Pe toate posturile TV și pe Facebook se scrie despre campionii români de la Olimpiadă și mulți dintre noi ne simțim mândri că încă mai avem compatrioți care au performanțe, chiar dacă nu au niciun sprijin din partea autorităților, cum vedem prin alte state.

Dar avem și noi un campion aici, la Buhuși! El este Cristian Lungu și ne va reprezenta pe noi, pe buhușeni, la campionatul național de Bodybuilding ce va avea loc peste 6 săptămâni la Sibiu. Am îndrăznit să mergem peste el, în sala proprie de antrenamente, la fostul complex la etajul doi. Acolo, Cristian a înființat cea mai modernă sală de antrenamente pe care a avut-o acest oraș. O sală despre care am mai scris, dar care reprezintă o gură de oxigen pentru acest oraș ce pare, uneori, părăsit și bătut de soartă.

Am ajuns la sala lui Cristi pe la ora 17, când antrenamentul era în toi. Am filmat, am râs, am întrebat, am aflat și sper că îl vom susține cu toții în drumul său. Visul lui de a concura la acest nivel ne dă speranță și nouă, celor de pe margine, că se poate. Că la Buhuși se poate să visezi, să muncești și să reușești. De ce mă antepronunț? Pentru că, din perspectiva mea, Cristi este un campion. Îl văd zilnic cum muncește, cum reinvestește orice bănuț în el, în visul său. Câți astfel de oameni mai întâlnim acum în 2021, după o pandemie care ne-a distrus psihic pe toți. Cristian este UN EXEMPLU pentru noi toți!

Vom mai vorbi despre acest tânăr talentat și determinat, dar acum să vedem cum decurge un antrenament al lui Cristian.

Ceea ce vreau este să conștientizăm că visul lui Cristian ne pune și pe noi pe hartă și că acest sportiv merită TOATĂ susținerea noastră. Merită! Și am aflat și cu ce putem să-l ajutăm acum, înainte de concurs: Cristian și George au nevoie de o mașină, un bus (vito, caravelle, transit, vivaro etc.) pentru trei zile pentru a putea pleca cu tot echipamentul la Sibiu. Și așa staful e mic… Ionuț care e și șofer, și staf, și fotograf, și maseur etc.

De final, nu uitați să accesați și canalul de YouTube al lui Cristian. Acolo puteți vedea vloguri în care sportivul nostru ne arată ultimele săptămâni de pregătire pentru această competiție. Las link-ul mai jos pentru un subscribe și clopoțel, știți voi!:)