Acum 38 de ani avea să aibe loc botezul subsemnatului la biserica Sf. Nicole din urbe. Preotul care m-a băgat în cristelniță era preotul Bratu, un preot extrem de iubit. Am copilărit știind trei preoți: Bratu, Breahnă și Isăilă. Dintre cei trei, preotul Isăilă a fost cel față de care am simțit o apropiere aparte atunci când acesta a deschis pentru enoriași biserica din spatele cimitirului central. Biserica a fost cumpărată de preotul Isăilă și preotul Bratu de la comunitatea nemțească de evangheliști. (spre să nu greșesc vreo denumire)
Am frecventat mulți ani cu plăcere biserica refăcută și îngrijită de părintele Isălă. Era mai retrasă, avea puțini enoriași, puteam sta pe o băncuță și nu în picioare, avea pereții albi, lumină multă, liturghia o oră pe ceas, era cea mai cool biserică în care am fost.
Anii au trecut și iată că vine țidulă de la BOR că preoții trecuți de o vârstă trebuie să se pensioneze (spre a face loc altor plicuri – părere personală), așa că părintele Isăilă este nevoit să iasă la pensie, îndurerând o întreagă comunitate.
În paralel, avem marea biserică Sf. Nicolae, biserica emblemă a Buhuși-ului care s-a golit încet, încet după „mazilirea” preoților de acolo spre înscăunarea domnului Cozma ca protopop zonal. Scaunul de protopop a adus și multă vrajbă. Chiar știu bătrâni care au refuzat să mai intre la Sf Nicolae, având în vedere subita „pensionare” la acea vreme a altui preot foarte iubit: preotul Breahnă.
Astfel, în timp ce biserica Sf. Nicolae se golea, micuța biserică a preotului Isăilă se umplea, și se umplea, și se umplea până când a venit ordinul de pensionare… Credeți că enoriașii se vor întoarce la biserica Sf. Nicolae. Da! Atunci când și de acolo, pe același calendar și legi, se va pensiona și domnul Cozma, spre o păstorire mai atentă a tractoarelor, lucru la care este mult mai bun decât la păstorirea adevărului creștin din comunitatea noastră despre care nu știe nimic, nefiind buhușean.
În aceeași paralelă observ online un adevărat circ demn de Kusturica la parohia Orbic unde autoritățile locale, îmbrăcate în ie, stau lângă preotul ce recită o țidulă semnată de un superior… Și eu care credeam că Iisus venise să ne spună că toți suntem egali… că nu sunt unii mai importanți, băgați în față la poze și alții mai săraci cu duhul asistă. Circ ieftin. Acest circ nu l-am văzut niciodată la parohia preotului Isăilă și îl felicit. El nu a băgat politica pe ușa pridvorului în biserică pentru o capelă sau un gard…
Urez pensie lungă și liniștită preotului Isăilă și mă bucur că am fost și eu prezent/contemporan la „zidirea” comunității sale. Mergând acolo, veți vedea cum arată un preot iubit, stimat… Cu siguranță a lăsat o moștenire greu de egalat, mult timp va fi pomenit. Ceea ce orice preot ar trebui să se întrebe: „când ies la pensie oamenii își vor aminti de mine… sau se vor bucura că au scăpat de mine…?” În cazul preotului Isăilă i se va simți lipsa enorm.
Sper ca timpul să rezolve războiul nevăzut din interiorul BOR astfel ca aceasta să-și întoarca fața de la interesele personale spre comunitate.
Poză document cu unul dintre cei mai iubiți preoți din istoria urbei, preotul Bratu. El este un preot… ca în carte. De o bunătate ieșită din comun. A botezat mai bine de jumate din oraș. Uitându-mă în jur… uitându-mă la cine și cum e condusă parohia Sf Nicolae mă întreb: oare asta e direcția corectă? Ce ar zice părintele Bratu să fie acum în viață, dar părintele Crețu?…
Cristina Rusu
Preotul Eugen Isaila a lăsat o urma adânca in inimile credincioșilor din Buhusi. A fost un adevărat “pastor “al “turmei”. Nu obliga pe nimeni sa facă nimic împotriva voinței lui, nu cerea nimic de la nimeni, nu era obosit niciodată când era nevoie de el. Era blând, avea o vorba buna pentru fiecare, te înțelepțea cu sfaturi bune și toți așteptăm cu inima la gura cuvântul de învățătura din predica de la slujba. In micuta bisericuța in care slujea , era o energie care te făcea sa revii și sa meditezi la ce ești, la cine ești, la ce trebuie sa faci ca sa-ți găsești liniștea. Totul se întâmpla in liniște, fără ostentație. La Sfintele Daruri mergea printre credincioși și ii pomenea pe fiecare după numele lui, și ii stia pe toți, și ii iubea pe toți, și suferea pentru toți. Nu uita pe nimeni. Din păcate, “mai marii” au hotarat sa-l șteargă din inimile celor pe care i-a îndrumat, fără o mulțumire, fără un cuvant, fără de veste. Intr-o zi nu a mai venit , pentru ca era prea mult iubit de oameni, pentru ca se adunau prea mulți in jurul lui. Suntem triști pentru ca nu ni s-a permis sa ne luam rămas bun de la parintele nostru, pentru ca nu l-am sărbătorit și nu l-am condus cu brațe de flori așa cum i se cuvenea. Dar, sa știți Părinte, ca timpul nu va va sterge din inimile noastre, ca amintirile sunt ale noastre și nici un “mai mare vremelnic” nu le va putea sterge și nu ne va putea lua fericirea de a va fi cunoscut și de a ne fi fost alături. Sa ne trăiți intru mulți ani!
Elena
M_ati lăsat fără cuvinte.Imtradevar din mărturisirile Părintelui Bratu ,lîngă care am stat in ultimii ani de viață, aceasta mica bisericuța a fost cumpărată de Părintele Bratu și tinărul Preot pe atunci Isaila.Cu diriginta a adus bisericuța într-o stare de nerecunoscut.Cocheta, primitoare, plină de evlavie.Cu regret am aflat vestea pensionarii dumnealui.Multumesc pentru aducerea aminte și prețuirea celor care au însemnat ceva în viața noastră.Incaodata,,Mulțumesc”.