Observ că noul stil de a face politică este modelul „pe net”. De la CiolaCU CAre făcea clipuri GRWM și până la președintele în funcție, toți bagă mare tik-toace, facebuceli, instagrameli etc.
Cea mai agresivă (pentru mine) este noua ministră a Mediului. Nu mă pot ascunde de dânsa. Pe orice pagină aș fi, îmi apare o reclamă cu duamna aceasta care ne explică ce ocupată este. Deschid televizorul, apare dânsa, deschid frigiderul, sar ochelarii din salată.. nu mai pot!:)
Eu nu știu când au timp oamenii ăștia să muncească pe bune, dacă pare că sunt not stop într-o campanie de marketing. Nu mai pot! Politicieni care se tund, care fac murături, care fac shaorma… fraților, toți vreți să fiți influencheri?
Am scris toate astea pentru că la Buhuși USR nu există și nu atac pe nimeni din târg scriind aceste rânduri (politicienii sunt firi sensibile). Clar este că cei de la USR sunt TOP la acest tip de postări promovate în online pe banii noștri, binențeles. Ce mă tem eu este că e un trend care se va împământeni foarte bine în următorii ani, odată cu schimbarea relicvelor din altă era a politicii ce stau acum la butoane. Eu cred că în câțiva ani se va alege primarul/președintele direct pe tik tok. Dă-l naibii de vot, iese președinte/primar cine are cei mai mulți folouărși. Să vezi atunci ce challange uri se vor face pe la noi prin târg: cine face cei mai mulți covrigi, cine bea vin cu pastă de dinți, cine aduce mai multe coroane la soldat… Bijuterii.
Nu mi place agresivitatea asta. Vreau politicieni care comunică, dar nu unii care folosesc 90% din resursele și timpul lor pentru a-și face reclamă imitând în fapt munca.
A trecut o perioadă bună de timp de când nu am mai văzut o dezbatere în Consiliul Local, drept pentru care nici nu am mai scris despre ședințele de CL. Cred că acum un an a mai fost o dezbatere cu Răzvan Rotaru în sală. De atunci… liniște și pace. PSD are o majoritate confortabilă ce transformă orice ședință într-o formolitate (da, așa am scris).
Astăzi, 23 octombrie, a avut loc una dintre cele mai faine dezbateri pe care le-am văzut, ever. Nu o dezbatere de consiliu, ci o dezbatere în general. Nu știu dacă mă știți din perioda liceului, dar eu am fost membru la un club de dezbateri unde făceam echipă chiar cu fata domnului primar, care era o colegă super și un debater de talie națională. De atunci am luat acest microb al dezbaterilor și îmi plac enorm dezbaterile cu argumente solide, alea făcute în cei 4 pași: afirmație, explicație, dovadă (exemplu) și concluzie cu relevanța la caz. Asemenea dezbatere de tip parlamentary a avut loc astăzi în Consiliul Local, iar eu am urmărit toată dezbatrerea de peste o oră opturat uneori de momentele în care (suspect sau nu) transmisiunea nu mai avea sunet.
M-am simțit ca la o dezbatere pe care o arbitram acum vreo 10-15 ani la o competiție națională de la Slănic. Dar o dezbatere bună, nu una de amatori, o finală de aia între o echipă de la Ploiești și una de la București, sau o echipă de la Buhuși de prin 1998 sau 1999. A fost fix ce a lipsit la aceste alegeri prezidențiale, o dezbatere care l-a determinat pe propunătorul punctului să-l retragă de pe ordinea de zi pentru că erau prea multe argumente. Tare, sau ce?
Discuția principală a fost despre faptul că doamna profesoară Mărdărescu Lavinia a contestat un PUZ votat de CL pentru firmei Covired. E vorba de blocul de la Elegant, cel oprit din construcție. Nu dezbat blocul sau procesele dintre Mărdărescu și Covired, pe mine mă interesează dezbaterea în sine. La ședință au fost cei doi frați Roșu și avocata firmei Covired, spre final a intervenit și arhitecta șefă a primăriei.
Dezbaterea a durat o oră și vreo 10 minute iar eu vă propun să analizăm una două linii de argumentare. Linia de argumentare se formează când de la început și până la finalul dezbaterii a existat un argument preluat de toți cei care participă la dezbatere. Cele două tabere au fost: la afirmatori a fost firma Covired și avocata firmei care argumentau pentru ca PUZ ul să rămână cum a fost aprobat. La negatori au fost o parte dintre consilierii PSD, primarul și arhiteca primăriei care se opuneau prin argumente unui PUZ pe care (paradoxal) ei l-au susținut și aprobat acum 2 luni:D.
