În cele 4 decenii de viață, la Buhuși am locuit pe strada Tineretului, chiar la statuie acolo, pe strada Republicii, lângă bibliotecă și pe strada Florilor. Deci am viețuit pe 3 străzi diferite și pe fiecare stradă pe care am locuit am avut o problemă aparent banală: praful. Ca astmatic, vă pot spune că deși pare o problemă banală, nu este… De când nu mai locuiesc la Buhuși, folosesc mai puțin inhalatorul deoarece am parte de mai puțin praf inhalat.

Praful de pe străzi, cel care se vede pe mașina din poza 1, este același praf pe care îl inhalăm zilnic și reprezintă un pericol pentru sănătatea noastră. Nu sunt medic, nu am o expunere exhaustivă, pot spune pe baza experiențelor mele, empiric, faptul că acest praf este mult mai grav și trebuie luat mai în serios.

Problema prafului nu este actuală, este o problemă mai veche. Nici șantierele (începute și abandonate) din Buhuși nu ajută deoarece se ia noroi pe roți și se depune pe străzi, vine căldura, se usucă și așa avem plămânii plini. Iar dacă scoatem rufele la uscat e și mai și. Dacă ne uităm pe asfalt observăm o pâclă urâtă în tot orașul, asfaltul nu e negru, e maro… este este plin de mâl, de noroi și… ce credeți că se va întâmpla când dă căldura?

Vara, când dă verdeața și mai dă și o ploaie, se mai spală orașul. Un soi de autoregenerare a orașului, parțială. de aceea când plouă noi nu avem pe străzi apă de ploaie ci mici fluvii maro cu apă mâloasă…

Dar soluția aceasta pe bază de apă de ploaie și copaci va exista atât timp cât vom avea copaci. Poza 2 ne prezintă modul în care sunt „curățați” copacii în oraș… Nu mă pricep, probabil așa trebuie, dar observ un trend la Buhuși, un trend ”anti copaci”. Cu toții știm câți copaci erau în anii 90, cum arăta, spre exemplu, Nicolae Bălcescu… Sau alte zone verzi..

Acum 20-30 de ani, orașul era supranumit „orașul-parc”. Era atât de mult verde că aveai senzația că ești într-un parc ce începe la gară, treceai pe lângă păduricea Rădulița, apoi tei, magnolii etc. Veneau rude pe la noi și dormeau așa bine pentru că le ziceam „ei, e aerul mai curat, de aceea vă odihniți așa bine..”. Probabil asta era avantajul orașului: „noi nu avem poluare, trăim mai curat”. Aveam fabrica ce angaja 10.000 de oameni dar aerul era mai curat, un paradox, nu?

Dacă ne uităm ce trafic avem în 2025, cumulat cu praf, noxe și un pic de nămol… am spune că am pierdut acest avantaj al orașului „mic și curat cu aer de munte”. Nu văd nicio diferență între aerul poluat la amiază din Bacău sau Buhuși. Poate că la Buhuși e puțin mai mult praf.

Nu știu dacă sunt soluții, nu mă pricep și nu vreau să mai stârnesc valuri. Doar constat, ca orice alt cetățean, că am pierdut de mult, încet dar sigur, aspectul unui oraș curat, cu aer pur și spații verzi atractive pentru locuit… Este un contrast imens între panseluțele proaspăt plantate și nămolul de pe străzi. Ușor anacronic. Ca o fată care se machiază dar nu e spălată pe față și se dă cu rimel peste puchini.

O fi bine, o fi rău?…