𝐎 𝐌𝐈𝐍𝐓𝐄 𝐒𝐂𝐋𝐈𝐏𝐈𝐓𝐎𝐀𝐑𝐄
Astăzi am fost extrem de afectat când am aflat de moartea domnul profesor Andrei. Profesorul de matematică al meu și a multor generații de școala nr 4, „Mihai Eminescu”.
Acum mai puțin de două luni, un prieten mi-a scris în privat fix așa:
„Azi… un moment frumos din viata mea, intalnindu-l azi pe acest om din copilaria/ preadolescenta mea. Și, deși nu am fost foarte bun la matematica, mi-a fost tare drag sa vorbesc cu el cam jumătate de ora, dupa care am dus amândoi o lumânare la mormântul soției lui și totodata doamna mea de ,,geogra” din gimnaziu, dna prof. Andrei Rodica!!!
Dl profesor Andrei Vasile , cel care mai strecura câte o povestioara hazlie în seriozitatea orelor de matematica și care nimerea la fix cu creta obraznicul din ultima bancă. Are 80 de ani , scrie povestioare frumoase care reprezinta ele insele probleme de matematica pentru gimnaziu, dar varianta care sa te atragă. Mi-a zis și mie una-doua cât am vorbit pe aleea din cimitir, iar la finalul povestii știai și rezultatul problemei.” Nu am cerut acordul prietenului să-i public textul dar mi s-a părut atât de sincer și direct că nu mă pot abține să nu-l împărtășesc cu voi.
Domnul profesor era o fire tare aparte, o minte sclipitoare, un om care, e adevărat, îți mai țintea o cretă-n cap dacă făceai gălăgie la ore dar asta pentru că el trăia matematica și erau ore unde problemele de geometrie în spațiu ne țineau pe toți atenți. Vă spun, nu se auzea nimic în clasă, toți ne gândeam ce diagonală sau ce ipotenuză etc să facem-trasăm ca să rezolvăm problema. Când totul părea fără soluție, Vlad Clapon era cel care găsea rezolvarea.
Dădeam teză și a doua zi erau corectate și discutate tezele. Nu avea preferați, nu punea note aiurea și Toți din clasă am luat Capacitatea. Oare de ce?… Țin minte că o dată nu avea compas și a trasat un cerc folosind… scaunul… Noi am râs și la finalul orei Tudorel Boatcă a spus că „faza cu scaunul a fost cea mai interesantă”. Proful s-a supărat dar apoi s-a gândit și ne-a spus „are dreptate, de fapt asta era partea practică, faptul că putem folosi și alte obiecte pentru a trasa elemente de geometrie. Apoi a folosit un șiret de la pantof și a trasat alt cerc perfect.
Vedeți voi, matematica e grea, dar profu” avea mereu o mică povestioară, o pildă, o ceva cu care ne făcea ora mai plăcută. Avea mereu gluma aia de final: „hai măi nici acum nu ați înțeles, că acum am înțeles până și eu”.
Regret nu doar că domnul profesor nu mai este. Regret și mă simt vinovat că în acești ani am pierdut prea mult timp și prea multă energie pe nimicuri. Pe situații de nimic, oameni de nimic… de parcă dacă eu scriu săptămânal că nu sunt străzi, că e mizerie și că unii au salarii nesimțite se schimbă ceva? Nu! Eu trebuia în aceste 2 luni să merg la proful, să vorbesc cu el, să îl întreb de acele povestioare cu tâlc pe care le-a scris, să-l ajut să publice… Trebuia să mă ocup de aceste comori ale orașului nu de niște nimeni și nimicuri…
Unii profesori se umplu de gloria partidului fiind numiți în funcții și premiați pe când alții sunt pomeniți de generații și generații. Mulți ne vom aminti cu drag peste ani de dl profesor Andrei… așa cum ne amintim de doamna Roșca, așa cum ar trebui să o prețuim mai mult pe profesoara Tinca Vârlan ce încă predă! Nu există vreun elev să spună că nu a placut-o pe doamna Vârlan! Așa cum trebuia prețuită mai mult profesoara Carmen Zaharia (da! mama) care a ghidat generații. Sunt comori, sunt adevărate tezaure pe care le uităm prea ușor și mă simt vinovat că nu am mers la domnul Andrei în această perioadă. La fel cum am amânat să mă văd cu domnul Sarchis și… l-am pierdut. Avem un tezaur la Buhuși, ce facem cu el?
Condoleanțe familiei dar spun condoleanțe și nouă, elevilor, miilor de elevi care acum ne aducem aminte cu drag de profu. A fost o fire rezervată, discretă, sensibilă și o minte sclipitoare.
Sper din inimă să schimb ceva din noul an 2025 și să găsim posibilitatea de a promova mai bine oamenii care merită și evenimentele importante. Merită de 1000 de ori mai mult decât politica mediocră de la noi.

Lasă un răspuns