Argument 1: doamna avocat susține că PUZ-ul a fost acordat de primărie pentru că toate actele au fost în vigoare și corecte. Contraargumentul a fost că acum există o contestație a acelei plângeri. Revenirea avocatei: acea plângere vine prea târziu iar argumentele plângerii sunt ilare deoarece doamna Mărdărescu acuză Covired că îi blocează semnalul de la internet și nu a putut studia actele. Negatorii au spus că acea contestație invocă 2 procese pe rol între doamna Mărdărescu și Covired prin care se cere cere dărâmarea construcției. Avocata a revenit și a spus că acele procese sunt din februarie 2025, iar PUZ ul a fost aprobat de CL in august 2025 deși se știa de procese…
Argument 2. Doamna avocat ridică problema costului de 1 milion de lei al edificiului și că există pierderi. Consilierul PSD prin Giani Șerban (cred că e el după voce, oricum era cel mai vehement impotriva PUZ-ului) spune că se simte amenințat. Cornel Roșu intervine contraargumentând că și el a avut pierderi și că în urma primului proces cu doamna Mărdărăscu, Covired a plătit toată dauna, adică și partea primăriei în proces. Primarul intervine spunând că investitorii își asumă riscuri la investiții. Cornel Roșu revine: „dacă vor fi pierderi, firma își asumă pierderile ca și până acum, între timp vrem să construim în oraș.”
Au existat și luări de poziție mult mai directe și oneste. Bogdan Burhui de la PSD a avut, surprinzător sau nu, cea mai liberală atitudine punând o întrebare retorică. Scurt și la subiect.
Alte intervenții tehnice ale adoameni avocat, mai ales pe decizii ale CCR, au fost cele care l-au uimit până și pe dl. primar, cerând timp de cercetare.
Consilierul Flenchia a vorbit și, spre surprinderea mea, a vorbit corect, parafrazez: „cred că au apărut multe argumente despre care noi, consilierii, nu știam. Am dori amânarea decizie, pentru a studia mai bine actele și argumentele.” Această remarcă a fost făcută după ce s-a aflat, atunci, chiar la ședință, faptul că firma Covired a semnat o hârtie notarială prin care își asumă pierdere ulterioară dacă va fi să existe. Adică primăria nu pierde NIMIC. Doar încasează niște taxe de la orice plătește dezvoltatorul. Atunci a fost momentul când primarul și toți au zis „unde e hârtia asta, există așa ceva?”… iar doamna secretară a confirmat că hârtia exista. A fost acea carte finală care a întors balanța covârșitor. Era destul de evident că nu mai exista motivul real prin care sa spui „nu”. După ce consilierul Flenchia a cerut amânarea, domnul primar, ca un vulpoi bătrân, a întors imediat placa și a invocat „articolul 136 alin. 11” și a retras punctul de pe ordinea de zi, el fiind propunător în ședința de C.L. a acelui punct fierbinte.
Dacă veți urmări cu atenție dezbaterea, veți urmări mai multe astfel de argumente și cele prezentate de mine au fost „transcrise” fix cum ar face un arbitru, deci nu le luați ad literam că nu am citat exact, am parafrazat încercând să creionez contextul dezbaterii, cu scopul de a vă determina să ascultați ședința și să ascultați singuri. Dacă eram arbitru la dezbateri așa analizam și aveam și un verdict, dar nu îl scriu aici.
Cel mai dificil este de urmărit în dezbatere este doamna arhitect. Nu o cunosc și nici nu îmi doresc, dar cred că ar fi minunat dacă ar mai coborî puțin pe pământ. Doamna lucrează la primăria Buhuși (care nu e New York), iar la Buhuși are și zone mărginașe (periferie)… Cred că i-a dat prea frumos replica dl. Burhui. E grea facultatea de arhitectură, știm cu toții asta, dar când vorbiți așa de sus… „aceste atitudini ne doare”. Poate că dânsa este o persoana minunata și din emoții lasă această impresie de aroganță, dar de la ședință așa impresie mi-a lăsat. Pe foaia de arbitraj are punctaj mic, un 21. Repet, replica consilierului Burhui a fost la obiect și a închis cazul (sper).
Eu, dacă eram consilier în locul lor, ceream și eu amânarea. Acum mulți ani am scris și eu despre subiect și am aflat ulterior că adevărul era altul și că datele din teren sunt altele decât cele care se vehiculează „pe surse”. Când auzi pe dl. primar care zice că distanța este de 3 ori mai mare decât e limita legală, începi să ai niște alte întrebări.
Astăzi au fost atât de multe argumente că nu știu cum aș fi putut vota, cu inima împăcată, punctul de pe ordinea de zi așa cum a trecut la comisie. Dar faptul că însuși primarul a retras punctul, a cerut spre studiere decizia CCR și nu știa de declarația notarială… well…. arată că lucrurile sunt încă pe masă. Vom vedea. Până acum a fost o dezbatere extrem de interesantă la care au ieșit la iveală niște aspecte (decizii notariale, ordinea actelor, distanțe, petiții, cine a plătit daunele…etc) de care mă bucur că le aflu. Și mă mai bucur de faptul că decizia nu a fost luată de o comisie nefilmată. Chiar, ar fi foarte fain să vedem și discuțiile de la comisii, cred că acolo (de fapt) se iau deciziile de multe ori iar noi, oamenii de rând, nu avem acces la comisii.
La această ședință Nea Ionel a dormit. Chiar voiam să vă rog să vorbiți mai încet. Omu așteaptă alegerile din 2056:)).
Bolojan, acest copil teribil al Bihorului, taie în stânga și dreapta, comasează, impozitează, taxează orice amărât, scuipând apoi în sân și blestemând DEFICITUL și clamând „Reforma”.
Acum, la câteva luni de când „Reforma” a început, putem recunoaște cu toții că ce face Bolojan e orice numai reformă nu. La educațe este prăpăd și rezultatul se va vedea peste nici 2 ani, la pensii.. se impozitează tot și cu o economie de 0.007% din PIB, mamele ce au copii primesc mai puțini bani (și așa erau puțini, vă spun sigur)… lista poate continua.
În același timp, tot Bolo este cel care a renunțat la colectarea de 1% din cifra de afaceri a marilor firme, undeva la 1 miliard de euro, bani siguri.
Acum, Bolo are ochii pe UAT-uri. La Buhuși se pare că se dorește să se desființeze cele mai multe posturi din județ: 14. Asta înseamnă aproximativ 10% din angajați.
Nu cred că există cineva din Buhuși să fie mulțumit 100% de cum arată orașul, parcurile, de timpul în care se implementează proiectele și așa mai departe. Când afli că de fapt la Buhuși sunt cei mai mulți angajați care vor fi dați afară, realizezi ca acest UAT are cei mai mulți angajați per capita din județ, nu? Sau au fost măriri de salarii prea mari în ultima perioadă și bugetul pentru salarii depășește plafonul stabilit de Bolojan? Sau ambele?…
Deși am scris de multe ori că aparatul domnului primar e cam stufos, cred cu argumente solide că dacă se va ajunge la disponibilizarea celor 14 oameni asta va însemna servicii mai slabe și orașul va arăta mai rău. Disponibilizarea nu înseamnă reformă!
Fraților, trebuie să fii nebun să te bucuri că (în teorie) se vor disponibiliza 14 posturi la UAT Buhuși deoarece și așa, cu cei aproape 160 de angajați, lucrurile merg greu. Nu cred că reforma se va face așa cu heirupisme de astea. Nu se oferă mijloace ci doar se impun tăieri de sus. Și soluția?
În plus, din experiența celor 35 de ani de democrație știm că atunci când se fac disponibilizări nu pleacă cei care nu fac treabă. Exclus, sunt dați afară (conform grilei – sanchi) ei incomozi, cei care nu sunt prieteni cu partidul sau șeful, cei care au venit ultimii. În general (aici nu vorbesc de UAT Buhuși), pilele rămân. De multe ori pleacă ăia care mai au și rezultate. Dau exemplul meu, ca să nu avem discuții, dacă mâine se taie 10 posturi la „Palace”, eu sunt primul pe listă care e dat afară pentru că nu am nici carnet și am și gura mare:))). Nu contează DELOC ce grade am, realizări, evenimente etc. La fel și la orice UAT din țară.
Un alt argument este cel economic. 14 familii rămân fără venit fix când e mai greu. 14 familii se vor chinui pentru „reforma” prin tăieri, care de fapt nici nu e reformă…
Acum sunt 160 (aprox.) de angajați dar nu există unul dedicat pentru parcul central care a ajuns un soi de maidan… tocmai pentru că nu există un angajat dedicat pentru acel parc. Că așa este legea, așa e infrastructura, așa e meteahna la noi în România.
Mai corect mi se părea să debirocratizeze TOT, să se vină cu măsuri și apoi să fie reduse TOATE salariile până când se atinge plafonul. Măsura primarului Zaharia de acum un an de a mări salariile tuturor angajaților cu 10% este DIRCT responsabilă pentru aceste posibile tăieri. Am fost înjurat atunci pentru acel articol, ne-a dat la ziar la Digi… a vuit târgul și acum? Acum tăiem posturi pentru că salariile reprezintă o cotă prea mare din buget.
În concluzie: sper că aceste tăieri vor fi evitate, sper că dl. primar și consilierii vor vota diminuarea salariilor pentru a menține oamenii pe posturi, sper că se va face reformă REALĂ și nu o tăiere arbitrară și adesea (ca peste tot la noi) după regulile pe care le-am descris mai sus.
