Munikipiul Buhusi

Nu știu alții cum sunt dar resimt o mare oboseală. Atât la nivel de societate, cât și la nivel personal. Trecem de la o criză la alta. Ne amintim de alți ani de criză care erau, parcă, mai ușori. Ce paradox, nu?

Orășelul nostru este subnutrit, părăsit, prăfuit și va fi lovit de măsurile austerității impuse de Bolojan. Ce contrast, acum un an domnul primar anunța la Digi că sunt bani pentru a mări salariile cu 10%, dar nu a spus că va lua de la sport, de la investiții sau de la cultură. Acum e scos din joben Bolojan care ne arată măsura lucrurilor. Iar cei care vor suferi direct vom fi noi, buhușenii, pentru că minimele investiții, alea care au durat ani peste ani și care abia sunt terminate, nu vor mai avea bani nici de întreținere. Ne uităm la parcul central și ne dăm seama cum va arăta acesta în doar 2 ani… La Buhuși nu doar că nu se vrea, dar nici nu se (mai) poate.

În această lumină sumbră e ușor să devii fatalist și să dorești să-ți iei tălpățița. Cred că cel mai usor este să plecăm cu toții. Să stingem lumina peste oraș și să ne vedem de viață pentru că, așa cum bine sesiza un consătean: „păi și pentru cine să mă agit, pentru unu ca Viciu?”. Cam așa e, când te gândești că un personaj „drosofilo-melanogangster”-ic ca Viciu se vrea primar, îți vine să-ți tai certificatul de naștere. Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de întunecate.

Vedeți voi, eu scriu aceste rânduri într-o cameră unde, în dreapta, pe perete, am un document în care este precizată comuna Buhuși, iar documentul este semnat de Majestatea Sa Carol I. În spate am o bibliotecă care este plină de documente, cărți, imagini, poze cu și despre Buhuși. În stanga am atârnat pe perete o poza cu un spectacol ce a avut loc la casa de Cultură din Buhuși. Biroul la care stau și scriu acest articol.. este biroul care a aprținut doctorului Pintilie din Buhuși. În timp ce scriu, mă gândesc că fix în același loc a stat și celebrul doctor ce a tratat mii de buhușeni… iar pentru acest birou trebuie să mulțumesc lui Vasile Țiț care știe cât de pasionat sunt de istoria urbei și mi l-a adus acasă. Ei! Cum să mai fiu atât de pesimist când orice aș face sunt înconjurat de mirosul, imaginea și sufletul unui târg în care m-am născut, crescut și format?

Poate avem zile sau chiar săptămâni când obosim. Când poate simțim că nu mai are rost ce facem, că nu merită toată agitația. E normal, mai ales când ajungi în oraș și vezi cât de greu evoluează, vezi că nu ai apă în 2025… că nu sunt parcări, că se taie copacii, că …. că toate… Cu toate acestea este de datoria noastră, a celor care am rămas aproape de târg, să facem ceva, cât de puțin sau mult, pentru a ridica din colb orașul. Nevoie de apartenență, de mândrie că facem parte dintr-o comunitate este singura cale pentru a ieși din letargia care ne răpune.

Primarii și viceprimarii vin și pleacă, orașul acesta va rămâne. Memoria locului rămâne. Depinde de noi ce dorim să creștem.

Tabloul de mai jos se numește „casa veche de la Buhuși” și este realizat de artistul David Croitor.

Profesorul de matematică Beleuz ne-a părăsit săptămâna aceasta într-un mod discret, în urma unei boli pe care a dus-o cu putere până la final.

Eu nu l-am avut că profesor la clasă. Unii spun că am scăpat, alții spun că am pierdut ceva. Ce va pot spune sigur este că ne era un pic teama de dl.profesor pentru că la el ori știai, ori rămâneai pe vară.

