Lună: iulie 2025

Am fost până la Insula de agrement să iau pulsul pentru că mâine începe cel mai mare festival din Moldova: Young Island. Chiar dacă nu sunt fan muzica pop 2025, am mers pentru că am vrut să văd cât și cum a evoluat festivalul, pregătirea, scena, sonorizare, etc. Încă de la intrare am rămas uimit când am văzut o coadă mare de tineri care stăteau pentru check in. Deci clar va fi sold out până mâine. Apoi m-am inserat ca un spion până la scenă studiind cu atenție toate detaliile.

Sonorizarea e țiplă iar scena este mai mare și mai impresionantă că în anii precedenți. Ce mi-a plăcut a fost turnul, de aceea l-am și pozat. Seamănă cu turnurile de la festivalurile alea mari gen Burning Man sau la concertele mari. După ce am inspectat tot, furând cât mai multe idei și soluții tehnice pentru ce evenimente aș vrea eu să organizez, mă uitam pe poză și văd că pe turn scrie CoviRed. La fel și pe scenă, și pe zona de VIP, și la bilete , și la pază, și la check in… M-am simțit ca un suporter de la Rapid și fredonam in cap imnul Rapidului:

„Suntem peste tot acasă

Ușile ni se deschid!”

M-a cuprins un sentiment de mândrie locală și îmi venea să mă laud și eu la cei care stăteau la coadă: „CoviRed sunt de la mine de la Buhuși!”

Păi cum? La cel mai mare festival de muzică din Moldova să vezi că Buhuși-ul este peste tot umăr la umăr cu Dedeman? Îți cam crește orgoliul de buhușean! Tare!

Mă gândesc că poate nu am știut noi să folosim resursele locale. Cred că mai sunt și alte firme din Buhuși așa bine inserate în proiecte mișto și noi, la Buhuși, nu știm să le promovăm și să le folosim pentru comunitate. Poate ar trebui făcut ceva in sensul ăsta.

Cred că va fi cel mare, bine organizat, puternic, Răsunător festival din cele făcute până acum. O creștere vizibilă și Buhuși e acolo. Forță!

Nu știu alții cum sunt dar resimt o mare oboseală. Atât la nivel de societate, cât și la nivel personal. Trecem de la o criză la alta. Ne amintim de alți ani de criză care erau, parcă, mai ușori. Ce paradox, nu?

Orășelul nostru este subnutrit, părăsit, prăfuit și va fi lovit de măsurile austerității impuse de Bolojan. Ce contrast, acum un an domnul primar anunța la Digi că sunt bani pentru a mări salariile cu 10%, dar nu a spus că va lua de la sport, de la investiții sau de la cultură. Acum e scos din joben Bolojan care ne arată măsura lucrurilor. Iar cei care vor suferi direct vom fi noi, buhușenii, pentru că minimele investiții, alea care au durat ani peste ani și care abia sunt terminate, nu vor mai avea bani nici de întreținere. Ne uităm la parcul central și ne dăm seama cum va arăta acesta în doar 2 ani… La Buhuși nu doar că nu se vrea, dar nici nu se (mai) poate.

În această lumină sumbră e ușor să devii fatalist și să dorești să-ți iei tălpățița. Cred că cel mai usor este să plecăm cu toții. Să stingem lumina peste oraș și să ne vedem de viață pentru că, așa cum bine sesiza un consătean: „păi și pentru cine să mă agit, pentru unu ca Viciu?”. Cam așa e, când te gândești că un personaj „drosofilo-melanogangster”-ic ca Viciu se vrea primar, îți vine să-ți tai certificatul de naștere. Doar că lucrurile nu sunt chiar atât de întunecate.

Vedeți voi, eu scriu aceste rânduri într-o cameră unde, în dreapta, pe perete, am un document în care este precizată comuna Buhuși, iar documentul este semnat de Majestatea Sa Carol I. În spate am o bibliotecă care este plină de documente, cărți, imagini, poze cu și despre Buhuși. În stanga am atârnat pe perete o poza cu un spectacol ce a avut loc la casa de Cultură din Buhuși. Biroul la care stau și scriu acest articol.. este biroul care a aprținut doctorului Pintilie din Buhuși. În timp ce scriu, mă gândesc că fix în același loc a stat și celebrul doctor ce a tratat mii de buhușeni… iar pentru acest birou trebuie să mulțumesc lui Vasile Țiț care știe cât de pasionat sunt de istoria urbei și mi l-a adus acasă. Ei! Cum să mai fiu atât de pesimist când orice aș face sunt înconjurat de mirosul, imaginea și sufletul unui târg în care m-am născut, crescut și format?

Poate avem zile sau chiar săptămâni când obosim. Când poate simțim că nu mai are rost ce facem, că nu merită toată agitația. E normal, mai ales când ajungi în oraș și vezi cât de greu evoluează, vezi că nu ai apă în 2025… că nu sunt parcări, că se taie copacii, că …. că toate… Cu toate acestea este de datoria noastră, a celor care am rămas aproape de târg, să facem ceva, cât de puțin sau mult, pentru a ridica din colb orașul. Nevoie de apartenență, de mândrie că facem parte dintr-o comunitate este singura cale pentru a ieși din letargia care ne răpune.

Primarii și viceprimarii vin și pleacă, orașul acesta va rămâne. Memoria locului rămâne. Depinde de noi ce dorim să creștem.

Tabloul de mai jos se numește „casa veche de la Buhuși” și este realizat de artistul David Croitor.