Aparte:
Urmărind „reforma” lui Bolojan, mă felicit și astăzi că nu am votat nici în decembrie și nici în mai. Era evident că va ieși duo-ul Nicu-Bolo, dar și mai evident era că va fi rău după alegeri, indiferent de cine va fi căștigător. Am luxul de a spune că măcăr nu îmi vor face rău cu votul meu. Știu, o bucurie infantilă… dar o accept și pe aceasta, la momentul dat.
Duminică, 14 septembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău a a bit loc prima ediție a concursului de culturism Muscle Arena Championship.
Organizatorul, „Asociația Lungu Cristian pentru sport”, cu ajutorul sponsorilor, a reușit să atragă sportivi din toate colțurile țării, oferind premii de peste 10.000 de euro la toate categoriile de concurs.
Atmosfera a fost extraordinară, iar efervescența și entuziasmul apariției unui concurs de o asemenea amploare în județ a contaminat toată sala, fie că a fost vorba de arbitri, concurenți sau spectatori. Un asemenea eveniment nu a mai fost organizat în Bacău de peste 30 de ani, iar concurenți din alte județe au lăudat public atât organizarea cât și inițiativa de a organiza un asemenea eveniment.
Suntem cu atât mai mândri de acest eveniment având în vedere că organizatorul este din Buhuși, lucru precizat pe scena de la teatrul de vară de mai multe ori. In lumea culturismului, orașul Buhuși este bine reprezentat având parte de respect la nivel național și internațional.
Felicitări organizatorilor, echipei din spate și familiei Lungu: Cristi, Ancuța și Amelia pentru câte faceți pentru acest sport!!
Mai jos prezentăm categoriile de concurs și câștigătorii:
Bikini fitness 166 cm
locul 1 – Teodora Mitu
Locul 2 – Andrea Erika Ilyes
Locul 3 – Dascălu Stefania Ioana
Bikini fitness +166cm
Locul 1 – Ana Petreanu
Locul 2 – Vasilica Andreea Zamfir
Locul 3 – Dedu Diana
Câștigătoarea bikini fitness Overall : Teodora Mitu
În aceste perioade tulburi, mă tot întreb : „de ce ar vrea cineva să fie director de școală?” De ce? Salariu mare nu ai, zile libere nu ai, liniște sau statut nu ai… în schimb ai griji, acte, nopți pierdute, lupte nesfârșite cu Ministerul și ISJ ul, hârțogăraie și părinți diverși și (uneori) dificili. Ca să nu mai spun de profesorii care-s o tagmă (din care fac și eu parte) extrem de stresată. Deci, de ce ar vrea cineva să fie director de școală? Pentru că cineva trebuie să se sacrifice.
Ei bine, când cel care se sacrifică mai are și talent sau fler de manager, apar minunile. Școala nr 4 („Mihai Eminescu”) a fost mereu școala de centru. Cea mai mare, cea mai dotată etc. Doar că este printre școlile care nu au fost renovate din temelii de autorități, ca alte școli. Școala nu a primit un sprijin total, așa că a fost nevoită să se descurce cum poate. Acum vreo 2 ani scriam despre un apel de strângere de fonduri pentru școală. Ce să vezi? Cu banii strânși directoarea Oana Mălinici (că despre ea este vorba) a asfaltat toată curtea din spate. Singură! O femeie contra tuturor obstacolelor din România anului 2024. Într-un oraș în care asfaltul e o dată la patru ani, un om s-a enervat și, cu ajutorul comunitații, a asfaltat singur curtea școlii. Cred că e unic în România. Vezi că e greu cu autoritățile și… faci tu! Tare sau ce?
Dar nu doar atât. Ați vazut curtea interioară? Nici la București nu au așa spații: mese de tenis, șotron, baschet, porți de handbal/fotbal, terenuri peste terenuri. Școala este complet schimbată de ce știam de pe vremea domnului Fercu, acum e colorată, TOATE sălile renovate și colorate, mai mare dragul să mergi la școală!
În plus, laboratoarele sunt full, laptopuri, modele, machete, robotică, table interactive…TOT ce îți poți imagina, Școala nr 4 are. Lista de schimbări și dotări este Foarte lungă… Orice dotare ai crede că poate avea o școală, școala nr. 4 are de 3 ori acea dotare…
Un alt upgrade imens este spațiul verde ce înconjura școala pe 2 laterale: față și laterala dinspre parcul central. Curtea dinspre parc a fost regândită ca spațiu elegant pentru profesori și parcare corectă și europeană pentru navetiștii ce predau în școală. Locul de așteptare pentru părinți a fost lărgit și au fost montate mese de șah, toată zona fiind acoperită astfel că părinții nu stau în ploaie.
