reușit să câștige la Buhuși și avem cel mai nepopular primar în funcție. Nu a contat să fie apreciat, iubit, respectat. Nu, el a fost cinic și i-a păsat doar de scorul final și de conjunctură. E și asta o virtute. Plus că forța partidului PSD, chiar și aici… e imensă, o adevărată mașină de vot. Există nucleul dur PSD aici, e greu… Sunt grei! Tre’ să recunoaștem. Cel mai mare partid buhușean din ultimii 25 de ani…Nu ai cum să detronezi asta așa din dosul palmei. Trebuia muncă tată, muncă, ani de muncă ”la baionetă”. Sunt grei… se lasă greu! Dacă aveau și candidat pe măsura pesedismului buhușean, luau 4000 de voturi, pentru că, la Buhuși, sunt mulți pesediști în suflet. Vom vedea dacă e așa la parlamentare, vom vedea cum se distribuie atunci voturile și vom vedea cât a luat fiecare din bazinul său.

După alegeri am avut o satisfacție că a ieșit primar pentru că le-am spus tuturor asta. Că va câștiga pentru că vedeam toate mișcările astea și foarte foarte slabe mici revolte invers. Toți au atacat câțiva lachei de pe lângă, mereu cu manta, dar nimeni nu l-a atacat pe Zaharia direct. Frontal. Nu au avut tupeu? Deși era material, slavă Domnului că nu e un mare adversar Zaharia. Îmbătrânit, ușor decrepit, bolovănos și mereu cu o mină arogantă, n-are priză dar, se pare, nici adversar. Din păcate pentru el, nu știe să câștige. Imediat după alegeri se ocupa de mici aroganțe și mici răzbunări. Era pe aproape să piardă vicele din indolență și oleacă de prea multă aroganță și ar fi fost grav pentru el deoarece ar fi feștelit rău planul benistic pentru următorii 12 ani la Buhuși.:))

Dar votul este sfânt și dacă asta s-a ales, asta avem. Nu e ca și cum era muuult mai bine dacă era oricare alt candidat ales. Doar Buric ce mai schimba ceva, în sensul că se instala o utopie anarhică post apocaliptică, se dărâma orașul și o luam de la zero. Poate aveam mai multe șanse așa.

Page 9 of 11

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén