Norocos, literalmente am prins ultimul bilet la premiera piesei „Uzina artiștilor”, noul copil al Teatrului Municipal „Bacovia”. Pentru cei care se grăbesc, vă spun pe scurt că este o piesă ce merită văzută și pe care o recomand cu plăcere. Dacă ești pasionat de teatru sau de lumea lui, cu atât mai mult trebuie să vezi piesa deoarece ea reprezintă un adevărat „mise en abyne”, o dublă adâncime deoarece este o piesă de teatru despre cum se face o piesă de teatru. Tetru în teatru. Spectatorii iau parte la repetiții, văd cu ce se confruntă un regizor, un tehnic, un actor care uită replicile, o actriță care nu înțelege textul etc…
Piesa „Uzina artiștilor” devoalează misterul din spatele repetițiilor, arată în tușe de diverse mărimi toate „ștăngile” folosite pentru o premieră… este o radiografie sinceră în care vedem toate „afecțiunile” de care suferă teatrul românesc contemporan, cu accente băcăuane, desigur.
Distribuția este amplă și potentă, vie, poate cea mai „vie” distribuție a teatrului Bacovia. Spre deosebire de alte piese ale teatrului la care am fost, aici s-a simțit un alt aer. Parcă actorii chiar voiau un UNITER pentru… sinceritate. Toți au fost foarte faini și au dat dovadă de subtilitate și ironie. Ba mai mult, autoironie. Cred că asta face ca piesa să reziste și să nu fie bâlci sau grotescă: autoironia actorilor și a teatrului Bacovia.
Avem în scenă un regizor care rumegă aceleași cuvinte despre „oportunitate” și se culcă cu o tânără în timp ce așteaptă ovațiile publicului. Pentru a cita regizorul: toți actorii „au conținut”. Mai bine spus ei s-au „conținut” pe ei. Așa cum piesa în sine „conține” întregul teatru Bacovia în ea.
O prezență mereu puternică, Florina Găzdaru are mereu tehnica și talentul de a aduce orice rol acolo unde vrea. Dar personajul ei nu a „conținut” doar pe Florina, actrița, parcă mi-a amintit prin nume și statut, dorul de UNITER și de fosta directoare, Noemi.
Bianca Babașa are ironia foarte aproape de piele, ceea ce e bine mai ales că uneori nu avea haine, ceea ce mi s-a părut corect, având în vedere personajul jucat. Mi-a dat senzația actriței care a absolvit ieri și vrea, cu orice mijloc și pat, să fie mare actriță, chiar dacă nu înțelege rolul. Nu-i nimic!, când nu înțelegem rolul – plângem:).
Dacă vorbim de cei care nu înțeleg rolul, îl avem pe Stefan Huluba, această nouă vedetă a teatrului. Actorul jucat de Ștefan este tipic/specific și prezent în orice teatru. În fapt, toate personajele sunt recognoscibile în teatre, dacă apuci să le vizitezi. Am râs cu poftă să-l văd pe Ștefan jucând la fel ca în alte 3 piese în care l-am mai văzut la Bacău. Am înțeles autoironia sa și faptul că regizorii îl pun în aceleași roluri iar el e nevoit să joace la fel. Cu toate astea, charsima e a lui, se vede când iese pe scenă că lumea așteaptă același Ștefan, Indiferent de rol, scenă, piesă, an, anotimp etc. Iar personajul lui de astăzi nu înțelege nimic, dar vrea totul.
Vali Braniste este ca în realitate, cumva din umbra cortinei… dar știind tot ce se întâmplă. Era nevoie de un tehnic ce scrie teatru și are un vis. S-a râs cu poftă când Vali a ieșit singur la cortină să ne spună cum povestește piesele peștilor.
Bogdan Buzdugan a fost într-unul dintre cele mai faine roluri pe care le-am văzut, iar despre Tudor Hurmuz pot spune că-s profund inamorat. Cred că este cel mai aprope de actorul pe care-l plac pe o scenă. Bogdan Matei și-a repetat, ca un regizor ratat, replicile sterpe care au avut efect deoarece noi toți, în sală, am „conținut”.
Vlad Nicolici a fost fix Vlad Nicolici pentru că fiecare teatru are nevoie de un Vlad. Cel bun la toate. A cântat, a dansat… mă gândesc de multă vreme dacă teatrul Bacovia nu ar trebui să dețină și secție de Revistă. Ultimele piese mă duc mereu cu gândul acolo.
Mi-a plăcut și rolul Minodorei Broscoi, o actriță stângistă și isterică ce țipă și condamnă „fucking” tot, fără a se uita la propria persoană. Cine putea juca rolul comunistei dansatoare din final dacă nu ea… o actriță tânără revoltată fără cauză precisă, un rol în care pot intra muulți actori tineri. Poate că aici a fost cheia, sau buna măsura a regiei care a reușit să țină ritmul și dozarea corectă fără să facă o piesă cu iz populisto-electoral. Și situația „protestului Putin” este super bine gestionată și speculată. Nimic nu e menajat, ceva nou pentru teatrul „Bacovia” care ne-a obișnuit, poate, cu un anumit stil și o anumită direcție de teatru social… Minodora a fost perfectă pentru acest rol al actriței antipatizate de public deoarece pare actrița aia care strică toată distracția cu niște slogane care, așa cum scriam, au fost bine manageriate prin regie.
Pentru Corina Goranda aș dori să scriu un text deoarece cred că vizual este nedescoperită. Pentru film cred că este perfectă. Rolul ei isteric al soției omului important… actrița care vrea Uniterul la fel ca toată lumea, m-a făcut să uit de rolul din „Tu ce te bagi?”.
Urmărind piesa din seara asta, mi-am amintit de piesa „Jurnal: Bacău”… am avut aceeași senzație de dezabiere, de sinceritate față de public. Ca și cum teatrul încearcă să se arate publicului cum este, cu bune și rele, cu micile drame interioare, cu obsesia actorilor pentru un UNITER care înseamnă nimic pentru public, problemele tehnice și disputele dintre actori, etc…
Am lăsat, în cele din urmă, pe frumoasa și talentata Daniela Vrînceanu cu dulcele ei grai moldovinesc. M-a emoționat mult finalul cu Daniela pe scenă deoarece nu mă gândeam la momentul de reculegere pentru „nea Matei”… ci la un moment pentru Mirel.
Dacă vreți teatru, mergeți la Uzina! Și da, de multe ori e chiar așa la repetiții… sau mai rău. Actoria e grea, nu e așa ușor cum pare.

Lasă un răspuns