Șpațiul verde din fața școlii a fost regândit de la gard până la zonele de relaxare, cu aleea celebrităților, cu lumini, cu tot ce îți poți inchipui. Nici nu-mi imaginam ce ar mai putea construi doamna directoare și m-a surprins… din nou! Anul acesta școlar începe cu altă noutate marca Oana Mălinici: teren de fotbal sintetic. Mai știți acel impracticabil teren de zgură? A devenit un teren UTIL de sport în aer liber cu gard mare să nu mai spargem geamurile de la atelierul domnului Liciu (colegii de generație știu ce zic). Și toate astea cu un proiect scris de director cu echipa sa, fără a împovăra primăria. Un proiect PNRAS de vreo câteva miliarde. Acum elevii au teren afară, au sala de sport, au loc afară pentru recretia mare, au băi curate, au laboratoare, au săli frumoase și colorate, pe coridoare sunt desene și colantări diverse și educative… E o școală ce sfidează orice normă românească! Am revăzut toate acest realizări astăzi și mi-am amintit de Insula Iubirii, așa că o spun altfel: „la început, școala nr. 4 era așa… mai călugăriț… dar acum este Jaguar Style!”. Școala nr. 4 s-a jaguarizat complet! Zici că ești în alt oraș când intri pe teritoriul ei (atât al școlii cât și al directoarei) deoarece toate aceste realizări de una singură nu rimează cu aspectul curent al orașului:D.
Am evitat subiectul acestei școli până acum deoarece și eu sunt găzduit într-o sală ce ține de Școala nr. 4, dar cred că acea sală intră și ea în renovare, deci nu mai am de ce să mă abțin din a scrie. Am scris fix ce cred, ca de obicei, având în vedere că șederea mea acolo se apropie de final. Vă rog să vă uitați la toate pozele pe care le atașez și să spuneți ce recunoașteți din vechea Școala nr. 4. În plus, aceste fotografii nu le veți vedea în vreo campanie electorală, ca la alte terenuri de sport folosite pe post de combustibil în soba electorală. Pentru că-s făcute de școală… singurică. Elegant!
Foto credit Diana Roxana.
În concluzie: cine vrea să mai fie director de școală în 2025? Nimeni! Dar avem mare nevoie de acești oameni care se sacrifică pentru comunitate, deoarece câștigurile materiale sau de alt fel nu există! Eu sper că doamna director Oana Mălinici să renunțe la funcție și să meargă și în altă parte să schimbe. Nu, nu la primărie… că e prea ușor, e mic orașul asta! ceva mai sus pe la Guvern, Ministrul Educației. Ba nu! Oana Mălinici Premier! NU! Știu! Oana Mălinici Președinte. DA! da! De oameni așa avem nevoie, de încăpățânați care nu acceptă înfrângerea și nu suportă expresia „lasă că merge și așa!” Avem nevoie de mai mulți Mălinici în toate domeniile.
Citesc postările făcute de dl. primar Zaharia și mă gândesc la Insula Iubirii. Nu, dânsul nu este concurent și nici nu cred că se uită la Insula, pentru dacă s-ar fi uitat, ar fi știut despre expresia „să fim asumați!”.
Intr-o postare recentă, dl. primar spune că se termină, cu mare dificultate, străzile Mihai Viteazul și Ion Ionescu de la Brad (Bărc). Trecem peste faptul că proiectul a fost unul micronic, sunt străzi mici, nu trimitem rachete pe lună, nu se face o autostradă. Trecem peste faptul că a durat enorm până să le facă și că centrul orașului a arătat ca o zonă bombardată din Ucraina timp de 3 ani… Dar faptul că domnul primar este neasumat și dă vina exclusiv pe constructor, asta e ceva halucinant. De parcă e la primul proiect și noi, cetățenii, suntem complet trepanați, de parcă am uitat toate intârzierile de până acum.
Pai hai sa va postez o imagine cu domnul primar înainte de campanie în care ne spunea ce constructor bun, ce lucrări bune va face, că le urmărește indeaproape etc. Apoi tot domnul primar a cerut amânarea lucrării, recunoscând public că nici măcar nu exista contract pentru acele străzi, a zis-o intr o ședință de CL. Cu toate acestea, neasumarea este demnă de Insula Iubirii (aia din Spania:)) ).
Citesc ce scrie dl. primar și parcă aud o vrăjeală ieftina a unei ispite masculine cu mușchi. Iar noi suntem un soi de concurente naive care credem orice? Ex-clus!
Fraților, majoritatea lucrărilor făcute de dl primar în cele x mandate plus viceprimar x mandate… Majoritatea au avut întârzieri ENORME și mereu altcineva a fost de vina. Dar noi toți știm, din experientele anterioare, că nu e chiar așa. Cum a fost pe Florilor? Lucrare incepută în 2016 și terminată de alegeri in 2020.. fix de alegeri… Tot vina constructorului? Nu cred, pentru că era firma de casă RusTrans (nu degeaba e invitat la ziua de naștere a șefului )… Să mai spun de rețeaua de apă pe care primarul a refuzat să o înlocuiască apoi a dat vina pe CRAB apoi a recunoscut că trebuie să o înlocuiască dânsul? Sau să vorbim despre Bd. N. Bălcescu care a fost întârziat enorm pentru 300 de metri de asfalt… Să mai zic de stadion, de Sala Polivalentă? Că despre Bodești nu mai am sănătate și energie să vorbesc… Deci toate exemplele duc la un singur cuvânt: neasumare!