Într-o zi, pe ușă clasei intra la ora dl. Profesor Beleuz. Cu toții am încremenit. Venise să țină ora in locul profesorului nostru dl. Botezatu care era accidentat la o mana. Aceea a fost singura ora pe care am făcut-o cu dl Beleuz. Am inceput sa discutăm niște probleme și posibile rezolvări. Clasa in care eram era o clasă foarte buna. N-am niciun merit eu pentru asta, pur și simplu a fost una dintre clasele cele mai bune din istoria Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhusi Pagina Oficiala (am zis o). Incercam cu toții să aducem o soluție, să arătăm celebrului profesor că avem idei, că putem rezolva… Am ridicat și eu mâna și am zis soluția mea și dl. Beleuz s-a gândit un moment și a spus „stai jos, tu ești cu româna, sora-ta e cu matematică „. Vă dați seama ce era în sufletul meu având în vedere că eu credeam că mai știu ceva despre limite, matrici, ipotenuze și integrale. Dar profu’ avea dreptate. Sora mea, Raluca Sailsman preluase talentul de matematician din familie.

Așa era domnul Beleuz, direct, franc iar ca profesor era dur, dar foarte bun. Un profesor de legendă. Deși nu mi-a fost profesor, știu zeci de povești, de legende cu domnul profesor. Legendele au ajutat la crearea mitului, la construirea unei legende între liceeni. Povestea cu colegul sora-mii care a mers la pregătire și a scris pe perete „ce faci Bilă?” Și profesorul a văzut… Sau când l-am sunat personal pe profesorul Gheba să discute despre o problemă de matematică. Alta când a dat teza la mate și un amic copia și proful s-a așezat lângă el în bancă… Amicul credea că a fost desconspirat cand de fapt profu’ avea altă țintă… Nu pot fi povestite toate, dar clar fiecare fost elev are cel puțin o poveste cu profesorul de mate.

Mersul, postura, părul… Totul trăda la domnul profesor că este de matematică. Dacă aș avea în minte un arhetip, o imagine clasică a profesorului de matematica a anilor 80-90 domnul Beleuz ar fi cap de listă. Exprimarea sa la clasă, idiolectul său era demn de a fi situat pentru un rol de compoziție.

L-am vizitat pe domnul profesor și acasă, având în vedere că și tata este profesor de matematică, l-am cunoscut și altfel, mai intim. I-am cunoscut băiatul care a plecat imediat din țară pentru a-și pune creierul său briliant la muncă. Un talentat matematician. Am vizitat și crama domnului profesor care se afla in beciul garajului. Acolo, cei doi profesori de matematică: tata și dl. Beleuz, vorbeau pe limba lor. Lipsea Gheba și era petrecerea perfectă.

Chiar daca nu l-am avut profesor la clasă, cu toții știm ce personalitate imensă a fost domnul profesor. Avem nevoie de astfel de personalități in comunitate. Profesori, doctori, ingineri… Intelectuali care să pună nordul pe busola unui târg care pare in derivă identitară.

Sper să vă amintiți și voi cu drag de domnul profesor.

Duminică la ora 12.00 are loc înmormântarea.

Observăm că, atât Casa de Cultură cât și CEM, au parte de elemente vizuale (fotografii sau clipuri) de promovare a activităților foarte bine realizate. Ele sunt produsele unui nou coleg de la sectorul cultural. Acesta este un adevărat profesionist, este, cred eu, nu doar cel mai bun videograf din Buhuși, că asta e simplu, e printre cei mai buni din județ: Adrian Bălăceanu.

M-am bucurat foarte tare și sincer de noua „achiziție” la sectorul cultural al orașului. Credeam că acestă infuzie de talent la acest sector va aduce un plus valoare dar… încet și sigur.. pare că domnul Adrian nu este adus acolo pe funcție pentru a aduce plus valoare orașului ci pentru imaginea primarelui. Dacă vă uitați la toate clipurile postate pe paginile oficiale, veți observă că indiferent de eveniment, există un singur personaj principal: primarul Zaharia.

Din păcate, Adrian nu vine (sau nu este lăsat să vină) la toate evenimentele culturale. Vine doar la cele la care este prezent primarului și face clipuri extrem de faine, doar că par, de departe și de aproape, clipuri de campanie pentru primar.

Poate fi eveniment despre gătit, despre film, despre educație, orice eveniment, primarul este personaj principal. Nu știm dacă în fișa postului scrie „a se ridica osanale voievodului” sau este o direcție informală dată de șeful culturii. Sau poate ambele. Știm că de aceste osanale și postări se ocupa șeful cultural, era nevoie să aducem cel mai șmecher om pe imagine pentru asta? Sau poate acest om cu talentele sale poate fi folosit și la ceva MIȘTO pentru oraș?

Ca să nu vorbesc în abstract ci să mergem în concret, vineri a avut loc o manifestație a învășătorilor din târg unde a fost invitat primarul și vicele. Cei doi au venit și primarul a vorbit 2 minute unde le-a dat o lecție învățătorilor despre cum să-și facă orele de curs (el din poziția de inginer știe cel mai bine… pff cât tupeu) și apoi a spus „eu am susținut și susțin activitățile extrașcolare”. Fraților, știți cine au fost SINGURII care au plecat în timpul piesei de teatru? Primaul și Viciu! Și nu pot spune că sunt inculți, că viciu doarme la toate piesele de la Casa de Cultură, pur și simplu cei doi mă urăsc atât de tare, încât și-au arătat lehamitea răzbunându-se pe elevii care iau premii și trofee în țară. Primarul și vicele sunt singurii care au plecat din sală la jumătatea piesei de teatru…

Ei bine, după eveniment apare și un clip făcut de noul coleg și ce să vezi, nicio supriză: primarul apare în peste o treime din cadre. Cine nu știe, are senzația că primarul a organizat TOT acolo. Fraților, primarul nu a făcut NIMIC pentru eveniment. Are meritul ZERO pentru ce a fost acolo. Ze-ro! Cum să dezinformez oamenii postând așa clipuri. Deci cine vede TOATE clipurile noului coleg are senzația că primarul chiar muncește… așa mare este dezinformarea. Ca să vă faceți o imagine mai bună, vă spun că din cele 3 ore de eveniment, jumătate, o oră și jumătate am fost eu cu elevii mei pe scenă. Ia ghiciți de câte ori a postat noul coleg imagini cu subsemnatul? De zero ori. Oare e în fișa postului : „să nu pui nicio imagine cu Munikipiu și să postezi 30% doar primarul, să pară că muncește.”? Vă dați seama că Viciu a venit și a vorbit 15 secunde și Adrian a fost pe fază să filmeze, dar cele 15 minute cât am vorbit eu, s-a făcut că e ocupat?

În concluzie: de ce acest om atât de apreciat în domeniul său se murdărește așa? A intrat în politică și nu știm? Este în stafful de campanie a șefului de la cultură? Se pregătește Adrian Păduraru de fotoliul de primar și se face tranziția de putere?

Oare noul coleg avea nevoie să se bage în așa lături? Îmi amintește de Adrian Păunescu, cel care a folosit talentul său pentru a ridica osanele lui Ceaușescu. Să nu uite Adrian că politica e vicleană, azi lauzi un om și mâine cade. Zaharia când iese din politică va fi linșat la fel ca Turcea dar imaginea videografului va fi pe vecie de „omul PSD ului”. Opinia mea, nesolicitată, este că ar trebui să se gândească mai bine dacă ăsta vrea să fie viitorul său pentru că e păcat de talentul și munca sa să fie asimilate cu propaganda și partidul…

Dacă aceasta este direcția orașului și leadershipului, fiți siguri că ne ducem naibii. Ajungem înapoi la osanale și cântări dirijate de Găucan. Uitați-vă la alte orașe cum se face: vin primarii, vorbesc, dar au ceva unic: bun simț. Poate avem nevoie de așa ceva, de profesionalism și bun simț, că e păcat de munca oamenilor și de talentul de care vă bateți joc în numele partidului unic!

Evident că cele care au muncit, învățătoarele, sunt și ele carne de tun, sunt luate la grămadă și puse în malaxorul de partid, tocate și făcute preș pe altarul veșnicei campanii electorale a primarului disperat de cultul personalității. Ceaușescu nu a murit, s-a reîntrupat la Buhuși!

Nu mai spun bancul cu „și noi, belgienii?”, dar mă simt belgian de vreo 6 luni încoace. Nu vreau să votez, nu sunt de acord cu niciun candidat și asta mă transformă în ținta perfectă pentru fanaticii/talibanii Nicușoriști sau Simioniști.

Deși unii îmi spun că-s tânăr, mă simt foarte îmbătrânit mai ales când vine vorba de politica românească. Am trecut prin multe, mai ales că îmi păsa. Referendum anulat, pixelul albastru, paltonul pe mașină he, he… de la Năstase încoace le-am cam trăit pe toate. Cumva m-am desensibilizat în așa hal, că eu nu mai cred în nimeni din politică, de aceea nici nu am votat (în general). Am considerat că e rău oricum și refuzam să votez, ca un simț civic de a răspunde la bluful politic făcut de „Partidele mari”. Adică îți dădea mereu două soluții de rahat și trebuia să alegi „răul mai mic”. Și ei știu că propun la vârf lichele, adică e un bluf pe față. Ca atunci când în turul 2 erau Viorica și Iohannis, ca să fie siguri că iese dulapul. Dacă politica ar funcționa pe bază de mai multă răspundere, ar fi ceva, ar fi altceva. Adică politicenii să răspundă cu funcția pentru „eșece”.

Abia acum a realizat mesajul domnul Ciolacu și a demisionat. Cred că alta era rezoluția dacă Ciolacu își dădea demisia în decembrie, aveau timp să caute un candidat mai fresh. Poate pierdeau alegerile, dar era altceva. Acum sunt în gaura neagră pentru că se cred jupâni și țin de scaune. Nu mai există puterea partidului, acum câștigă cine se marketează mai bine.

Mulți insistă, mă întreabă, alții mă acuză pentru că nu iau nicio parte în această câineală politică dintre cele două „tabere” ale României. Nu vi se pare că sună radical „tabere”… ?

De vreo 5-6 ani, de când există Munikipiul, am preferat ca în campaniile electorale să nu scriu. Mai deloc. Cumva cred că nu ăsta este rolul paginii. Pe de altă parte nu am fost de mult așa hăituit. Ambele tabere își varsă nervii pe aia care nu votează: „din cauza voastră, bă, s-a ajuns aici!”. Nu boss, noi suntem ăia care până acum chiar ne-am dus la vot și am ieșit în stradă la proteste. Acum accept orice decide acest popor. Mă supun majorității pentru că știu că orice aș vota, va fi rău. Dacă iese Nicușor e rău, că e Nicușor… E o conjunctură hiper spectaculoasă ca un om cu problemuțele sale a ajuns până aici într-o cursă electorală cu miză așa mare… Simion este Călin Gerogescu de pe Temu. În condițiile în care Călin Gerogescu e reptilian. Am văzut eu. Omu e trezit în conștiința cosmosului. Mai e cineva de luat la rost, sau i-am frăgezit pe toți?:)) Fraților, toți sunt praf și pulbere. Voi vreți ca fix eu să decid cu cine să-mi fie rău? Mi se par literalmente la fel de incompetenți în a fi președinți de țară. Oricum ar fi, outcome-ul e penibil.

Dar dacă avem o discuție în modul, ca la matematică pentru că tot e la modă matematica, dacă iau absurdul în care e egalitate de voturi și fix votul meu ar decide cine iese… ei bine atunci cred că aș analiza cine e lângă ei (candidați) și cred că dacă viața pe Terra, Universul și Sfântu Petru ar depinde fix de votul meu, aș vota cu cine e mai apropiat de Ministrul de la Educație și Cercetare, de domnul David Daniel. E doar un exemplu, aș putea continua dar nu pot cu POT. Cum nu pot nici cu AUR sau USR. Nu pot! Acești candidați nu prezintă soluții reale, îi văd ca pe niște oportuniști care au convins niște fraieri să „pună botul”:).

Cu toate astea, nu consider că cei care votează cu vreunul dintre candidați este mai prost, sau mai needucat, sau mai deștept, sau superior etc. Fiecare „tabără” are niștre frustrări reale și sunt alimentate de terți. Oricine crede cu adevărat că Nicușor sau Simion reprezintă răspunsul pentru „Salvarea României, gen că ei chiar sunt competenți… Pe cei care chiar cred… eu nu-i înțețeleg. Cum să pui botu la ăștia doi? Cum?

Eu sper că majoritatea celor care votează sunt unii care înțeleg că iarăși votăm răul mai mic, că bine nu va fi:)))

Pe final, mă gândesc la Nuțu Anghelina, că el a candidat la Președenție și aplicăm filosofia Nanei Olga: „ce-o face o lume, voi face și eu!”. Adică… scapă cine poate, fiecare pentru el. Aici s-a ajuns.

Dacă simt că Sfântu Petru depinde de votul meu, voi vota duminică, dar slabe șanse că voi simți nevoia. Cred e decisă treaba și va fi un sentiment de falsă recladire și revenire la normalitate după aceste alegeri. Cred că „agenturile” străine își fac treabă. Boborunv a fi speriat cu economia, cu războiul, va fi ars la buzunar până va vota ce ni s a decis. Bruxelles ul e mai aproape decât Washington-ul.

Dacă ar exista și o a 3-a opțiune, aș vota. Opțiunea: Niciunul dintre cei 2. Alt tur I cu alți candidați. Democrația e proastă, e grea, e scumpă dar e cea mai ok formă de guvernare din câte știm.

Un articol al publicației Ziarul de Bacău (e acea publicație care face articole cu reclamă la videochatiste) a făcut vâlvă astăzi în mediul online băcăuan. Articolul de AICI spune că Ateneu, revista ce se ocupă de cultură în județ, are buget de la stat de 100.000 de euro anual și 9 angajați, dar se zbate în anonimat.

Interesat de subiect, am citit articolul și aș vrea să menționez câteva aspecte în calitate de cititor al revistei, dar și de deținător de publicație în online. Articolul este vădit tendențios. Să te miri că o publicație de cultură este finanțată de la bugetul de stat este de-a dreptul infantil. Dacă nu ar fi existat finanțări publice sau diverși mecena, nu am mai fi avut nici zece procente din ce numim noi artă sau cultură la nivel global. Sau voi credeți că Mozart trăia din dedicații la prăduitori, sau că da Vinci sculpta porți la interlopi ca să trăiască?

Arta și cultura trebuie finanțate. Asta este fără de tăgadă. Ce mi se pare interesant de comentat este atitudinea doamnei director Carmen Mihalache care a răspuns la câteva întrebări corecte ale publicației Ziarul de Bacău.

Doamna Mihalache spune că salarii sunt mici, așa este, sunt mici pentru că sunt mulți redactori. Numărul de redactori de la Ateneu este egal cu numărul de redactori de la restul publicațiilor la un loc, aș presupune.

Doamna Mihalache nu pare deloc afectată de faptul că pagina de Facebook a instituției are doar 1400 de aprecieri. Fraților, eu citesc ce scrie doamna Mihalache și sunt fanul ei, scrie foarte bine despre teatru, dar mi se pare inacceptabil ca un articol scris de mine despre o piesă de teatru de la Bacău să aibe mai mulți cititori decât un articol al dânsei. Modul în care generația dânsei și majoritatea oamenilor de cultură din Bacău se raportează la mediul online dovedește că nu sunt în pas cu timpurile. Nu ai cum să ai 1400 de aprecieri la o revistă de face anul acesta 100 de ani. Dar ce plan managerial ai? Sau ai avut vreodată un plan? Mi se pare absurd să vii atât de senin să spui că nu îți pasă. Că tu te adresezi cui? Posterității? Ateneu e o revistă ok, dar să nu ne iluzionăm că face găuri în cer. Deci dacă nu e citită acum, nu va fi citită nici peste zece ani…

Bugetul de 100.000 de euro este problema ziarului de Bacău dar bugetul, după părerea mea, este mic dacă revista ar avea ce îi trebuie. Dar cu 9 angajați, nu ai cum să faci performanță cu 100k de euro. Este foarte puțin.

