De când am început să scriu în acest mediu online, am plecat de la premiza că încerc, pe cât pot, să fiu corect și echidistant. Am scris acum o săptămână despre niște proiecte începute de fostul manager al spitalului din Buhuși, dr. Toron. Acum este momentul să scriu și despre primul proiect al managerului dl. Poiană.
Ei bine dacă primele proiecte indicate de mine sunt scrise de departamentul specializat din cadrul primăriei, acum este vorba despre un „proiect” care este realizat direct cu ministerul, adică o finanțare pe care chiar dl. Poiană a adus-o, mai exact Ministerul Sănătății a aprobat înființarea liniei de gardă continuă în specialitatea pediatrie și a liniei de gardă la domiciliu în specialitatea radiologie și imagistică medicală. Dl Poană a mai scris pe fb despre solicitarea de la minister că: „Dotările CPU sunt cele necesare, cu acces la analize medicale non-stop (analizoare point of care), imagistică (RX digital și ecografie), precum și acces la investigații de înaltă performanță CT 12 ore pe zi/ 5 zile pe săptămână.”
Ce înseamnă toate acestea? Păi înseamnă că pentru prima dată în 5 ani vedem roadele investiției noastre din bugetul local în conferințele domnului Poiană. Știm că anual are loc o conferință „națională” la Buhuși. Acea conferință este importantă pentru că are niște credite, dar mai puțin importantă pentru buhușeanul de rând, până acum.
Dacă e să mă întrebați pe mine, abia pentru asta este bun domnul Poiană, deoarece abia acum se văd rezultale anilor de investiții făcute de CL în imaginea dânsului. Așa îmi convine și mie să știm că turnăm 40.000 sau 60.000 ron anual pentru o conferință ce aduce indirect dotărie la spital cu ajutorul relațiilor create… Pe mine nu mă deranjează această suveică atât timp cât spitalul dar și orașul au de câștigat. Chiar dacă roadele vin mai târziu decât mă așteptam, cred că și pandemia a întârziat, e bine că există ceva, un rezultat. Nu îmi pasă dacă acele contracte ajung cu dedi-kiss, sau cine le face, sau cine plătește atât timp cât va exista aparatură care va SALVA vieți la Buhuși.
Aș mai putea scrie și despre alte proiecte ale domnului Poiană dar o capelă la spital nu mi se pare la fel de importantă ca acest proiect de dotare. Deși… la drept vorbind. nici acesta nu e chiar „proiect”… dar este o metodă prin care orașul nostru câștigă ceva concret din imaginea și relațiile pe care și le face dl. Poaină de când a fost numit manager la spital. Despre alte subiecte discutăm separat:D.

Lasă un răspuns