Cred că o știu și buhușenii care nu mai sunt ușor de prostit. Cu tot aparatul de propagandă, cu toate postările, share-urile de partid, cu toți banii și like-urile false, dl primar nu mai este în formă pe net. Se vede că oricât ar promova postările, oamenii nu mai „pun botul”…
Hai cu asumarea. Macar acum, că tot e la pensie, să recunoască faptul că și el are o bucată (mare) de vină pentru halul în care a arătat centru orașului atâția ani pentru o lucrare care trebuia să țină 3 luni… și a durat 3 ani…
Oare vreți și despre „pușculița primarilor” numită Anghel Saligny un articol? Sau ne oprim aici?:))
Am fost până la Insula de agrement să iau pulsul pentru că mâine începe cel mai mare festival din Moldova: Young Island. Chiar dacă nu sunt fan muzica pop 2025, am mers pentru că am vrut să văd cât și cum a evoluat festivalul, pregătirea, scena, sonorizare, etc. Încă de la intrare am rămas uimit când am văzut o coadă mare de tineri care stăteau pentru check in. Deci clar va fi sold out până mâine. Apoi m-am inserat ca un spion până la scenă studiind cu atenție toate detaliile.
Sonorizarea e țiplă iar scena este mai mare și mai impresionantă că în anii precedenți. Ce mi-a plăcut a fost turnul, de aceea l-am și pozat. Seamănă cu turnurile de la festivalurile alea mari gen Burning Man sau la concertele mari. După ce am inspectat tot, furând cât mai multe idei și soluții tehnice pentru ce evenimente aș vrea eu să organizez, mă uitam pe poză și văd că pe turn scrie CoviRed. La fel și pe scenă, și pe zona de VIP, și la bilete , și la pază, și la check in… M-am simțit ca un suporter de la Rapid și fredonam in cap imnul Rapidului:
„Suntem peste tot acasă
Ușile ni se deschid!”
M-a cuprins un sentiment de mândrie locală și îmi venea să mă laud și eu la cei care stăteau la coadă: „CoviRed sunt de la mine de la Buhuși!”
Păi cum? La cel mai mare festival de muzică din Moldova să vezi că Buhuși-ul este peste tot umăr la umăr cu Dedeman? Îți cam crește orgoliul de buhușean! Tare!
Mă gândesc că poate nu am știut noi să folosim resursele locale. Cred că mai sunt și alte firme din Buhuși așa bine inserate în proiecte mișto și noi, la Buhuși, nu știm să le promovăm și să le folosim pentru comunitate. Poate ar trebui făcut ceva in sensul ăsta.
Cred că va fi cel mare, bine organizat, puternic, Răsunător festival din cele făcute până acum. O creștere vizibilă și Buhuși e acolo. Forță!
Nu știu alții cum sunt dar resimt o mare oboseală. Atât la nivel de societate, cât și la nivel personal. Trecem de la o criză la alta. Ne amintim de alți ani de criză care erau, parcă, mai ușori. Ce paradox, nu?
Orășelul nostru este subnutrit, părăsit, prăfuit și va fi lovit de măsurile austerității impuse de Bolojan. Ce contrast, acum un an domnul primar anunța la Digi că sunt bani pentru a mări salariile cu 10%, dar nu a spus că va lua de la sport, de la investiții sau de la cultură. Acum e scos din joben Bolojan care ne arată măsura lucrurilor. Iar cei care vor suferi direct vom fi noi, buhușenii, pentru că minimele investiții, alea care au durat ani peste ani și care abia sunt terminate, nu vor mai avea bani nici de întreținere. Ne uităm la parcul central și ne dăm seama cum va arăta acesta în doar 2 ani… La Buhuși nu doar că nu se vrea, dar nici nu se (mai) poate.
În această lumină sumbră e ușor să devii fatalist și să dorești să-ți iei tălpățița. Cred că cel mai usor este să plecăm cu toții. Să stingem lumina peste oraș și să ne vedem de viață pentru că, așa cum bine sesiza un consătean: „păi și pentru cine să mă agit, pentru unu ca Viciu?”. Cam așa e, când te gândești că un personaj „drosofilo-melanogangster”-ic ca Viciu se vrea primar, îți vine să-ți tai certificatul de naștere. Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de întunecate.