În plus, dezinteresul și autosuficiența cu care răspunde doamna Carmen Mihalache la întrebări mă dezarmează. Pare un soi: „ziua trece, leafa merge”. Sau: „dacă a mers până acum, merge și în continuare…” cam asta e atitudinea. O atitudine eronată și total contraproductivă. Există instituții de cultură care au performanțe Extraordinare și fac profit cum este Ateneul Iași care cumpără cu banii din profit alte clădiri. Nu zic că revista Ateneu ar trebui să facă profit dar nici să sugă de la stat bani și să se lamenteze în bula intelectuală a Bacăului fără niciun plan. Revista Ateneu este încremenită în proiect, a rămas la stadiul de acum 100 de ani și acolo vrea să fie și în următorii ani. Câtă lume din Bacău a auzit de revistă aceasta, d-apoi să mai și citească? Asta spune multe…

Revista este susținută financiar de către Consiliul Județean, adică de PSD care știm cum numește directorii… Există atât de multe soluții de a transforma această revistă dintr-o anonimă pe care o citim 20 de amărâți, într-un far călăuzitor, un etalon cultural. Dar… se dorește asta?

Cred că este singura instituție unde mi-ar plăcea să concurez la post de director (aș avea șanse zero) pentru că mi-ar plăcea să transform ceva mort în ceva viu. Reformă și revoluție păstrând esența culturală dar cu adresabilitate mai mare și notorietate în județ și apoi la nivel național. Se poate dacă s-ar dori asta.

Acum că am deranjat și culturnicii băcăuani, revenim la programul normal. Sper să mă mai salute membrii echipei cu care am (sau aveam până la acest articol) o relație bună.

Am luat parte și eu la înmormântarea preotului Constantin Puiu. A fost foarte multa multă, peste 1000 de oameni, ceea ce arată cât de iubit a fost de oameni. Multi preoți, peste 33 am numărat eu, ceea ce a dat un aer aparte slujbei… Nu am mai văzut așa multi preoți la Buhuși iar în curtea bisericii ziceai că este Paștele și toți așteptam să iasă cu lumina.

La stâlpi a fost prezent IPS Ioachim Băcăuanul, care a avut un cuvânt frumos. La fel de frumos a și scris despre preotul Puiu Constantin pe pagina de internet a protoieriei: https://protoieriabacau.ro/preotul-breahna-puiu…/

Mă intrigă diferența aceasta între cum a fost tratat preotul Puiu când era în viață și cum e tratat după moarte. Când era în viață, același IPS Ioachim o contribuit la o decizie prin care preotul Puiu era retrogradat din preot paroh, în preot slujitor si a fost adus al preot (popă) in loc. Atașez articol cu datele concrete:

https://ziaruldebacau.ro/revolta-bisericeasca

Nu vi se pare ușor ipocrit că acum se deplânge moartea unui om după ce în timpul vieții nu te-ai îngrijit de el? În aceeași măsură l-am văzut pe primar la înmormântare, cel care face parte din adunarea eparhială a arhiepiscopiei, are și funcție, este raportor la comisia juridica… Nu a luat NICIO atitudine Nimeni când preotul Puiu a fost înlăturat și apoi pensionat cu forța. Acum, aceeași oameni deplâng moartea acestui om cu mină de sfânt. Erau toți așa de îndurerați la poză în primul rând, sa-i vadă oamenii… repet, cred că e ușor ipocrit.

Oamenii nu sunt așa creduli sau prostuți precum ne cred „ei”. Cei prezenți știu exact cum s-au întâmplat lucrurile…

A luat cuvântul și IPS Teodosie, venit de la Constanța pentru înmormântare… Nu sunt un fan al excentricului prelat, dar prezența sa, predica de la final înduioșătoare, nu au rămas fără ecou. S-a văzut asta când IPS a ieșit din biserică și a fost înconjurat de oameni.

Fraților, concluzia mea este următoarea: nu ar fi mai normal sa ne prețuim oamenii din timpul vieții și nu după ce au plecat dintre noi? Cat trăiesc îi ignorăm, ne facem că nu vedem abuzurile și apoi plângem la înmormântare și ne afișăm atâta de afectați… Ipocrizie?

Am auzit astăzi o vorbă interesantă de la o cetățean „dacă astăzi sunt creștin, este datorita preotului Puiu care m-a atras spre biserică”. Câți preoți mai au aceasta magnet? Câți preoți, in ziua de azi, mai sunt așa iubiți? Oare nu ar fi ocazia perfectă, in semn de reparație morală, sa acordam, post mortem, titlul de cetățean de onoare acestui om? Nu cred că și-ar fi dorit acest titlul pentru că era un om modest, dar pentru faptul că a mișcat atât de tare un întreg oraș, consider că e pe deplin meritată o astfel de minimă recunoaștere.

