Dădeam share săptămâna ce a trecut la evenimentul organizat de Adrian Păduraru zis Tzintzi, eveniment la care se putea urmări la cinema în aer liber filmul „Acasă” a lui Radu Ciorniciuc. Ei bine, a fost fratele vostru la film, așa cum am și distribuit și îndemnat.

Vă spun sincer că am avut emoții cu vremea în ziua evenimentului. Îmi era teamă că se anulează pentru că plouase, dar a fost ok. Știu cum e să ai emoții din cauza vremii. Am și eu spectacole în aer liber și e nedrept să fie stricate din cauza vremii. Așa că m-am bucurat sincer că a fost ok mai ales că îmi făcusem programul de așa natură că era singurul lucru de făcut pe acea seară:)).

În fața stadionului multe mașini parcate. Copii de liceu entuziasmați de proiecție. Iar pe cer erau niște nori superbi. Altocumul Castelanus cred că erau norii, dar nu știu sigur că nu am verificat pe goagl:))) Iată poză:

Am ajuns la intrare la 20:30, conform programului de pe poster. Am vrut să salut orificialitățile de la intrare, dar am fost tratat cu posteriorul așa că am zis și eu un „Bună seara” și am intrat pe stadionul 1 Mai. Ca paranteză, gazonul arată foarte ok, dar aleea este dezastru! Ca să refacă aleea aia de acces care arată jalnic… e nevoie 2 mașini mari de nisip și niște pavele și avea și o intrare ca lumea. Mă rog, sunt eu cârcotaș, nu? Sau chiar vreau să vă ceva frumos? Nu vom afla niciodată adevărul:)))

Pentru că era prea mult soare pentru o proiecție, a fost puțin amânat începutul, dar nu cred că asta a deranjat prea tare pentru că că ne știam între noi, buhușenii, mai cumpărai o barabulă prăjită, mai dădeai un check in pe FaceBook. Adică a fost pe chill, mi-a plăcut. Apoi a început proiecția cu un discurs scurt, de bun simț, cuminte și prea pițigăiat (ca ton al vocii) pe care l-a avut Tzintzi. Apoi a venit Radu Ciorniciuc la microfon. El a avut un discurs clasic pentru un realizator de film din 2021. A vorbit despre filmul său, despre munca sa, despre relația cu Buhuși-ul.

Următorul a vorbit Dom’ Primar. Aici e punctul unde parcă nu ne dezicem de nivelul acesta de provincie al nostru. De ce simte nevoia mereu să bage capul în poză…? dar atât de stângaci și desuet…? Primarul a vorbit cel mai mult și a dat o diplomă, fix ca la Cântarea României, cred că a fost foarte mândru Găucan. O diplomă?:))) Mi se pare atât de rural acest gest lipsit de imaginație. Nu știu ce altceva, dar până și „Cheia Orașului” sau altceva mai puțin decrepit ca o diplomă! … Atât s-a putut. Fără legătură cu subiectul, dar la Maastricht are loc un concert Andre Rieu. Știți unde a avut loc primarul localității? Pe la mijlocul piațetei. Credeți că în deschiderea concertului a vorbit primarul din Maastricht??:))))

Apoi Radu a mulțumit primarului și lu’ Duamna, cică ea a venit cu ideea!:))) Evident că duamna a venit cu ideea după ce a citit-o pe pagina Munikipiu. Dar astea sunt detalii, important ar fi dacă ar pune în practică tot ce scriu, atunci ar fi ceva!:))

M-am bucurat să văd lume la film. Au fost în jur de 130-150 de participanți ceea ce este foarte bine pentru un film de festival. Este un succes și vorbesc serios pentru că promovarea a fost mediocră. Deci lumea vrea să iasă. Presupun că miercurea viitoare vor fi mai mulți.

Despre film, ce să scriu într-un așa articol? Îmi trebuie un articol aparte despre film. Dacă vor exista doritori, voi scrie ceva despre filmul ”Acasă”.

Singurul lucru deranjant la eveniment a fost frigul. Eu știam că e vară dar m-am înșelat. Am uitat să mă consult cu Globul de Cristal că mi-ar fi spus sigur să iau o gecuță ceva:))) Friguț.

La final s-a aplaudat și suntem anunțați că și săptămâna viitoare e film mocca. Acum așa, ca paranteză, poate credeți că e bine. Să fiu foarte clar: Radu merita asta! Adică pentru un buhușean care a luat niște premii atât de mari DA! Merita și mai mult de atât, cheltuit chiar mai mult!!! Sincer! Dar să dăm spectacole mocca mereu… Nu cred că e ok.
Anul trecut, în plină campanie electorală, primarul a plătit 15.000 lei pentru 2 filme gratis către oameni. Doar că nu e gratis, e pe banii noștri. Știu că este o mișcare socialistă, tipică unui primar de stânga, un primar PSD, acțiunile mocca. Mai ales în campanie. Ia uite aici achiziție de 15.000 lei anul trecut pentru proiecția de film. Plătit în iunie și proiectat, absolut întâmplător, în septembrie cu diseminare după 2 săptămâni în plină campanie electorală.

Ca organizator de evenimente, vă spun că evenimentele cu gratuitate sau subvenționate cu achiziționare de „bilete false” este cea mai păguboasă strategie. Buhușenii sunt învățați de primar să li se dea gratis. Sau invitații, că biletele le cumpără primăria prin CSO… Acum buhușenii sunt învățați așa și greu vor mai plăti bilet pe ceva. Noi trebuie să aducem oamenii la evenimente. Să le propunem evenimente cu bilet. Biletul educă. Nu preț de București. Dar dacă faci totul mocca, nu vei avea niciodată spectacole cu bilete la Casa de Cultură. Ceea ce înseamnă că nu va exista NICIODATĂ viață culturală la Buhuși, pentru că primăria nu poate plăti ea toate spectacolele la nesfârșit. Dar mna, asta e o chestiune de strategie, de cunoașterea fenomenului, iar atât duamna cât și Tzintzi își bat cuie în talpă crezând că evenimentele mocca susținute din banii dați de primar vor merge la nesfârșit sau că asta le justifică salariul? Fals! Faptul că dai un telefon la o firmă care organizează totul nu înseamnă că ai făcut ceva! Și asta va face ca la Casa de Cultură greu să fie organizate stagiuni de spectacole cu tematici… Nu mai este Casă de Cultură, acum este doar casă de ședințe și COVID, nu e Casă de Cultură, e de filatură! Surfilaj! Repansat și scărmănat, mult scărmănat!

Concluzia: Un eveniment frumos, felicitări lui Radu. Cât despre celelalte proiecții pe banii primăriei este metodă de a se preface că muncesc, pentru a mima viața culturală. Strategie falimentară pe termen lung. You will see!:*