Vedeți voi, eu scriu aceste rânduri într-o cameră unde, în dreapta, pe perete, am un document în care este precizată comuna Buhuși, iar documentul este semnat de Majestatea Sa Carol I. În spate am o bibliotecă care este plină de documente, cărți, imagini, poze cu și despre Buhuși. În stanga am atârnat pe perete o poza cu un spectacol ce a avut loc la casa de Cultură din Buhuși. Biroul la care stau și scriu acest articol.. este biroul care a aprținut doctorului Pintilie din Buhuși. În timp ce scriu, mă gândesc că fix în același loc a stat și celebrul doctor ce a tratat mii de buhușeni… iar pentru acest birou trebuie să mulțumesc lui Vasile Țiț care știe cât de pasionat sunt de istoria urbei și mi l-a adus acasă. Ei! Cum să mai fiu atât de pesimist când orice aș face sunt înconjurat de mirosul, imaginea și sufletul unui târg în care m-am născut, crescut și format?
Poate avem zile sau chiar săptămâni când obosim. Când poate simțim că nu mai are rost ce facem, că nu merită toată agitația. E normal, mai ales când ajungi în oraș și vezi cât de greu evoluează, vezi că nu ai apă în 2025… că nu sunt parcări, că se taie copacii, că …. că toate… Cu toate acestea este de datoria noastră, a celor care am rămas aproape de târg, să facem ceva, cât de puțin sau mult, pentru a ridica din colb orașul. Nevoie de apartenență, de mândrie că facem parte dintr-o comunitate este singura cale pentru a ieși din letargia care ne răpune.
Primarii și viceprimarii vin și pleacă, orașul acesta va rămâne. Memoria locului rămâne. Depinde de noi ce dorim să creștem.
Tabloul de mai jos se numește „casa veche de la Buhuși” și este realizat de artistul David Croitor.
Profesorul de matematică Beleuz ne-a părăsit săptămâna aceasta într-un mod discret, în urma unei boli pe care a dus-o cu putere până la final.
Eu nu l-am avut că profesor la clasă. Unii spun că am scăpat, alții spun că am pierdut ceva. Ce va pot spune sigur este că ne era un pic teama de dl.profesor pentru că la el ori știai, ori rămâneai pe vară.
Într-o zi, pe ușă clasei intra la ora dl. Profesor Beleuz. Cu toții am încremenit. Venise să țină ora in locul profesorului nostru dl. Botezatu care era accidentat la o mana. Aceea a fost singura ora pe care am făcut-o cu dl Beleuz. Am inceput sa discutăm niște probleme și posibile rezolvări. Clasa in care eram era o clasă foarte buna. N-am niciun merit eu pentru asta, pur și simplu a fost una dintre clasele cele mai bune din istoria Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhusi Pagina Oficiala (am zis o). Incercam cu toții să aducem o soluție, să arătăm celebrului profesor că avem idei, că putem rezolva… Am ridicat și eu mâna și am zis soluția mea și dl. Beleuz s-a gândit un moment și a spus „stai jos, tu ești cu româna, sora-ta e cu matematică „. Vă dați seama ce era în sufletul meu având în vedere că eu credeam că mai știu ceva despre limite, matrici, ipotenuze și integrale. Dar profu’ avea dreptate. Sora mea, Raluca Sailsman preluase talentul de matematician din familie.
Așa era domnul Beleuz, direct, franc iar ca profesor era dur, dar foarte bun. Un profesor de legendă. Deși nu mi-a fost profesor, știu zeci de povești, de legende cu domnul profesor. Legendele au ajutat la crearea mitului, la construirea unei legende între liceeni. Povestea cu colegul sora-mii care a mers la pregătire și a scris pe perete „ce faci Bilă?” Și profesorul a văzut… Sau când l-am sunat personal pe profesorul Gheba să discute despre o problemă de matematică. Alta când a dat teza la mate și un amic copia și proful s-a așezat lângă el în bancă… Amicul credea că a fost desconspirat cand de fapt profu’ avea altă țintă… Nu pot fi povestite toate, dar clar fiecare fost elev are cel puțin o poveste cu profesorul de mate.
Mersul, postura, părul… Totul trăda la domnul profesor că este de matematică. Dacă aș avea în minte un arhetip, o imagine clasică a profesorului de matematica a anilor 80-90 domnul Beleuz ar fi cap de listă. Exprimarea sa la clasă, idiolectul său era demn de a fi situat pentru un rol de compoziție.
L-am vizitat pe domnul profesor și acasă, având în vedere că și tata este profesor de matematică, l-am cunoscut și altfel, mai intim. I-am cunoscut băiatul care a plecat imediat din țară pentru a-și pune creierul său briliant la muncă. Un talentat matematician. Am vizitat și crama domnului profesor care se afla in beciul garajului. Acolo, cei doi profesori de matematică: tata și dl. Beleuz, vorbeau pe limba lor. Lipsea Gheba și era petrecerea perfectă.