Am mai avut astfel de propuneri față de oameni care erau în viața și primarul a acceptat 1 din 3 propuneri. La celelalte mi-a răspuns în scris „mă voi gândi”. Asta acum 3 ani. De 3 ani se gândește. Daca se gândește mult, eu cred că putem face și o petiție cu semnături. Ceva trebuie făcut pentru o minimă reparație morală pentru preotul care astăzi a fost condus pe ultimul drum.

Preot Puiu Constantin Breahnă – Cetățean de Onoare al localității Buhuși.

În cele 4 decenii de viață, la Buhuși am locuit pe strada Tineretului, chiar la statuie acolo, pe strada Republicii, lângă bibliotecă și pe strada Florilor. Deci am viețuit pe 3 străzi diferite și pe fiecare stradă pe care am locuit am avut o problemă aparent banală: praful. Ca astmatic, vă pot spune că deși pare o problemă banală, nu este… De când nu mai locuiesc la Buhuși, folosesc mai puțin inhalatorul deoarece am parte de mai puțin praf inhalat.

Praful de pe străzi, cel care se vede pe mașina din poza 1, este același praf pe care îl inhalăm zilnic și reprezintă un pericol pentru sănătatea noastră. Nu sunt medic, nu am o expunere exhaustivă, pot spune pe baza experiențelor mele, empiric, faptul că acest praf este mult mai grav și trebuie luat mai în serios.

Problema prafului nu este actuală, este o problemă mai veche. Nici șantierele (începute și abandonate) din Buhuși nu ajută deoarece se ia noroi pe roți și se depune pe străzi, vine căldura, se usucă și așa avem plămânii plini. Iar dacă scoatem rufele la uscat e și mai și. Dacă ne uităm pe asfalt observăm o pâclă urâtă în tot orașul, asfaltul nu e negru, e maro… este este plin de mâl, de noroi și… ce credeți că se va întâmpla când dă căldura?

Vara, când dă verdeața și mai dă și o ploaie, se mai spală orașul. Un soi de autoregenerare a orașului, parțială. de aceea când plouă noi nu avem pe străzi apă de ploaie ci mici fluvii maro cu apă mâloasă…

Dar soluția aceasta pe bază de apă de ploaie și copaci va exista atât timp cât vom avea copaci. Poza 2 ne prezintă modul în care sunt „curățați” copacii în oraș… Nu mă pricep, probabil așa trebuie, dar observ un trend la Buhuși, un trend ”anti copaci”. Cu toții știm câți copaci erau în anii 90, cum arăta, spre exemplu, Nicolae Bălcescu… Sau alte zone verzi..

Acum 20-30 de ani, orașul era supranumit „orașul-parc”. Era atât de mult verde că aveai senzația că ești într-un parc ce începe la gară, treceai pe lângă păduricea Rădulița, apoi tei, magnolii etc. Veneau rude pe la noi și dormeau așa bine pentru că le ziceam „ei, e aerul mai curat, de aceea vă odihniți așa bine..”. Probabil asta era avantajul orașului: „noi nu avem poluare, trăim mai curat”. Aveam fabrica ce angaja 10.000 de oameni dar aerul era mai curat, un paradox, nu?

Dacă ne uităm ce trafic avem în 2025, cumulat cu praf, noxe și un pic de nămol… am spune că am pierdut acest avantaj al orașului „mic și curat cu aer de munte”. Nu văd nicio diferență între aerul poluat la amiază din Bacău sau Buhuși. Poate că la Buhuși e puțin mai mult praf.

Nu știu dacă sunt soluții, nu mă pricep și nu vreau să mai stârnesc valuri. Doar constat, ca orice alt cetățean, că am pierdut de mult, încet dar sigur, aspectul unui oraș curat, cu aer pur și spații verzi atractive pentru locuit… Este un contrast imens între panseluțele proaspăt plantate și nămolul de pe străzi. Ușor anacronic. Ca o fată care se machiază dar nu e spălată pe față și se dă cu rimel peste puchini.

O fi bine, o fi rău?…