Suntem asaltați, zilnic, de știri alarmiste despre Covid-19. Am încercat să scriu mai rar despre aceste aspecte, tocmai pentru că am crezut că suntem cu toții supra saturați de această temă. Am scris doar când era grav și acum cred că situația este foarte gravă.

De ceva vreme, urmăresc și eu rapoartele pe care le primim și RIC-ul, adică acel raport care ne dă rata de incidență a bolii și care ne spune „cu exactitate” unde ne aflăm pe hartă: în scenariul verde, galben, roșu etc. Ce am descoperit zilele trecute m-a îngrozit. Am reușit să fac rost de un RIC detaliat. De obicei primim rapoartele seci.. știm doar care este rata. La Buhuși a depășit 3 la mia de locuitori. Dar acești 3 la mie în funcție de cine e raportat? Conform RIC ului de pe 19 martie, raportarea se face la o populație de, ATENȚIE, 23.413. Oare mai suntem noi 23k în Buhuși?

Doamne iartă-mă, dar blocurile sunt goale, abia dacă mai suntem 9000 reali. Deci RIC-ul real ar fi undeva la 7-8 la mie. Cu toții auzim din ce în ce mai multe persoane infectate și, mai grav, care au decedat din cauza acestui virus teribil. Cred că situația aceasta este la nivel național. Noi suntem doar exponenții sistemului. Dar, repet…situația este dramatică!!!!

De ce ne raportăm la așa populație? Pentru că avem mii de cetățeni care au domiciliu aici și nu locuiesc aici. Pentru e convenabil să ai nr. al populației mai mare…totul se mărește, buget, consilieri…tot. Avem mii de moldoveni de peste Prut cu domiciliul la două adrese: o garsonieră și un apartament. Și noi raportăm acest RIC și la ei. Deci la Buhuși situația nu este gravă, este dramatică și toate acestea cu largul concurs al autorității care nu realizează cât de grav este. Evident că nu doar UAT este responsabil. E vorba de Guvern, de acolo pleacă totul. Aici, pe plan local, implicarea este zero, dar ce te aștepți când și de sus e așa…

Efectul imediat al acestei formule greșite de calcul se vede pe holurile spitalului. Postează zilnic directorul Poiană despre cât de gravă este situația. Holuri pline, nu mai sunt locuri, nu mai avem unde și cu ce trata deoarece nu mai avem aparatura necesară. Și situația nu va fi mai ok, nu nu. Va fi mai rău. E bun și să ne relaxăm, dar dacă am ști adevărul, măcar ne relaxăm asumat, unii dintre noi că eu nu-s relaxat deloc! Și nu cer nicio măsură restrictivă în plus. Nu cer lockdown, Doamne apără-mă si mă păzește de lockdown. Nu cred în el, ci cred în acțiunile noastre.

Dragi buhușeni, depinde doar de NOI să trecem cu bine. Cum? Simplu: Ai simptome? STAI ACASĂ! Ai simptome? Sună la DSP și cere test! Intră cu mască în orice aglomerare, fie că e afară sau în incinte. De aici pleacă totul. Dacă ai simptome, sună la doctor și dă-i tratament DIN PRIMA ZI. Vă spune un om pățit și nu cu o formă ușoară.

Să dea Dumnezeu să mă înșel eu, dar dacă faceți calculul, așa iese… deci care este rata REALĂ acum?… calculați voi, singuri… Dacă avem 3,3 azi la 23k de locuitori.. câți credeți că suntem REALI?

În foto aveți un extras din RIC ul din 19 martie, este concludent deoarece arată populația la care ne raportăm…