Chiar daca nu l-am avut profesor la clasă, cu toții știm ce personalitate imensă a fost domnul profesor. Avem nevoie de astfel de personalități in comunitate. Profesori, doctori, ingineri… Intelectuali care să pună nordul pe busola unui târg care pare in derivă identitară.
Sper să vă amintiți și voi cu drag de domnul profesor.
Nu am crezut că o simplă cafenea mă poate emoționa. Uite că se poate! Am citit deunăzi pe Buhuși.net că se deschide o cafenea nouă în oraș: Monte Carlo. Am stat și am calculat și am realizat că de fapt este mai mult decât o simplă cafenea, este o bucată de istorie locală, este o bucurie pentru sentimentalii ca mine.
Să explic! Cred că aveam vreo 8-10 ani (anii 90) când urcam cu tata de la prietenii de familie Sava spre casă și, undeva pe la Fata cu Ulciorul, îi spun lui tata că aș cam vrea la baie și am mers cu el la barul Monte Carlo. Pentru cei mai tineri, trebuie să vă spun că unde este acum magazinul Penny era o pădurice. Acea pădurice plină de pini, avea niște poteci mici și lungi pe care noi ne dădeam cu sania. Nu prea erau norme de protecție, putem lejer să luăm în brațe un copac, dar alea erau vremurile. Păduricea aceea se numea „Rădulița” iar la capătul ei era această construcție de lemn, o căbănuță care era un băruleț pe nume Monte Carlo. Cei mai de un 45-55 de ani știu bine despre ce vorbesc. Avea un altfel de aer acel local. Nu era Cireșica, bar de zi sau orient. Era Altceva!
Cumva toată nostalgia m-a luat de jos în sus când am realizat că noua cafenea ce se află chiar pe locul fostului bar se numește tot Monte Carlo, ca o reverberație în prezent a unui trecut din vremuri mai așezate, vremuri în care puteai sta la un șpriț fără să îl programezi cu o lună înainte pe calendar google sau pe watsapp.
Am mers și eu să văd locul și mă așteptam să văd un bar cu podea de lemn lipicioasă, un bar cu tejghea înaltă și o baie mirositoare. Ei bine … noua cafenea nu are nicio legătură cu vechea locantă. O, dar cât de departe este… Pot spune, fără să supăr pe nimeni, că este cea mai mișto cafenea, nu doar din oraș, cred că rivalizează, fără exagerară cu orice cafenea din județ.
Trebuie să mergi să vezi, nu am ce să descriu. Finisajele sunt deosebite. Nu există niciun soi de discuție sau argument. Fraților… e TOP! Dacă descriu, stric impresia pe care o veți avea când veți intra, trust me!
Cât despre cafea… aș vrea să comentez dar eu nu beau cafea. Uite mâine o să cer una dar tot nu înseamnă că pot comenta pentru că nu mă pricep. Ce pot comenta și mi-a plăcut este asocierea atât cu numele vechiului loc: Monte Carlo, dar și micile easter egs postate pe polițe cu circuitul de F1 de la Monte Carlo. Smart.
Partea cu adevrat misto este afară, la terasă. Dacă prinzi o zi faină, se vede toată valea Bistriței, un soi de pansament pentru orice suflet obosit, așa cum este al meu. Am zăcut pe un scaun, afară, în briza de vară și mi-am odihnit neuronii cu privirea pierdută hăt, departe. M-am deconectat complet. Și cred că asta este avantajul acestei cafenele, că are această poziție strategică. Parcarea este mare și verde, ai unde să parchezi și să stai, ferit de trafic și ochii lumii, să bei o cafea sau un ceai și pur și simplu să exiști. Să ai acel dolce far niente, să nu ai zgomot de mașini, de drujbe, de motocoase, de vecini, de bârfe, nu vezi gropi, gunoaie… vezi o mare de verde și … la un moment dat, aș fi vrut un hamac acolo în spate să mă întind jumătate de oră, adevărat!
Dacă în centru, la bulevard, avem cafeneaua orașului, cafeneaua omului care se grăbește și își ia o licoare neagră cu caimac și pleacă la muncă, în partea de jos avem alt fel de cafenea. Una mai cu tihnă, fără trafic și unde poți discuta despre „cuceririle” culturale grecești față de romanii mai vulgari. Mi se pare fantastic că există cafenele pentru toate momentele zilei. Aceeași clienți, stări diferite, zile diferite, momente diferite.
Eu am fost cucerit de noua cafenea prin design-ul interior, prin amplasarea cu acea vederea superbă asupra văii Bistriței și (mai ales) de numele ales. Sunt totalmente înamorat de lovitura de geniu alegând un nume ce te face să fii nostalgic de la prima gură de cafea: Monte Carlo.
