În ședința ordinară de CL din 29 sept, domnul primar Vasile Zaharia a făcut unele declarații care merită puțin aprofundate. La punctul 12 bis, adică Modificarea listei de investiții, la minutul 56, domnul primar face câteva afirmații cel puțin interesante.
Pe scurt, există un proiect pentru documentația de renovare a Muzeului de Istorie Buhuși. Superb. S-a și votat. Doar că domnul primar ia cuvântul și spune: „din 2023, prin Ordin de Ministru, toate Cluburile și Palatele vor reveni la UAT-uri”… Nu reiau toată discuția, deși erau multe aspecte de punctat, mă opăresc doar la acesta. În primul rând, terenul nu este în patrimoniul primăriei și gestionat de Clubul Copiilor Buhuși. Terenul este proprietate a Clubului Copiilor. În plus, cluburile nu vor „reveni”, că nu au fost în administrare UAT până acum.
Cât despre 2023, îl anunț pe domnul primar că face niște afirmații greșite, din ceea ce ne transmit sindicatele oficial și nu numai. Ordinul de Ministru era în dezbatere în luna august și, în urma negocierilor sindicale, din 2023 Palatele și Cluburile vor trece în gestiunea Consiliului Județean. Nu cel Local. Dau mai jos un link spre examinare:
Așadar, domnul primar, poate știți dvs ceva ce nu știm noi. Înainte să scriu am sunat, am întrebat, m-am documentat și nu există nicio altă modificare, nu este altă variantă acum decât aceasta. dacă există, vă rog să ne arătați să dau și eu mai departe dar… Adevărat, au fost mai multe variante propuse, dar cred că ori are domnul primar informații „pe sursă” de la noua Ministră a Învățământului, ori s-a grăbit să-și exprime bucuria că are „pohta ce-a pohtit”: Parcul și Tabăra. I-a scăpat…
PS: dacă doriți, aș putea scrie un articol despre cum văd eu viitorul Clubului, după 10 ani de când sunt angajat acolo și un an de coordonator. Dar asta doar la cerere, doar dacă este interes. Nu m-am exprimat pe această speță dar o voi face dacă există solicitări.
Lasă un răspuns