PSD este un mamut cu picioare de sârmă?
Pe vremuri, pe când democrația se instala in urbea noastră, exista o anumită erarhie a lucrurilor. Dacă voiai să faci politică, intrai într-un partid. Îți arătai meritele și erai promovat pe linie de partid. Apoi ajungeai la votul cetățeanului și de acolo intrai în administrarea urbei.
Așa a ajuns și dl Zaharia în funcția de primar. Este in PSD de la început. A rămas în partid și a demonstrat ceva. Mai nou, după 2020, nu se mai ține cont de vechimea din partid. Nu! Mai nou se ține cont de ce se scrie pe o foaie într-un birou.
Daca ne uităm la listele PSD ului de la alegerile locale, cel mai mare și puternic partid local și județean, observăm că listele sunt făcute pe bază de cumetrii și toate au legături cu o firmă a sârmei.
Cazul cel mai nou este cel al ginerelui lui Adrian Ichim, dl. Burhui. Cel care abia intrat în PSD, a ajuns pe liste la locale. Este interesant că dl. Burhui este angajat al firmei Intertranscom și a și votat în CL pentru ca firma să poată cumpăra in hectar de teren de la primarie… cu preț redus.
Coincidențele nu se opresc aici. Dl Burhui este finul viceprimarului Dan Teslariu zis și Covrigel. Adică lista PSD nu mai este lista PSD. Înțelegeți cum spun?
Ca tabloul sa fie complet, ne uităm la cine este propus la Viceprimar… Tot Covrigel, cel care s-a impus cu forța (la propriu) in fața altor membri PSD poate mai cu carte decât el. Pe principiul „pumnii mei minte nu are” , Covrigel a eliberat cu forța biroul primarului și s-a impus, cu ajutorul sârmei, ca viceprimar 4 ani. Din cei 4 ani, vicele a muncit 1, apoi a zis peste tot că, citez: „nu sunt lăsat să fac mai multe că eu as face dar nu mă lăsa”, insinuând că primarul e de vina și nu lipsa sa de chef de muncă și apetența pentru bârfă și șpriț (poate citește asta și primarul Vasile Zaharia ca să știe ce crește la sân…).
Dar cine ar putea fi propus la funcția de vice dpdv al partidului și nu impus de sârmă? Primul pe lista, pe bază de vechime și implicare, ar putea fi Giani Șerban. Al doilea, cel care punctează mai mult la implicare, mai ales pentru partid, ar fi Adrian Păduraru. Lista de membri cu state vechi în partid e lungă, dar se mai ține cont de ea sau de dorința sârmei?…
De ce nu sunt susținuți nici Giani și nici Adrian? Pentru că, spre exemplu, este adevărat că nu se mai vând așa mulți covrigi și Dănuț e disperat, ar rămâne fără pâine dacă i se ia postul de vice . Practic, acest post devine o sinecură nu de partid ci de cumetrie. Este un post cerut pe bază de sârmă (la pachet cu postul de consilieră).
Știm cu toții cu ce implicații majore s-a obținut postul de vice pentru Covrigel… Doar că acest viceprimar și-a ratat șansa. În loc să muncească, el s-a ocupat cu bârfe și mai ales cu dezbinarea. A reușit să injecteze atât de mult venin in urechea primarului despre trădări și altele.. încât primarul e gata de război și răzbunare împotriva angajaților care, paradoxal, l-au ajutat cel mai mult în acești 8 ani.
De ce vrea să întrețină acest război Dănuț? Pentru că are interese? Din modul în care și-a inserat finul pe liste, cred că mai sunt mulți fini și fine de adus în primărie. Așadar, scopul este de a divide și stăpâni. El este ULTIMUL (la propriu și figurat) care a ajuns in primărie. Cum se poate ca înainte să fie el vice toți se înțelegeau bine în primărie, era armonie și toți se respectau și de când este el în primărie există tensiuni și este o atmosferă irespirabilă? Oare domnul primar chiar nu realizează cât rău poate face această bârfă continuă? Această intrigă sădită artificial?
Depinde doar de PSD dacă va reuși să-și impuna un candidat propriu, real, la funcția de vice sau va accepta numele în plic venit pe sârma. Depinde doare de angajații din primărie dacă se vor proteja între ei și dacă vor face totul pentru a-și păstra funcțiile sau vor accepta remanierea pe bază de cumetrii. Deja sunt posturi vizate, de exemplu consilier ești pe 4 ani și e nevoie de ceva permanent…nu? E nevoie sa spun mai mult sau s a înțeles?
Daca PSD e slab, va pierde mult teren și în maximum 8 ani va ieși din consiliu. Va fi minoritar tare. Pentru că nu dorește să aducă oameni tineri, implicați… Dacă oamenii din primărie nu sunt uniți, unul câte unul vor fi înlocuiți. Nu vă încredeți când vă promite vicele că postul vostru e safe… nu e… sunt 10 fini și fine la poartă… așteaptă un loc cald…
În imagine avem un elefant, un colos care este PSD si care acum merge pe … sârmă… Oare sârma va dicta orașul în următorii ani, sau deja dictează?
Lasă un răspuns