Săvâșitu-sa și această perioadă de negocieri politice pentru postul de Viceprimar al urbei. A câștigat PSD. Avem primar PSD și viceprimar PSD (fost PNL) Dan Teslariu (după cum prezis-am pe pagină de pe 29 septembrie – se poate verifica).

Zilele trecute am primit „la redacție” poze cu nea Dan și nea Doru la ceas de seară dezbătând în fața unui bloc. Poze făcute dintr-o mașină gri (hai că vă dau un indiciu). Titlul pozelor era amuzant „s-au vândut pe covrigi”, ceea ce mi s-a părut foarte amuzant și inspirat ca titlu de articol dar, nefiind al meu, nu l-am folosit.

Dar cine s-a „vândut” pe covrigei?:)) E o listă scurtă, în primul rând Veșnicul Trădător, profesorul tremurând pe scaunul directorial, un penelist pârât, având în vedere că s-a vândut după ce s-a jurat că nu…s-au trezit, cu toții, că iar se vinde – dezamăgirea mea nr. 1 din acest oraș – Lazarinho.

Apoi domnu Vinca, cel care era deja „negociat” (aburit) de Dan, un abil negociator. Nu, nu am postat pozele pentru că nu asta e menirea paginii Munikipiu să posteze poze cu „negocieri” la ceas de seară, alt personaj se ocupă cu munci de astea boschetărești:)))

Ce înseamnă acest vot? Înseamnă simplu: domnia PSD. Asta e varianta pe scurt. Eu speram că va exista opoziție. Nu, nu există. Vinca devine PSD2, la fel cum LedMan devenea PSD2 acum 4 ani și jumătate.

DAAAAAR vorbind de diavol, ce face LedMan? Păi, i se pregătește oare ceva? Un post în primărie? Voi chiar credeți că munca lui de campanie pentru Zaharia, periatul zilnic al șefului rămân nerăsplătite? În plus, chiar credeți că va scrie rapoarte zilnic Dan Teslariu? Trebuie și cineva care să și scrie (cu greșeli) acte, așadar, s-a eliberat (miraculos) un post la primărie…Pe cât facem pariu că se întoarce (cu coada veșnic între picioare) LedMan?:)))

Revin cu urticol pe tema asta. Azi aprindem artificiile și bem șampania pentru Dan. Este ziua lui. Toată munca din campanie (pentru că el a muncit în campanie nu ca alții…) și toate negocierile, ungerea personajelor mustăcioase grotești și toate fitilurile acum au dat roade: este Viceprimar.

Ștergem cu buretele tot și îi urez succes, va avea nevoie că de acum este de muncă, nu mai merge cu vrăjeala și nici nu mingicăriile. Acum e pe bază de proiecte, de muncă, de teren. Sunt curios dacă se va pricepe dacă știe ce o achiziție publică. Sau cum se implementează un proiect. Sau care e cota la care trebuie săpat (sau îl angajează pe LedMan pentru asta?…întreb). Vedem. Are multe de demonstrat așa că îi doresc succes și, deocamdată, nu mai este Dănuț Covrigel, ci Dan Teslariu. O luăm de la zero. În funcție de activitatea sa vom scrie și noi.