Pamflet pe pâine

De ce scriu?

Din tumultul transpirat al unora de prin centru și nu numai, iese un abur de transpirație care formează litere aievea cu unica lor apăsare „da’ de ce scrie dom’le ăla, ce interes are, că are el un interes ceva, altfel de ce ar scrie?”. Mirosul pestilențial al întrebării a ajuns și pe strada Florilor unde, într-o dimineață friguroasă de ianuarie, l-am simțit în nări mai ceva ca bisturiul doctorului Traian Ghindaru de la CFR Iași.

Pentru unii, nu se poate ca cineva să scrie din alte motive decât interesul personal imediat, o cumătrie, un post, o pilă, niște contracte…eu n-am niciun astfel de interes, așadar, de ce naiba scriu, asta le scapă. Motivul meu este simplu: adevărul.

În plus, aroganța cu care suntem tratați a ajuns la cote alarmante. Observi câteva probleme grave, le spui și se uită la tine de sus cu aerul de: „Așa, și? Noi suntem la conducere, ciocul mic și joc de glezne.” Nu mai avem voie nici măcar la o părere, o opinie. Toate publicațiile trebuie să se prezinte la fel, aceeași realitate roz… totul este minunat. Deranjează că există una care spune și altceva. Dar oare dacă toți doar am lăuda și aplauda…ar fi bine? Nu! Trebuie să existe cineva care îi ține măcar un pic in priză. Aroganța lor ar fi pusă la locul ei atunci când vom înțelege ca ei, toți, lucrează pentru noi, cetățenii.

Orice atenționare/critică, orice subiect pe care îl ating supără pentru că ei nu își doresc să evoluăm, nu își doresc să ne fie bine. Altfel, de ce se supără? Când cineva îmi atrage atenția asupra unei greșeli, o rumeg și apoi încerc să mă îndrept, nu să continui, din orgoliu în a face aceeași greșeală. Posturile din primărie nu sunt pe viață și nu se dau ca moștenire, nu sunteți intangibili. Și așa, la nivel de țară, există o ură creată artificial între cei din mediul privat și bugetari, iar atitudinea voastră de Boier pe Moșie face ca ura aceasta să se amplifice la Buhuși, de aceea există nevoia de supape de ventilare, de locuri unde să ne spunem of-ul și asta vă doare, atinge orgoliul și imaginea perfectă…

Uneori primesc câte un comentariu care îmi răspunde la aceeași întrebare, un altfel de răspuns. Acel gen de comentariu inteligent, care scoate chintesența articolului meu. Scriu articole (unele) lungi și primesc câte un comentariu atât de bun, scurt și la subiect, zece rânduri care însumează tot ce voiam să spun eu…asta îmi dă speranță…când cititorii mei sunt mai inteligenți decât mine. Ba mai mult, îmi citesc și achiesează la câteva idei simple, despre adevăr… nimic nu mă poate motiva mai mult.

Previous

Cum a ratat Zaharia un tun de 65k. part. 2

Next

Asfalt, care asfalt?

1 Comment

  1. Felicitari pentru vocea alternativa. E nevoie ca de aer (sau on air).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén